Băsescu: Cioloş ar trebui "să-l pună pe liber" pe ministrul Agriculturii, Achim Irimescu
- Andreea Udrea, consultant politic
- 4 aprilie 2016, 10:53
Preşedintele Partidului Mişcarea Populară, Traian Băsescu, susţine că premierul Dacian Cioloş ar trebui "să-l pună pe liber" pe ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, pentru a da explicaţii în legătură cu declaraţiile referitoare la faptul că, în timpul mandatului fostului şef de stat, ar fi plecat din România către Elveţia 35 de miliarde de euro încărcaţi în camioane.
"Dacă omul acesta este de bună credinţă, ar trebui să facă un denunţ la Parchetul General sau la DNA, nu ştiu ce instituţie este competentă exact şi să aflăm dacă este vreo urmă de adevăr în ce a spus acest om. Ar trebui să spună care sunt băieţii care l-au informat, dacă nu cumva l-au intoxicat să-l facă să iasă să spună prostii (...) şi toţi cei responsabili să suporte consecinţele legii dacă s-a întâmplat aşa ceva, dacă nu, până una alta, cel mai bun lucru ar fi ca dl. premier Cioloş să-l pună pe liber puţin, să aibă timp să dea explicaţii la DNA sau la Parchetul General, de unde ştie care sunt argumentele şi noi toţi, suspectaţi de dânsul că am scos din ţară 35 de miliarde de euro, să ne ducem să dăm explicaţii fiecare, dar cu şefii de instituţii în frunte", a afirmat ieri, la România Tv, Băsescu, potrivit Agerpres.
El a mai spus că ministrul Agriculturii "ori are probleme la cap, ori ştie multe adevăruri şi trebuie investigate".
Băsescu a arătat că, în legătură cu acuzaţiile acestuia, ar trebui să aibă ceva de spus procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, adjunctul şefului SRI, Florian Coldea, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, fostul şef al Poliţiei, Petre Tobă, şeful vămilor şi cel al Poliţiei de frontieră.
El a mai susţinut că îl îngrijorează "poziţia" premierului Dacian Cioloş în legătură cu declaraţia lui Irimescu referitoare la produsele care ajung în România.
"Nu am cum să dau crezare afirmaţiilor dl. ministru Irimescu, iar dacă omul acesta are dreptate, Cioloş are o mare problemă cu mine, ca politician, şi Cioloş a ascuns", a afirmat Băsescu.