Consiliul de securitate al ONU se reunește mâine de urgență

Consiliul de securitate al ONU se reunește mâine de urgență

Tema ședinţei de urgenţă se referă la noile proiecte de colonizare ale Israelului în Ierusalimul de Est, potrivit unor surse diplomatice citate de AFP.

Ședința de mâine a fost solicitată, aseară, de către Iordania, ca urmare a unei cereri trimise de reprezentantul Palestinei la ONU, Riyadh Mansour. Acesta a îndemnat cele 15 state membre ale Consiliului "să analizeze situaţia de criză din Ierusalimul de Est" și a solicitat Consiliului de Securitate al ONU să ceară Israelului să dea înapoi imediat şi "să revină pe calea păcii, pe care a abandonat-o în mod clar".

Iordania, membru nepermanent al Consiliului, joacă rolul de intermediar pentru palestinieni.

Israelul a anunţat ieri că accelerează planurile de constuire a aproximativ 1.000 de locuinţe în Ierusalimul de Est. În replică, palestinienii au avertizat că o asemenea acţiune ar putea să declanşeze "o explozie" de violenţă.

Reuniunea de mâine are loc în contextul în care palestinienii depun eforturi în vederea adoptării unei rezoluţii ONU care să impună 2016 ca dată-limită a ocupaţiei israeliene.