Cioloș amână remanierea
În acest moment, în afară de ministrul Sănătății, Patrciu Achimaș Cadariu, nici un alt membru al cabinetului de tehnocrați nu pare a fi amenințat de remaniere. Potrivit unor surse politice,...
În acest moment, în afară de ministrul Sănătății, Patrciu Achimaș Cadariu, nici un alt membru al cabinetului de tehnocrați nu pare a fi amenințat de remaniere. Potrivit unor surse politice,...
Majoritatea celor care și-au petrecut minivacanța de Paște și 1 Mai la munte sau la mare, s-au întors, ieri, acasă. Poliţia Română arată că nu au fost înregistrate evenimente cu...
Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne (MAI), comisar de poliție Monica Dajbog, a susținut luni, 2 mai a.c., la sediul MAI, o declarație de presă referitoare la climatul de...
Curtea de Apel Bucureşti a judecat, astăzi, un nou termen în cazul baronului de Mehedinți, Adian Duicu, trimis în judecată de Direcția Națională Anticorupție (DNA), alături de alte nouă persoane,...
"Avem un guvern în care “secta securităţii naţionale” este bine reprezentată prin domnii miniştri Vasile Dîncu, Petre Tobă şi Adrian Curaj, dar în egală măsură secta este bine reprezentată la...
"Dacă omul acesta este de bună credinţă, ar trebui să facă un denunţ la Parchetul General sau la DNA, nu ştiu ce instituţie este competentă exact şi să aflăm dacă...
“Domnul Tobă ar trebui să rezolve modul în care poliţia se ocupă de transportarea inculpaţilor cu cătuşe. De Paşte merg la mănăstire. Nu cred că Paştele poate să fie la...
Autoritățile din România și cele din Serbia au stabilit înființarea patrulelor comune la granița dintre cele două țări, pe fondul valului de imigranți care vin spre Europa. În acest context,...
Premierul Dacian Cioloş a susținut ieri că este nevoie de un control mai bun al vânzării cartelelor PrePay. În perioada următoare ministrul Justiţiei şi cel al Internelor vor aduce în...
Reîntors de la reuniunea de la Bruxelles, acolo unde a participat, alături de ministrul Justiției, Raluca Prună, la Reuniunea Consiliului extraordinar Justiție și Afaceri Interne, convocată ca urmare a atacurilor...
Într-un comunicat comun, Ministerul Justiției și Mnisterul Afacerilor Interne au transmis primele măsuri luate la Reuniunea Consiliului extraordinar Justiție și Afaceri Interne, de la Bruxelles. La eveniment au participat, din...
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a anuţat că ministrul afacerilor interne, Petre Tobă, va participa la Reuniunea Consiliului extraordinar Justiție și Afaceri Interne, care va avea loc la Bruxelles. La acest...
Ceea ce s-a întâmplat astăzi demonstrează, încă o dată, că pericolul teororist trebuie tratat cu maximă seriozitate de către instituțiile de aplicare a legii din toate statele Uniunii Europene, transmite...
În cadrul Reuniunii Consiliului European de la Bruxelles, din perioada 17-18 martie a.c., la care țara noastră a fost reprezentată de către Președintele României, Klaus Iohannis, șefii de stat și...
Etapa finală a mai multor concursuri organizate pentru trecerea în corpul ofițerilor a agenților de poliție, maiștrilor militari și subofițerilor a avut loc în cursuul zilei de ieri. Pentru cele...
''Este un om deosebit de competent în ceea ce face, un ministru pe care îl respect. Nu lucrez în proiecte de doctorat cu domnul Tobă, lucrez la proiecte pragmatice în...
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a transmis că, prin Ordin al ministrului afacerilor interne, comisar-șef de poliție Daniel Costel Torje a fost împuternicit să exercite atribuțiile funcției de rector al Academiei...
Cei doi miniștri de Interne, Petre Tobă și Sandor Pinter, s-au întâlnit, luni, la frontiera dintre cele două state, în Punctul Comun de Contact româno-ungar Borș-Artand. Ministerul Afacerilor Interne...
Poliţia Română şi-a evaluat activitatea pe anul 2015. Rezultatele sunt fără precedent în activitatea celei mai importante instituţii din MAI, însă instituţia care trebuie să asigure siguranţa românilor se confruntă...
Din datele prezentate de Poliția de Frontieră Română reiese că în clasamentul realizat cu privire la rezerva naţională de experţi, România ocupă locul 5 după Spania, Olanda, Germania şi Portugalia. ...