PNL

Partidul Național Liberal (abreviat PNL) este un partid politic parlamentar din România, înființat pentru prima dată sub acest nume la 24 mai 1875. Este unul dintre principalele partide din România și totodată cea mai veche formațiune politică din țară.
Din cele 132 de guverne ale României, 33 au fost conduse de prim-miniștri afiliați acestei formațiuni. De numele și istoria Partidului Național Liberal se leagă cele mai importante evenimente din istoria modernă a României: instaurarea monarhiei constituționale (1866), obținerea independenței de stat (1877), ridicarea României la rang de regat (1881), Războiul de întregire a neamului și crearea României Mari (1918), adoptarea Constituției din 1923, și relansarea economică după criza din 1929–1933. În toată această perioadă, liberalismul a devenit fundamentul ideologic pe care s-a construit România modernă.
În plan economic, Partidul Național Liberal este adeptul declarat al capitalismului, al pieței și al economiei de piață. Partidul Național Liberal se pronunță ferm ca între voința consumatorului, individual sau social, și posibilitățile producătorului să existe doar piața și legile ei specifice de reglementare. În activitatea economică, Partidul Național Liberal susține, de principiu, controlul consumatorului asupra producătorului, îngrădirea prin concurență a monopolului și eliminarea ingerințelor administrației și birocrației în promovarea producției. Partidul Național Liberal se pronunță pentru libera circulație a mărfurilor, capitalului și forței de muncă, pentru limitarea autorităților de reglementare și pentru eliminarea birocrației. În activitatea economică statul trebuie să aibă un rol neînsemnat, relativ subsidiar. Rolul statului rămâne important doar în politica monetară, în alocarea resurselor bugetare pentru obiectivele de interes național și în definirea cadrului legislativ bazat pe garantarea dreptului de proprietate.
În plan politic, Partidul Național Liberal este ferm atașat valorilor democrației, pluralismului și statului de drept. Pentru promovarea noii clase politice și a partidelor cu responsabilitate politică, Partidul Național Liberal promovează competiția deschisă în viața politică internă.
Partidul Național Liberal este adversar de principiu al marilor proiecte abstracte, mesianice sau dogmatice. El se pronunță contra oricăror forme de extremism sau radicalism, conștient de faptul că nimeni nu dispune de rețete salvatoare sau de „truse universale”.

PNL cheamă USR PLUS la noi negocieri. Dar numai dacă îl acceptă pe Florin Cîțu și renunța la moțiunea cu AUR

PNL cheamă USR PLUS la noi negocieri. Dar numai dacă îl acceptă pe Florin Cîțu și renunța la moțiunea cu AUR

PNL îi invite pe cei de la USR PLUS la un „dialog direct, nemijlocit, fără precondiţii inacceptabile” pentru a reface majoritatea parlamentară. Biroul Politic Naţional al PNL a adoptat, la...

Guvernul a devenit darnic înainte de Congresul PNL. Florin Cîțu deschide robinetul cu bani pentru primari

Guvernul a devenit darnic înainte de Congresul PNL. Florin Cîțu deschide robinetul cu bani pentru primari

Înainte de congresul PNL, programat pentru săptămâna viitoare, pe 25 septembrie, premierul Florin Cîțu a deschis robinetul cu bani pentru primari. Pe ordinea de zi a ședinței de Guvern de...

Ursula von der Leyen îl lasă pe Cîțu cu buzele umflate. Vizita la București, amânată după congresul PNL

Ursula von der Leyen îl lasă pe Cîțu cu buzele umflate. Vizita la București, amânată după congresul PNL

Preşedintele Comisiei Europene și-a amânat vizita de la București pentru data de 27 septembrie, după Congresul PNL. Anunțată inițial pentru ziua de 24 septembrie, în preziua congresului PNL, vizita Ursulei...

Nouă luni și jumătate

Nouă luni și jumătate

USR PLUS s-a plasat oficial împotriva României. Cu patru zile în urmă, europarlamentarii lui Dacian Cioloș și Dan Barna au votat împotriva țării lor. USR PLUS a fost singurul partid...

Demisia lui Nicușor Dan

Demisia lui Nicușor Dan

Persistă din ce în ce mai insistent zvonul conform căruia Nicușor Dan ar fi făcut de mai multe ori tentativa de a demisiona din funcția de Primar General. Pe motiv...

Acuzații dure la adresa PNL. Buni la vorbe, mincinoși la fapte. „Era cool să te înghesui, era cool să nu porţi mască”

Acuzații dure la adresa PNL. Buni la vorbe, mincinoși la fapte. „Era cool să te înghesui, era cool să nu porţi mască”

Reprezentantul României la OMS, Alexandru Rafila, a acuzat, joi, liberalii de urmărirea unei nevoi de popularitate în contextul alegerilor interne ale partidului, care au condus la încurajarea transmiterii bolii COVID-19....

Criza politică se adâncește pe zi ce trece. PNL și USR PLUS își taie toate punțile de negociere

Criza politică se adâncește pe zi ce trece. PNL și USR PLUS își taie toate punțile de negociere

Ruptura din coaliția de guvernare se adâncește cu fiecare zi, din cauza deciziilor pe care liderii politici le adoptă. Deși vorbesc de reconciliere, prin acțiunile lor nu fac decât să...

Ludovic Orban a recidivat. Președintele PNL, surprins cu țigara în sediul partidului. FOTO

Ludovic Orban a recidivat. Președintele PNL, surprins cu țigara în sediul partidului. FOTO

Președintele PNL Ludovic Orban a fost surprins, din nou, cu țigara în gură, fumând într-un spațiu închis. De această dată s-a întâmplat la o ședință de partid, cu reprezentanții PNL...

Orban i-a mai ținut o lecție de politică lui Cîțu. L-a atins în cel mai sensibil punct

Orban i-a mai ținut o lecție de politică lui Cîțu. L-a atins în cel mai sensibil punct

Cu 10 zile înainte de Congresul PNL, la care va fi decisă lupta pentru președinția liberalilor, Ludovic Orban a lansat critici noi la adresa contracandidatului său, Florin Cîțu, despre care...

Ludovic Orban și Klaus Iohannis nu au băut niciodată o bere. Fostul premier a dezvăluit relația pe care o are cu președintele

Ludovic Orban și Klaus Iohannis nu au băut niciodată o bere. Fostul premier a dezvăluit relația pe care o are cu președintele

Ludovic Orban a vorbit despre relația pe care a avut-o cu Klaus Iohannis și care, în ultima vreme, s-a deteriorat, după ce președintele a pariat pe Florin Cîțu. Ludovic Orban...

Miza congresului PNL. Pentru ce se luptă Ludovic Orban și Florin Cîțu

Miza congresului PNL. Pentru ce se luptă Ludovic Orban și Florin Cîțu

Miza comună a Congresului PNL din 25 septembrie este, pentru cei doi contracandidați la șefia partidului, Ludovic Orban și Florin Cîțu, guvernarea. Cel dintâi își dorește să revină la Palatul...

Ludovic Orban: „Votul secret la Congresul PNL nu poate avea loc decât prin prezenţă fizică”

Ludovic Orban: „Votul secret la Congresul PNL nu poate avea loc decât prin prezenţă fizică”

Președintele PNL, Ludovic Orban, a declarat miercuri că votul secret la Congresul PNL nu poate avea loc decât prin prezenţă fizică, iar delegaţii vor fi vaccinaţi sau testaţi PCR. „Congresul...

Criza politică a momentului. PSD va fi „marele câștigător” al războiului

Criza politică a momentului. PSD va fi „marele câștigător” al războiului

Cine va fi marele câștigător al crizei politice din coaliția de guvernare? Jurnalistul Sebastian Zachmann este de părere că social-democrații sunt cei care vor profita de situație, jucând toate cărțile...

Ce se află în spatele susținerii lui Florin Cîțu? „Sunt bani foarte mulți”. Renegocierea dintre PNL și USR PLUS e iminentă

Ce se află în spatele susținerii lui Florin Cîțu? „Sunt bani foarte mulți”. Renegocierea dintre PNL și USR PLUS e iminentă

Invitat în podcastul de marți al EVZ Play moderat de Robert Turcescu, liberalul Rareș Bogdan a făcut precizări referitoare la o eventuală renegociere a portofoliilor miniștrilor dintre PNL și USR...

Sfatul lui Rareș Bogdan pentru USR PLUS. ”Nu poți să stai în revoluție continuă ca Che Guevara!”

Sfatul lui Rareș Bogdan pentru USR PLUS. ”Nu poți să stai în revoluție continuă ca Che Guevara!”

Actuala coaliție de dreapta trebuie să continue, dar cu sancțiuni pentru USR PLUS pentru că ei au provocat o situație nedorită pentru România. Este părerea prim-vicepreședintelui PNL, Rareș Bogdan, care...

Orban s-a decis să spună marele adevăr despre Cîțu! Asul a fost scos din mânecă

Orban s-a decis să spună marele adevăr despre Cîțu! Asul a fost scos din mânecă

Președintele PNL, Ludovic Orban, a captivat asistența prezentă luni la sediul filialei PNL Olt pentru a asculta ce are de spus liderul liberal înaintea Congresului la care trebuie să-l învingă...

Dan Barna visează să dea noul premier al României. Calcule de ultima oră

Dan Barna visează să dea noul premier al României. Calcule de ultima oră

Dan Barna a vorbit despre profilul viitorului premier al României, în condițiile în care scaunul lui Florin Cîțu este tot mai șubred. Liderul USR-PLUS a făcut calculele. Dan Barna, co-președinte...

Rareș Bogdan a sărit la Ludovic Orban pentru a-i lua apărarea lui Klaus Iohannis. Războiul din PNL ia amploare

Rareș Bogdan a sărit la Ludovic Orban pentru a-i lua apărarea lui Klaus Iohannis. Războiul din PNL ia amploare

Rareș Bogdan a criticat declarațiile făcute de liderul PNL, Ludovic Orban, cel care afirmase că partidul nu îi datorează nimic lui Klaus Iohannis. Rareș Bogdan l-a atacat pe Ludovic Orban,...

Testul de maturitate al lui Klaus Iohannis. Cum a blocat Operațiunea “Cătușele“ și ce soluție are pentru criza politică

Testul de maturitate al lui Klaus Iohannis. Cum a blocat Operațiunea “Cătușele“ și ce soluție are pentru criza politică

Klaus Iohannis este din nou la maneta excavatorului cu care încearcă să mențină PNL la putere. Numai că o mișcare greșită, plecată din încheietura mâinii poate însemna prăbușirea unui sistem....

Cristian Bușoi îl taxează dur pe Ludovic Orban: E păcat că a ales să cadă pradă orgoliului

Cristian Bușoi îl taxează dur pe Ludovic Orban: E păcat că a ales să cadă pradă orgoliului

Europarlamentarul PNL Cristian Bușoi a comentat atacul lansat de președintele liberalilor Ludovic Orban către Klaus Iohannis, președintele României. Ludovic Orban a susținut că PNL nu datorează nimic șefului statului și...