PNL

Partidul Național Liberal (abreviat PNL) este un partid politic parlamentar din România, înființat pentru prima dată sub acest nume la 24 mai 1875. Este unul dintre principalele partide din România și totodată cea mai veche formațiune politică din țară.
Din cele 132 de guverne ale României, 33 au fost conduse de prim-miniștri afiliați acestei formațiuni. De numele și istoria Partidului Național Liberal se leagă cele mai importante evenimente din istoria modernă a României: instaurarea monarhiei constituționale (1866), obținerea independenței de stat (1877), ridicarea României la rang de regat (1881), Războiul de întregire a neamului și crearea României Mari (1918), adoptarea Constituției din 1923, și relansarea economică după criza din 1929–1933. În toată această perioadă, liberalismul a devenit fundamentul ideologic pe care s-a construit România modernă.
În plan economic, Partidul Național Liberal este adeptul declarat al capitalismului, al pieței și al economiei de piață. Partidul Național Liberal se pronunță ferm ca între voința consumatorului, individual sau social, și posibilitățile producătorului să existe doar piața și legile ei specifice de reglementare. În activitatea economică, Partidul Național Liberal susține, de principiu, controlul consumatorului asupra producătorului, îngrădirea prin concurență a monopolului și eliminarea ingerințelor administrației și birocrației în promovarea producției. Partidul Național Liberal se pronunță pentru libera circulație a mărfurilor, capitalului și forței de muncă, pentru limitarea autorităților de reglementare și pentru eliminarea birocrației. În activitatea economică statul trebuie să aibă un rol neînsemnat, relativ subsidiar. Rolul statului rămâne important doar în politica monetară, în alocarea resurselor bugetare pentru obiectivele de interes național și în definirea cadrului legislativ bazat pe garantarea dreptului de proprietate.
În plan politic, Partidul Național Liberal este ferm atașat valorilor democrației, pluralismului și statului de drept. Pentru promovarea noii clase politice și a partidelor cu responsabilitate politică, Partidul Național Liberal promovează competiția deschisă în viața politică internă.
Partidul Național Liberal este adversar de principiu al marilor proiecte abstracte, mesianice sau dogmatice. El se pronunță contra oricăror forme de extremism sau radicalism, conștient de faptul că nimeni nu dispune de rețete salvatoare sau de „truse universale”.

Cîțu, anunț bombă despre pensii: Nu voi permite niciodată! Milioane de români sunt vizați

Cîțu, anunț bombă despre pensii: Nu voi permite niciodată! Milioane de români sunt vizați

PNL se opune renegocierii PNRR dorită de către partenerii de coaliție din PSD. Florin Cîțu susține că un astfel de demers va avea drept consecință pierderea celor 30 de miliarde...

Marcel Ciolacu dă mare lovitură! E cutremur pe scena politică. Le-a luat fața complet

Marcel Ciolacu dă mare lovitură! E cutremur pe scena politică. Le-a luat fața complet

PNL a fost depășit de AUR, partidul condus de George Simion și Claudiu Târziu, în intențiile de vot. Alianța cu PSD la guvernare nu a oprit prăbușirea liberalilor în sondaje....

Nicolae Ciucă, mutare bombă în Guvern. Anunțul a fost făcut astăzi, 27 ianuarie

Nicolae Ciucă, mutare bombă în Guvern. Anunțul a fost făcut astăzi, 27 ianuarie

După mai bine de o lună de la demisia lui Florin Roman, PNL a identificat un nou titular pentru Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării. Consilierul premierului Nicolae Ciucă, fostul ministru...

Noi mutări pe scena politică! PNL încasează încă o lovitură de la aliații PSD

Noi mutări pe scena politică! PNL încasează încă o lovitură de la aliații PSD

PNL primește o nouă lovitură năucitoare de la aliații din PSD, acolo unde se așteptau cel mai puțin. Este o bombă politică care va produce pierderi importante liberalilor. O întreagă...

Un român a fost reales șef în Parlamentul European. Despre cine este vorba

Un român a fost reales șef în Parlamentul European. Despre cine este vorba

Eurodeputatul PNL Cristian Buşoi a fost reales, din partea Partidului Popular European, în funcţia de preşedinte al Comisiei pentru Industrie, Cercetare şi Energie (ITRE) din Parlamentul European. „Le mulţumesc colegilor...

Scandal în coaliție pe tema facturilor. Neînțelegerile dintre PSD și PNL îi afectează pe toți românii

Scandal în coaliție pe tema facturilor. Neînțelegerile dintre PSD și PNL îi afectează pe toți românii

Guvernul a amânat adoptarea ordonanței privind noua schemă de compensare și plafonare a prețurilor la energie pentru consumatori. Actul normativ a fost scos de pe ordinea de zi a ședinței...

PSD și PNL și-au împărțit și Consiliul de Administrație al Loteriei Române. Fericitele câștigătoare a câte 7.198 de lei lunar

PSD și PNL și-au împărțit și Consiliul de Administrație al Loteriei Române. Fericitele câștigătoare a câte 7.198 de lei lunar

Guvernul Ciucă a numit noi membri în Consiliul de Administraţie al Loteriei Române, fiecare dintre ei având o remunerație brută de 7.198 de lei lunar, pentru prezenţa la o şedinţă...

Iohannis, în stare de soc! Lovitura suprema pentru președinte. De ce e acuzat

Iohannis, în stare de soc! Lovitura suprema pentru președinte. De ce e acuzat

Primarul PNL al comunei Bosanci din județul Suceava, Neculai Miron, a semnat, sâmbătă, inițiativa demarată de Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) pentru demiterea din funcție a președintelui Klaus Iohannis Edilul...

Acuzație dură după incidentul de la Iași. Atacul asupra lui George Simion, un scenariu pus în scenă de AUR?

Acuzație dură după incidentul de la Iași. Atacul asupra lui George Simion, un scenariu pus în scenă de AUR?

Un deputat liberal crede că atacul asupra lui George Simion ar putea să fie, de fapt, o regie ce a fost concepută chiar de reprezentanții formațiunii AUR. Deputatul Alexandru Murar,...

Căruța cu paiațe

Căruța cu paiațe

Criza facturilor la energie? Inflația care mușcă lacom din puterea de cumpărare a oamenilor? Întreținerea psihozei covid de către apologeții pandemiei deși virusul sucombă pretutindeni? Agresivitatea socială care omoară copii...

Anunțul fulger al lui Florin Cîțu! Care sunt primii pași pe care îi pregătește

Anunțul fulger al lui Florin Cîțu! Care sunt primii pași pe care îi pregătește

Liderul PNL, Florin Cîţu, a anunţat, vineri, la Alba Iulia, după o întâlnire cu liberalii din judeţul Alba, că va începe un turneu prin filialele din ţară ale partidului în...

Trădare supremă pentru Klaus Iohannis! Florin Cîțu face ravagii. Îi dă afară imediat

Trădare supremă pentru Klaus Iohannis! Florin Cîțu face ravagii. Îi dă afară imediat

Președintele PNL, Florin Cîțu, a spus, vineri, într-o conferință de presă, că toți politicienii PNL care s-au aliat împotriva lui Klaus Iohannis vor fi excluși din partid. Cine semnează pe...

Cîțu prezice apocalipsa economică! Mesajul pentru ministrul Finanțelor

Cîțu prezice apocalipsa economică! Mesajul pentru ministrul Finanțelor

În România va exista o criză economică dacă nu vor fi luate măsuri mai „ambițioase” din partea ministrului Finanțelor, a declarat vineri, într-o conferință de presă, președintele PNL Florin Cîțu....

Rareș Bogdan aruncă bomba! Se rupe coaliția de guvernare? Anunțul serii

Rareș Bogdan aruncă bomba! Se rupe coaliția de guvernare? Anunțul serii

Rareș Bogdan a declarat că social-democraţii trebuie să înveţe să respecte PNL dacă vor să continue coaliţia, pentru că nu se poate ca cineva să fie şmecher şi cineva să plătească...

Demisie fulger în politică: Astăzi demisionez din funcția de vicepreședinte, dar și din partid

Demisie fulger în politică: Astăzi demisionez din funcția de vicepreședinte, dar și din partid

În toiul negocierilor PNL cu ALDE, partid care l-a avut ca președinte pe Călin Popescu Tăriceanu și care a fost la guvernare cu PSD, Ionel Petre, Dambovita, vicepreședinte ALDE la...

Florin Cîțu vrea pace în coaliția de guvernare: Fără atacuri la Marcel Ciolacu

Florin Cîțu vrea pace în coaliția de guvernare: Fără atacuri la Marcel Ciolacu

Președintele PNL, Florin Cîțu, le-a dat ordin colegilor săi de partid să comunice elegant despre partenerii de la PSD și, în nici un caz, să nu-l atace pe liderul social-democrat...

Ionuț Stroe: La propunerea PNL, au fost adoptate, în cadrul coaliției, soluțiile pentru problemele din zona prețurilor și facturilor la energie

Ionuț Stroe: La propunerea PNL, au fost adoptate, în cadrul coaliției, soluțiile pentru problemele din zona prețurilor și facturilor la energie

Coaliția de guvernare a adoptat soluțiile propuse de PNL pentru rezolvarea problemelor legate de majorarea prețurilor la facturile de energie. Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a declarat, marţi,...

Mișcare bombă pe scena politică. Apare o nouă forță. Cine sunt artizanii fuziunii

Mișcare bombă pe scena politică. Apare o nouă forță. Cine sunt artizanii fuziunii

Regrupare pe scena politică. Ionuț Stroe, Purtătorul de cuvânt al PNL  a declarat, marți, că data congresului de fuziune cu ALDE va fi stabilită săptămâna viitoare. „A avut loc (marți...

Propunere surpriză pentru fotoliul de ministru al Digitalizării, Cercetării și Inovării. Cine este noul favorit

Propunere surpriză pentru fotoliul de ministru al Digitalizării, Cercetării și Inovării. Cine este noul favorit

Varianta Costreie a devenit foarte posibilă după de prorectorul a postat, luni, pe pagina sa de Facebook, un mesaj în care subliniază importanța inovării în componența ministerului pe care este...

Cum se irosesc banii publici la Primăria Sectorului 1. Incompetență sau inginerii financiare?

Cum se irosesc banii publici la Primăria Sectorului 1. Incompetență sau inginerii financiare?

În anul 2021, în timpul mandatului primarului Clotilde Armand și al directorului general de la Compania de Investiții a Sectorului 1 a cărui revocare s-a lăsat cu amenințări de plângeri...