ONU se teme de "revenirea la un RĂZBOI TOTAL" în estul Ucrainei
ONU se teme de "revenirea la un război total" în estul Ucrainei, a declarat un oficial de rang înalt al Naţiunilor Unite, miercuri, înainte de deschiderea reuniunii de urgenţă a...
Organizația Națiunilor Unite (ONU) este o organizație interguvernamentală globală, înființată prin semnarea Cartei ONU la 26 iunie 1945, cu misiunea articulată de a menține pacea și securitatea internațională, de a dezvolta relații de prietenie între state, de a promova cooperarea internațională și de a servi drept centru pentru armonizarea acțiunilor statelor în atingerea acestor obiective.
Sediul Națiunilor Unite este situat în New York City, cu alte câteva birouri situate la Geneva, Nairobi, Viena și Haga.
ONU este formată din șase organizații principale: Adunarea Generală, Consiliul de Securitate, Consiliul Economic și Social, Curtea Internațională de Justiție, Secretariatul și Consiliul de Tutela, care, împreună cu mai multe agenții specializate și agenții conexe, alcătuiesc Sistemul Națiunilor Unite. Există în total 193 de state membre și 2 state observatoare.
ONU s-a concentrat în principal pe dezvoltarea economică și socială, în special în timpul valului de decolonizare de la mijlocul secolului al XX-lea. ONU a fost recunoscută ca un lider al păcii și dezvoltării umane, mulți funcționari și agenții primind Premiul Nobel pentru Pace, dar a fost criticată și pentru ineficiența, părtinirea și corupția percepute.
ONU se teme de "revenirea la un război total" în estul Ucrainei, a declarat un oficial de rang înalt al Naţiunilor Unite, miercuri, înainte de deschiderea reuniunii de urgenţă a...
Consiliul de Securitate al ONU se va reuni de urgenţă pentru a examina acuzaţiile legate de incursiunile militare ruse în estul Ucrainei, au indicat diplomaţi, potrivit AFP. Reuniunea, convocată la...
Avertismentul lui Iuri Sergheiev, ambasadorul ucrainean la Naţiunile Unite, vine în aceeași zi în care Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE) a subliniat riscul ridicat de escaladare a...
Asociația Doctorilor Catolici din Kenya a anunțat că a descoperit în vaccinul anti-tetanos cu care au fost injectate 2,3 milioane de femei și fetițe un antigen care produce pierderea sarcinilor....
Actrița Angelina Jolie, recent devenită ambasador ONU, mamă a șase copii, vrea să renunțe la viața de pe covorul roșu pentru una mai sobră de politician.
Președintele Ucrainei, Petro Poroșenko, a anunțat că va conduce o reuniune de criză cu șefii Serviciilor Secrete din țară, după ce rebelii proruși au organizat alegeri, duminică, și au pus...
Secretarul general al Naţiunilor Unite a declarat că planul rebelilor pro-ruși din Donețk și Lugansk de a rganiza alegeri pe 2 noiembrie reprezintă o încălcare a angajamentelor asumate prin acordul...
Tema ședinţei de urgenţă se referă la noile proiecte de colonizare ale Israelului în Ierusalimul de Est, potrivit unor surse diplomatice citate de AFP. Ședința de mâine a fost solicitată,...
Ambasadorul american la ONU, Samantha Power începe duminică o vizită în ţările din Africa de Vest cele mai afectate de virusul Ebola, în timp ce Statele Unite ale Americii au...
O iraniancă a fost executată, după ce fusese condamnată la moarte, fiind acuzată că de crimă. Organizațiile pentru drepturile omului au susținut că femeia l-ar fi omorât pe bărbatul care...
Minoritatea yazidi din Irak este victima unei "tentative de genocid" din partea grupării teroriste Statul Islamic, avertizează un oficial de rang înalt ONU. "Există probe ale unei voinţe de a-i...
Pornirile autoritariste ale premierului ungar și apropierea de Rusia încep să primească replici concrete: un grup al țărilor civilizate discută despre excluderea Budapestei din rândurile sale. Ungaria riscă să fie...
Un membru al Organizaţiei Naţiunilor Unite infectat cu virusul Ebola a decedat în Sierra Leone, fiind al treilea angajat al ONU care moare din cauza acestui virus, a anunţat luni...
Cartea de credit a Președintelui a fost refuzată la nota de plată Din fericire Michelle a vea cartea de credit la ea, a mărturisit Barack Obama după...
Secretarul general al ONU a făcut, astăzi, un apel către "toate părţile să se ridice pentru a împiedica un masacru al civililor la Kobane", oraşul kurd de la granița dintre...
Ministra Finanțelor, înmugurită la Cornu, cu Adrian Năstase gard în gard, și discutabil pârguită la Harvard, a anunțat în fața oamenilor de afaceri americani că intenționează să scutească de „taxa...
Rusia a anunțat luni declanșarea unei anchete penale pentru acte de "genocid" comise împotriva populației rusofone din estul Ucrainei, susținând că cel puțin 2.500 de persoane au fost ucise acolo...
Premierul Victor Ponta a declarat, într-un interviu acordat CNN, că va pleca la Kiev, după ce a fost şi la Chişinău, deoarece România trebuie să transmită statelor vecine, inclusiv Ucrainei,...
Senatorul PSD, Daniel Savu, afirmă, într-un comunicat de presă, că "discursul lui Victor Ponta la Adunarea Generală a ONU a demonstrat că România este reprezentată pe plan internațional de un...
Rusia trebuie să-și retragă forța de menținere a păcii din Transnistria, aceasta urmând să fie înlocuită cu o misiune civilă internațională, a declarat joi, de la tribuna Adunării Generale a...