marcel ciolacu

Ion-Marcel Ciolacu, născut pe 28 noiembrie 1967 la Buzău, România, este un politician român din Partidul Social Democrat (PSD). Începând cu iunie 2023, el deține funcția de prim-ministru al României.

Ciolacu a avut o serie de roluri semnificative în administrația românească:

A fost prefect interimar în noiembrie-decembrie 2005.
A servit ca director al firmei municipalității Buzău Urbis Serv.
A fost viceprimar al municipiului Buzău între 2008 și 2012.
A fost deputat al României în mai multe legislaturi, reprezentând circumscripția Buzău.
A fost viceprim-ministru al României în perioada 29 iunie 2017 - 16 ianuarie 2018.
A deținut funcția de Președinte al Camerei Deputaților din România în două mandate: între 29 mai 2019 și 18 decembrie 2020 și apoi din 23 noiembrie 2021 până la 15 iunie 2023.

Este membru al PSD din 1992 și a deținut funcții de conducere la nivel local și național în cadrul partidului, inclusiv ca președinte al Organizației Județene PSD Buzău.
În ceea ce privește educația, Ciolacu a absolvit Facultatea de Drept a Universității Ecologice din București în 1995, Colegiul Național de Apărare și Școala Națională de Studii Politice și Administrative.

Ciolacu a avut, de asemenea, controverse în cariera sa, inclusiv legăturile cu Omar Hayssam și cazul Mecan Construct.

PSD caută înlocuitori pentru Budăi și Firea. Numele vehiculate

PSD caută înlocuitori pentru Budăi și Firea. Numele vehiculate

PSD caută înlocuitori pentru Gabriela Firea și Marius Budăi, care au demisionat în scandalul căminelor groazei din Voluntari. Social-democrații au convocat o ședință, luni, a Consiliului Politic Naţional în care...

Culisele demisiei Gabrielei Firea. Ce a primit în schimbul retragerii. Video

Culisele demisiei Gabrielei Firea. Ce a primit în schimbul retragerii. Video

Gabriela Firea s-a retras, vineri, din guvernul condus de Marcel Ciolacu, dar și din funcțiile de conducere pe care le deținea în PSD. Ea a făcut un pas înapoi din...

Locul lui Ciolacu, vânat de un vocal lider PSD: Are cele mai mari șanse

Locul lui Ciolacu, vânat de un vocal lider PSD: Are cele mai mari șanse

Sorin Grindeanu are șanse foarte mari de a prelua conducerea PSD, după ce președintele actual, Marcel Ciolacu, a preluat șefia Executivului. Dezvăluirea a fost făcută de unul dintre foștii lideri...

Căminele groazei. Victor Ponta: Ciolacu trebuie să repare sistemul

Căminele groazei. Victor Ponta: Ciolacu trebuie să repare sistemul

Fostul premier Victor Ponta acuză complicitatea sistemului din întregul eșichier politic în cazul azilelor din Voluntari. Acesta consideră că desi se știa de mult de acest caz, a fost instrumentat...

PSD vrea să atragă PNL în scandalul căminelor groazei. Lucian Romașcanu cere demisia Ralucăi Turcan

PSD vrea să atragă PNL în scandalul căminelor groazei. Lucian Romașcanu cere demisia Ralucăi Turcan

PSD vrea să-și atragă și partenerii de coaliție, de la PNL,, în scandalul provocat de ororile descoperite în căminele groazei din Voluntari. Cu atât mai mult cu cât social-democrații au...

Ministrul Cercetării îi va lua locul Gabrielei Firea în Guvern. Bogdan Ivan, desemnat interimar

Ministrul Cercetării îi va lua locul Gabrielei Firea în Guvern. Bogdan Ivan, desemnat interimar

Ministerul Familiei va fi condus, interimar, de Bogdan Ivan, cel care deține și portofoliul de la Cercetare. El o va înlocui pe Gabriela Firea, care a demisionat în contextul scandalului...

Florentin Pandele trebuie să facă un pas în spate. Un lider PSD este categoric

Florentin Pandele trebuie să facă un pas în spate. Un lider PSD este categoric

Un important membru al PSD, apropiat al premierului Marcel Ciolacu, susține că și Florentin Pandele ar trebui să demisioneze, de la Primăria Voluntari, după dezvăluirile din „căminele groazei”. Constantin Toma,...

Marcel Ciolacu, primul mesaj după demisia Gabrielei Firea. Șeful PSD cere să cadă și alte capete

Marcel Ciolacu, primul mesaj după demisia Gabrielei Firea. Șeful PSD cere să cadă și alte capete

Premierul Marcel Ciolacu (PSD) a comentat demisia Gabrielei Firea în contextul scandalului provocat de dezvăluirile din azilele groazei din Voluntari. El a declarat că gestul acesteia a fost unul voluntar,...

AmCham România despre măsurile Cabinetului Ciolacu: Sunt insuficient analizate

AmCham România despre măsurile Cabinetului Ciolacu: Sunt insuficient analizate

Camera de Comerţ Americană în România (AmCham România) face apel către guvernul Ciolacu privind pachetul de măsuri pentru reducerea deficitului bugetar. Reprezentanții instituției susțin că deciziile luate „intempestiv şi insuficient...

Gabriela Firea, după demisie: Plătesc pentru vina de a fi avut încredere în oameni

Gabriela Firea, după demisie: Plătesc pentru vina de a fi avut încredere în oameni

Gabriela Firea și-a dat demisia din funcția de ministru al Familiei, după scandalul căminele groazei. E a transmis un mesaj în care spune că plătește pentru vina de a fi...

Surse: creșterea impozitului pe dividende, de la 8% la 10%, pe masa guvernului Ciolacu

Surse: creșterea impozitului pe dividende, de la 8% la 10%, pe masa guvernului Ciolacu

Potrivit unor surse din coaliție, se ia în calcul majorarea impozitului pe dividende de la 8 la 10%, aceasta fiind doar una din soluțiile gândite în Kiseleff pentru a acoperi...

Al doilea pod rutier Giurgiu -Ruse. Planul discutat la Palatul Victoria

Al doilea pod rutier Giurgiu -Ruse. Planul discutat la Palatul Victoria

Premierul Marcel Ciolacu s-a întâlnit vineri, 14 iulie, cu omologul său din Bulgaria, Nikolai Denkov. Oficialii au abordat mai multe subiecte, printre care extinderea spațiului Schengen, implementarea proiectului european Dunărea...

Căminele groazei. Firea și-ar putea pierde funcția. Conducerea PSD îi cere explicații

Căminele groazei. Firea și-ar putea pierde funcția. Conducerea PSD îi cere explicații

Ministrul Familiei, Gabriela Firea, ar putea pierde sprijinul colegilor din PSD, în contextul scandalului declanșat de dezvăluirile despre căminele groaei din Voluntari și Afumați. Surse social-democrate susțin că situația Gabrielei...

Practicile dure din azilele de bătrâni se vor încheia. Premierul ia măsuri radicale

Practicile dure din azilele de bătrâni se vor încheia. Premierul ia măsuri radicale

Marcel Ciolacu a declarat, la începutul ședinței de Guvern, că practicile pe care bătrânii din azilele groazei au fost nevoiți să le suporte se vor încheia oricât de „multe și...

Ciolacu și-a ales purtător de cuvânt: Jurnalist, cu 20 de ani de experiență în presă

Ciolacu și-a ales purtător de cuvânt: Jurnalist, cu 20 de ani de experiență în presă

Guvernul României va avea un nou purtător de cuvânt. Premierul Marcel Ciolacu îl va înlocui pe Dan Cărbunaru, cel care a fost purtătorul de cuvânt al lui Nicolae Ciucă, cu...

Inspectorii DSVSA au închis Complexul Social de Servicii pentru Copii și Tineri cu Afecțiuni Neuropsihiatrice

Inspectorii DSVSA au închis Complexul Social de Servicii pentru Copii și Tineri cu Afecțiuni Neuropsihiatrice

După controalele făcute la fața locului, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) București a dispus închiderea activității la Complexul Social de Servicii pentru Copii și Tineri cu Afecțiuni...

Hidroelectrica se listează pe bursă. Premierul invocă un moment istoric pentru România

Hidroelectrica se listează pe bursă. Premierul invocă un moment istoric pentru România

Unul dintre pionii industriei românești, Hidroelectrica, a făcut un pas important prin listarea la Bursa de Valori București. Premierul Marcel Ciolacu invocă un moment istoric pentru România. Compania Hidroelectrica s-a listat...

Tichete de masă 2023. Angajații care nu vor beneficia de bani în plus

Tichete de masă 2023. Angajații care nu vor beneficia de bani în plus

De la 1 august 2023, valoarea tichetelor de masă oferite angajaților va crește. Dar nu toți angajații vor beneficia de majorare. Guvernul a anunţat că, de la 1 august 2023,...

Valoarea tichetelor de masă va fi majorată. Sunt două etape de creștere

Valoarea tichetelor de masă va fi majorată. Sunt două etape de creștere

Veşti bune pentru cei care primesc tichete de masă. Reprezentanții Guvernului, ai patronatelor și ai sindicatelor au decis luni că valoarea tichetelor de masă să fie majorată. Această creștere se...

Cîțu cere reformarea întregului sistem bugetar. Atac la Ciolacu

Cîțu cere reformarea întregului sistem bugetar. Atac la Ciolacu

Florin Cîțu l-a criticat pe premierul Marcel Ciolacu și a susținut că liderul coaliției de guvernare este nevoit să adopte cât mai repede reforma sistemului bugetar. Fostul șef al Guvernului...