marcel ciolacu

Ion-Marcel Ciolacu, născut pe 28 noiembrie 1967 la Buzău, România, este un politician român din Partidul Social Democrat (PSD). Începând cu iunie 2023, el deține funcția de prim-ministru al României.

Ciolacu a avut o serie de roluri semnificative în administrația românească:

A fost prefect interimar în noiembrie-decembrie 2005.
A servit ca director al firmei municipalității Buzău Urbis Serv.
A fost viceprimar al municipiului Buzău între 2008 și 2012.
A fost deputat al României în mai multe legislaturi, reprezentând circumscripția Buzău.
A fost viceprim-ministru al României în perioada 29 iunie 2017 - 16 ianuarie 2018.
A deținut funcția de Președinte al Camerei Deputaților din România în două mandate: între 29 mai 2019 și 18 decembrie 2020 și apoi din 23 noiembrie 2021 până la 15 iunie 2023.

Este membru al PSD din 1992 și a deținut funcții de conducere la nivel local și național în cadrul partidului, inclusiv ca președinte al Organizației Județene PSD Buzău.
În ceea ce privește educația, Ciolacu a absolvit Facultatea de Drept a Universității Ecologice din București în 1995, Colegiul Național de Apărare și Școala Națională de Studii Politice și Administrative.

Ciolacu a avut, de asemenea, controverse în cariera sa, inclusiv legăturile cu Omar Hayssam și cazul Mecan Construct.

Planurile lui Nicușor Dan: Schimbarea lui Ciolacu, dar nu chiar la început de mandat

Planurile lui Nicușor Dan: Schimbarea lui Ciolacu, dar nu chiar la început de mandat

Nicuşor Dan, candidat independent la alegerile prezidențiale din mai 2025, a fost întrebat dacă Ilie Bolojan ar putea fi o variantă mai bună decât el ca premier. Nicuşor Dan: Probabil...

Lasconi: Vă promit că Bolojan va fi viitorul premier al României

Lasconi: Vă promit că Bolojan va fi viitorul premier al României

Elena Lasconi, candidata Uniunii Salvați România la prezidențiale, a dat asigurări că Ilie Bolojan va fi viitorul premier al României, în contextul în care ea ar câștiga cursa alegerilor. Elena...

Marcel Ciolacu anunță impozit de 16% pe pensii. Decizia poate intra în vigoare în curând

Marcel Ciolacu anunță impozit de 16% pe pensii. Decizia poate intra în vigoare în curând

Marcel Ciolacu a anunțat că ia în calcul impozitarea cu 16% pentru anumite categorii de pensionari pentru ca România să nu piardă fondurile care vin din PNRR (n.red. lanul Național...

Cei mai vizibili miniștri. Declarațiile despre creșterile salariale l-a propulsat pe Tanczos Barna în top

Cei mai vizibili miniștri. Declarațiile despre creșterile salariale l-a propulsat pe Tanczos Barna în top

În luna februarie 2025, premierul Marcel Ciolacu și miniștrii Tanczos Barna (Finanțe), Daniel David (Educație) și Sebastian Burduja (Energie) au fost cei mai vizibili membri ai Guvernului, potrivit Barometrului realizat....

Cine este Nicu Marcu, noul director al ORNISS. Marius Petrescu, destituit după două decenii

Cine este Nicu Marcu, noul director al ORNISS. Marius Petrescu, destituit după două decenii

Marius Petrescu, directorul general al Oficiului Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat (ORNISS), a fost destituit din funcție, conform decizii publicate vineri în Monitorul Oficial. Noul director al ORNISS...

Divorț și nuntă secretă cu Grindeanu. Laura Vicol dezvăluie adevărul

Divorț și nuntă secretă cu Grindeanu. Laura Vicol dezvăluie adevărul

Laura Vicol a discutat despre zvonurile despre viața sa personală care au circulat recent pe rețelele de socializare, potrivit cărora aceasta ar fi  divorțat de Vladimir Ciorbă și ar fi...

Marius Tucă, cenzurat de CNA. Regretele lui Vasile Bănescu

Marius Tucă, cenzurat de CNA. Regretele lui Vasile Bănescu

Vasile Bănescu, membru al Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA), a declarat, vineri, că regretă formularea deficitară și interpretabilă pe care a folosit-o pentru a elimina un comentariu online al jurnalistului...

Ce spune Ciolacu despre recuperarea banilor din PNRR blocați de CE

Ce spune Ciolacu despre recuperarea banilor din PNRR blocați de CE

Banii din PNRR reprezintă prioritatea guvernului în acest moment. Premierul Marcel Ciolacu a explicat că fiecare proiect este analizat în detaliu împreună cu miniștrii responsabili. O altă temă importantă pentru...

Ciolacu recunoaște că a greșit cu privire la UDMR

Ciolacu recunoaște că a greșit cu privire la UDMR

Îndepărtarea UDMR de la guvernare a fost una dintre greșelile făcute de liderii coaliției. Potrivit premierului Marcel Ciolacu, liderii PSD și PNL ar fi trebuit să păstreze formatul inițial al...

Ciolacu promite că nu va accepta o alianță cu AUR

Ciolacu promite că nu va accepta o alianță cu AUR

Partidul Social Democrat nu va accepta o alianță cu AUR, a promis premierul Marcel Ciolacu în fața șefilor de consilii județene. Marcel Ciolacu respinge ideea unei alianțe cu AUR Prezent...

Marcel Ciolacu sare în apărarea lui Marius Tucă: Este un derapaj de la democrație

Marcel Ciolacu sare în apărarea lui Marius Tucă: Este un derapaj de la democrație

Premierul Marcel Ciolacu condamnă decizia membrilor CNA de a interzice emisiunea jurnalistului Marius Tucă. Președintele PSD a declarat că sancționarea lui Marius Tucă este un derapaj de la democrație și...

Scandalul Hurezeanu. Ilie Bolojan: Dacă ne amputăm capacitatea de a acționa, nu ne ajută

Scandalul Hurezeanu. Ilie Bolojan: Dacă ne amputăm capacitatea de a acționa, nu ne ajută

Președintele interimar Ilie Bolojan a afirmatcă nu este cazul ca Marcel Ciolacu să critice oamenii care încearcă să performeze. El a discutat în public despre posibila demitere a ministrului de...

Emil Hurezeanu își așteaptă pedeapsa, în scandalul Visa Waiver. Lista cu posibilii succesori

Emil Hurezeanu își așteaptă pedeapsa, în scandalul Visa Waiver. Lista cu posibilii succesori

Ministrul de Externe, Emil Hurezeanu, a anunțat că va purta discuții vineri cu liderii coaliției de guvernare pentru a clarifica situația privind posibila sa schimbare din funcție. Hurezeanu a menționat...

Găsit vinovat pentru vizele Waiver, Hurezeanu ar putea fi înlocuit. Cine e favorit să preia Externele

Găsit vinovat pentru vizele Waiver, Hurezeanu ar putea fi înlocuit. Cine e favorit să preia Externele

Marcel Ciolacu a lăudat activitatea actualului ministru de Externe, Emil Hurezeanu, descriindu-l drept „un diplomat remarcabil". Premierul a menționat că regulile diplomației în relația cu Statele Unite ale Americii s-au...

Piedone o să ne sară și din frigider!

Piedone o să ne sară și din frigider!

Imagini peste imagini, zilnic, cu președintele ANPC, celebrul Piedone. Ne arată tuturor ce pâine se coace în spații insalubre, ce mizerie există în bucătăriile unor restaurante și cantine, cum suntem...

Ciolacu, după avertismentul emis de Moody’s: Sunt convins că se va găsi antidotul potrivit

Ciolacu, după avertismentul emis de Moody’s: Sunt convins că se va găsi antidotul potrivit

Premierul Marcel Ciolacu a discutat, miercuri, despre avertismentul emis de Agenția de rating Moody’s, care semnalează riscuri majore pentru economia americană, ca urmare a măsurilor implementate de președintele Statelor Unite,...

Marcel Ciolacu anunță remaniere guvernamentală. Ce miniștri își pierd posturile

Marcel Ciolacu anunță remaniere guvernamentală. Ce miniștri își pierd posturile

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat o remaniere guvernamentală, subliniind că aceasta este esențială pentru buna funcționare a Guvernului și pentru atingerea obiectivelor strategice. Remaniere guvernamentală anunțată de Marcel Ciolacu  Ciolacu...

Ciolacu s-a răzgândit: Eu nu l-am criticat vreodată pe domnul Hurezeanu

Ciolacu s-a răzgândit: Eu nu l-am criticat vreodată pe domnul Hurezeanu

Premierul Marcel Ciolacu a afirmat miercuri că nu l-a criticat niciodată pe Emil Hurezeanu, pe care îl consideră „un ambasador de excepție”. Hurezeanu, numit „într-un anumit context” Ciolacu a subliniat...

Raluca Turcan: niciun premier respectabil nu își critică public miniștrii. Evaluările nu se fac la televizor

Raluca Turcan: niciun premier respectabil nu își critică public miniștrii. Evaluările nu se fac la televizor

Raluca Turcan, vicepreședinte al Camerei Deputaților din partea Partidului Liberal (PNL), a afirmat miercuri, în legătură cu comentariile premierului Marcel Ciolacu despre ministrul de Externe, Emil Hurezeanu, în contextul Visa...

Ciolacu, noi promisiuni despre PNRR. Vom recupera și ultimul leu

Ciolacu, noi promisiuni despre PNRR. Vom recupera și ultimul leu

Marcel Ciolacu a declarat că România va recupera „până la ultimul euro” fondurile aferente cererii de plată numărul 3 din PNRR. În următoarele luni, autoritățile de la București vor remedia...