Papa Francisc a vorbit din nou despre demisie: „Dumnezeu îmi va spune”
Papa Francisc a vorbit din nou despre demisia sa, spunând că acesta nu este un lucru pe care să și-l dorească în acest moment. Însă dacă asta se va întâmpla,...
Papa Francisc, născut Jorge Mario Bergoglio la 17 decembrie 1936 și mort pe 21 aprilie 2025, a fost conducătorul Bisericii Catolice și suveranul Statului Cetății Vaticanului din 13 martie 2013 până la moartea sa în 2025.
A fost primul papă iezuit, primul latino-american și primul născut sau crescut în afara Europei de la papa sirian Grigore al III-lea din secolul al VIII-lea.
Născut și crescut în Buenos Aires, Argentina, într-o familie de origine italiană, Bergoglio a fost inspirat să se alăture iezuiților în 1958, după ce s-a recuperat după o boală gravă. A fost hirotonit preot catolic în 1969, iar din 1973 până în 1979 a fost superior provincial iezuit în Argentina. A devenit arhiepiscop de Buenos Aires în 1998 și a fost numit cardinal în 2001 de Papa Ioan Paul al II-lea. În urma demisiei Papei Benedict al XVI-lea, conclavul papal din 2013 l-a ales pe Bergoglio ca papă pe 13 martie. El l-a ales pe Francisc ca nume papal în onoarea Sfântului Francisc de Assisi.
Papa Francisc a vorbit din nou despre demisia sa, spunând că acesta nu este un lucru pe care să și-l dorească în acest moment. Însă dacă asta se va întâmpla,...
Papa Francisc nu va demisiona. Cel puţin pentru moment. Şi neagă speculațiile vehiculate după anunțul vizitei la Aquila, pe 28 august, oraşul în care este înmormântat Celestino al V-lea, care...
Papa Francisc a negat zvonurile potrivit cărora ar urma să demisioneze. Suveranul pontif a spus că nu s-a gândit niciun moment la demisie și că ar recurge la acest gest...
"În fiecare zi port în inimă Ucraina dragă și chinuită, care continuă să fie afectată de atacuri barbare, precum cel care a lovit centrul comercial din Kremenchuk", a afirmat Papa...
Un incident de securitate s-a petrecut la Vatican astăzi, 19 iunie, chiar în timpul predicii Papei Francisc. Inculpatul, un bărbat de origine albaneză, a trecut cu mașina peste gardul de...
Papa Francisc a propus cuplurilor logodite să își păstreze castitatea până la căsătorie. „Bisericii nu trebuie să-i lipsească niciodată curajul de a propune prețioasa virtute a castității, chiar dacă aceasta...
Zvonurile potrivit cărora Papa Francisc ar plănui să se retragă, la fel ca și predecesorul său Benedict al XVI-lea, au început să apară încă din luna mai. Acum însă, acțiunile...
Papa Francisc relansează posibilitatea unei călătorii apostolice la Kiev și anunță că săptămâna aceasta se va întâlni cu autoritățile ucrainene pentru a discuta despre vizita sa. Papa Francisc a anunțat...
Ai o imagine care poate fi mult îmbunătăţită, mai ales dacă nu te enervezi când eşti contrazis. Fii calm şi ai răbdare! Trebuie să continui cu aceleaşi metode verificate de...
Vaticanul transmite că fostul secretar de stat italian al Vaticanului, Angelo Sodano, a decedat, la vârsta de 94 de ani. Cardinalul a îndeplinit a doua cea mai importantă funcție în...
Zâmbeşte, trebuie să fii mai optimist! Sunt favorizate activităţile de rutină, evită orice schimbare de program sau de tabiet. Pentru un procent mare dintre nativi e o zi bună, favorabilă....
Papa Francisc a făcut din nou un apel pentru pace în cadrul unui discurs dedicat persoanelor în vârstă. Suveranul Pontif a îndemnat lumea că nu mai creadă că bătrânețea este...
În luna iunie, Papa Francisc urma să meargă în vizită în Liban, dar probleme de sănătate și-au spus cuvântul. Suveranul Pontif și-a amânat programul, iar medicii încearcă să-l pună pe...
Madonna a reușit să își surprindă fanii atunci când a făcut o solicitare directă către Papa Francisc. Artista a făcut o serie de mărturisiri, susținând că a fost expulzată de...
„Lătratul NATO la porţile Rusiei ar putea fi cauza care a provocat invadarea Ucrainei de către Rusia", a declarat Papa Francisc într-un interviu pentru renumitul cotidian Corriere della Sera. Invitat...
"Lătratul NATO la porţile Rusiei ar putea fi cauza care a provocat invadarea Ucrainei de către Rusia", a declarat Papa Francisc într-un interviu pentru Corriere della Sera. Șoc și groază!...
Viktor Orban a transmis, la sfârșitul lunii aprilie, că președintele rus Vladimir Putin intenționează să pună capăt invaziei militare declanșate în Ucraina în luna mai, a susținut Papa Francisc într-un...
Papa Francisc este dispus să facă „totul” pentru a opri războiul declanșat de Rusia în Ucraina. După ce la mijlocul lunii aprilie a anunțat că nu se mai deplasează la...
În timpul slujbei de duminică de la Vaticani, Papa Francisc a vorbit despre războiul din Ucraina, calificându-l drept o „regresie macabră a umanității" care îl face „să sufere și să...
„Vă cer să perseverați în rugăciunea neîncetată pentru pace. Să tacă armele, pentru ca cei care au puterea de a opri războiul să audă strigătul de pace al întregii omeniri!”....