marcel ciolacu

Ion-Marcel Ciolacu, născut pe 28 noiembrie 1967 la Buzău, România, este un politician român din Partidul Social Democrat (PSD). Începând cu iunie 2023, el deține funcția de prim-ministru al României.

Ciolacu a avut o serie de roluri semnificative în administrația românească:

A fost prefect interimar în noiembrie-decembrie 2005.
A servit ca director al firmei municipalității Buzău Urbis Serv.
A fost viceprimar al municipiului Buzău între 2008 și 2012.
A fost deputat al României în mai multe legislaturi, reprezentând circumscripția Buzău.
A fost viceprim-ministru al României în perioada 29 iunie 2017 - 16 ianuarie 2018.
A deținut funcția de Președinte al Camerei Deputaților din România în două mandate: între 29 mai 2019 și 18 decembrie 2020 și apoi din 23 noiembrie 2021 până la 15 iunie 2023.

Este membru al PSD din 1992 și a deținut funcții de conducere la nivel local și național în cadrul partidului, inclusiv ca președinte al Organizației Județene PSD Buzău.
În ceea ce privește educația, Ciolacu a absolvit Facultatea de Drept a Universității Ecologice din București în 1995, Colegiul Național de Apărare și Școala Națională de Studii Politice și Administrative.

Ciolacu a avut, de asemenea, controverse în cariera sa, inclusiv legăturile cu Omar Hayssam și cazul Mecan Construct.

Ponta, acuzat că face jocuri politice. Mesajul lui Ciolacu

Ponta, acuzat că face jocuri politice. Mesajul lui Ciolacu

Continuă tensiunile pe scena politică. Prezent la evenimentul electoral de la Piatra Neamț, Marcel Ciolacu i-a transmis lui Victor Ponta că nu are nicio șansă în competiția politică. Marcel Ciolacu, val...

Antonescu zice că-și asumă criticile aduse lui Ciolacu

Antonescu zice că-și asumă criticile aduse lui Ciolacu

Crin Antonescu, candidatul susţinut de PSD, PNL şi UDMR la alegerile prezidențiale, a declarat că există șanse ca unele critici aduse lui Marcel Ciolacu să-l afecteze în campanie, dar că...

Ponta: Dacă ajung președinte, colaborez cu orice lider, inclusiv Simion

Ponta: Dacă ajung președinte, colaborez cu orice lider, inclusiv Simion

Victor Ponta, fostul premier al României și candidat independent la alegerile prezidenţiale, a discutat recent despre ce va face dacă va câștiga cursa pentru Cotroceni. Acesta a declarat că, în...

Ciolacu, atacuri la Ponta și Nicușor Dan. Unul „a tăiat apa”, celălalt „a dat prea multă”

Ciolacu, atacuri la Ponta și Nicușor Dan. Unul „a tăiat apa”, celălalt „a dat prea multă”

Marcel Ciolacu, președintele PSD, a declarat că își dorește ca românii să nu fie nevoiți să aleagă între un candidat la președinție care „a tăiat apa” și unul care „a...

Ponta îl amenință pe Ciolacu: Dacă ajung președinte îl voi demite 

Ponta îl amenință pe Ciolacu: Dacă ajung președinte îl voi demite 

Victor Ponta consideră că Marcel Ciolacu ar trebui să se retragă de urgență din funcția de premier. Iar dacă va ajunge președinte, îl va demite imediat. Victor Ponta i-a pus...

Mari tensiuni pe scena politică. Marcel Ciolacu îi cere lui Victor Ponta să renunțe la candidatură

Mari tensiuni pe scena politică. Marcel Ciolacu îi cere lui Victor Ponta să renunțe la candidatură

Marcel Ciolacu i-a cerut lui Victor Ponta să se retragă din cursa alegerilor prezidențiale, după ce fostul lider PSD a recunoscut că a permis inundarea unor regiuni din România pentru...

Marcel Ciolacu a dat undă verde! Schimbarea majoră vizează toți românii

Marcel Ciolacu a dat undă verde! Schimbarea majoră vizează toți românii

Aflat la Zalău, Marcel Ciolacu a dat undă verde pentru regionalizare. Premierul României a afirmat că politica Guvernului de dezvoltare a infrastructurii este aceea de a crea un echilibru între...

Ciolacu, atac la Ponta legat de inundații: Nu aș fi luat această decizie

Ciolacu, atac la Ponta legat de inundații: Nu aș fi luat această decizie

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că n-ar fi inundat satele din România pentru a salva Belgradul, așa cum a făcut Victor Ponta, dar că că atunci „când ești prim-ministru, iei...

Aderarea României la OCDE. Țara a obținut al 13-lea aviz formal

Aderarea României la OCDE. Țara a obținut al 13-lea aviz formal

Marcel Ciolacu, prim-ministrul României, a declarat, miercuri, că țara a trecut cu succes un aspect esenţial şi complex al procesului de aderare la OCDE, respectiv cel referitor la guvernanţa corporativă....

Funeriu promite să publice detalii despre anularea alegerilor din 2024

Funeriu promite să publice detalii despre anularea alegerilor din 2024

Daniel Funeriu, candidat independent la alegerile prezidențiale, a criticat recent abordarea politică actuală, denunțând faptul că politica bazată pe relații de tipul „ştiu eu un băiat” a ajuns să devină...

Crin Antonescu îşi lansează programul prezidenţial: România înainte!

Crin Antonescu îşi lansează programul prezidenţial: România înainte!

Crin Antonescu, candidatul Alianței PSD-PNL-UDMR-Alte Minorități, va lansa miercuri, la ora 11:00, programul său prezidențial, având ca slogan „România, Înainte!”. Evenimentul va avea loc în prezența lui Marcel Ciolacu, Cătălin...

Marcel Ciolacu a anunțat dezvoltarea unui sector-cheie în România. Gata cu nervii românilor!

Marcel Ciolacu a anunțat dezvoltarea unui sector-cheie în România. Gata cu nervii românilor!

Digitalizarea administrație publice în România este esențială pentru reducerea birocrației. Dar și pentru creșterea transparenței în relațiile statului cu cetățenii. Mesajul a fost transmis de Marcel Ciolacu prin intermediul consilierului...

Emisarul lui Ciolacu, datorii de milioane de dolari. Procesele în care e implicat Sprînceană

Emisarul lui Ciolacu, datorii de milioane de dolari. Procesele în care e implicat Sprînceană

Dragoș Sprînceană a fost desemnat de Ciolacu drept emisar special pentru a facilita comunicarea cu administrația Trump. Considerat un apropiat al Partidului Republican, Sprînceană a fost văzut la diverse evenimente...

Furtul tezaurului dacic, informații noi. Ultimele date din anchetă

Furtul tezaurului dacic, informații noi. Ultimele date din anchetă

Premierul României, Marcel Ciolacu, a declarat că ancheta privind recuperarea obiectelor de patrimoniu din tezaurul dacic furat din Muzeul Drents avansează și că întreaga rețea implicată în furt va ceda...

Hunor, critici la adresa lui Sprînceană: Să vorbească despre politică la cârciumă

Hunor, critici la adresa lui Sprînceană: Să vorbească despre politică la cârciumă

Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat că Dragoș Sprînceană, emisarul trimis de premierul Marcel Ciolacu în SUA, nu are nicio treabă cu politica. Acesta a spus că Srânceană n-are nicio...

Scenariu-bombă de la Ponta. Antonescu, sabotat și de PSD, și de PNL

Scenariu-bombă de la Ponta. Antonescu, sabotat și de PSD, și de PNL

Antonescu, sabotat de PSD. Victor Ponta, fost premier PSD, actual candidat independent la alegerile prezidențiale din 2024, spune că beneficiază de susținerea Partidului Social Democrat (PSD) în detrimentul candidatului coaliției,...

Băsescu, ipoteză neașteptată despre anularea alegerilor: Nu din cauza lui Georgescu

Băsescu, ipoteză neașteptată despre anularea alegerilor: Nu din cauza lui Georgescu

Fostul președinte Traian Băsescu a făcut din nou acuzații grave, susținând că anularea alegerilor prezidențiale nu a fost cauzată de presupuse fraude sau influențe externe, ci de o criză politică...

S-a făcut lumină în scandalul emisarilor lui Ciolacu. Poziția oficială a statului român

S-a făcut lumină în scandalul emisarilor lui Ciolacu. Poziția oficială a statului român

Declarațiile recente ale lui Dragoș Sprînceană privind politica externă a României au stârnit reacții critice din partea autorităților. Președintele interimar al Senatului, Mircea Abrudean, a intervenit pentru a clarifica oficial...

Lucian Romașcanu a refuzat să dea detalii despre vizita în SUA

Lucian Romașcanu a refuzat să dea detalii despre vizita în SUA

Lucian Romașcanu, președintele Consiliului Județean Buzău, despre care s-a afirmat că ar fi fost unul dintre cei doi emisari ai țării în Statele Unite, a refuzat să ofere detalii despre activitățile...

Funeriu îi cere lui Bolojan explicații despre emisarii lui Ciolacu

Funeriu îi cere lui Bolojan explicații despre emisarii lui Ciolacu

Fostul ministru al Educaţiei Daniel Funeriu, candidat la prezidențiale, a declarat că nu înțelege de ce Marcel Ciolacu vrea să-l trimită pe Dragoş Sprânceană, un personaj fără nicio legătură cu...