Surse: creșterea impozitului pe dividende, de la 8% la 10%, pe masa guvernului Ciolacu
- Dinu Marian
- 14 iulie 2023, 13:19
Potrivit unor surse din coaliție, se ia în calcul majorarea impozitului pe dividende de la 8 la 10%, aceasta fiind doar una din soluțiile gândite în Kiseleff pentru a acoperi deficitul bugetar.
Potrivit unor surse din PSD, sunt în analiză renunțarea la cota de TVA de 5% aplicată de exemplu la plata căldurii; majorarea TVA la 19% pentru majoritatea produselor, inclusiv mâncarea pentru câini și pisici, care va afecta adăposturile pentru animale dar și adopțiile; se dorește eliminarea TVA redus pentru Horeca – o nouă lovitură pentru acest domeniu; impozitarea tichetelor de masă ale bugetarilor; eliminarea voucherelor de vacanță.
Acest lucru se va traduce în vacanțe mai scumpe, cazare mai scumpă, mese în oras și în vacanță mai scumpe.
Pe lista Guvernului Ciolacu se mai găsește și renunțarea la facilitățile pentru constructori si agricultori, în ciuda amenințărilor cu protestele din partea acestora. Adică se dorește introducerea CASS pe salarii, ceea ce va duce automat la cheltuieli mai mari din partea angajatorilor, deci la proprietăți mai scumpe.
Rămâne de văzut ce rămâne din lista neagră de măsuri luate în calcul de PSD pentru ca Romania să se încadreze în ținta de deficit bugetar negociată cu Comisia Europeană, de 4,4% din PIB. Amintim că pe primele cinci luni, deficiul a fost 2,32% din PIB. Premierul Marcel Ciolacu a precizat, marți, că „Guvernul elaborează un plan de măsuri pentru consolidarea sustenabilității finanțelor publice”.
Cum arată execuția bugetară după primele 7 luni
Reamintim că deficitul bugetului general consolidat a crescut la 1,94% din Produsul Intern Brut (PIB) după primele şapte luni ale acestui an, de la 1,71% din PIB în primul semestru din 2022, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2021 e în scădere, potrivit datelor publicate de Ministerul Finanțelor.
Veniturile bugetului general consolidat au însumat 258,46 miliarde în primele şapte luni ale anului 2022, iar încasările din impozitul pe salarii şi venit au totalizat 19,52 miliarde lei în ianuarie-iulie. Încasările din impozitul pe profit au însumat 17,34 miliarde lei în ianuarie-iulie, încasările nete din TVA au înregistrat 52,41 miliarde lei în primele şapte luni.
Reamintim și că una dintre țintele asumate de Guvern, prin PNRR, pentru obținerea unei tranșe de câteva miliarde de euro, este legată de păstrarea unui deficit pentru anul 2023, în procent egal cu 4.4 la sută din Produsul Intern Brut.