judecator

Judecătorul este magistratul care exercită funcția de judecată, independent de orice influență, subordonat exclusiv legii și conștiinței sale, având rolul de a asigura supremația legii și înfăptuirea actului de justiție.

Atribuții principale:

Examinează cauzele civile, penale, comerciale, administrative sau constituționale;

Analizează probele și aplică normele juridice în fiecare caz concret;

Pronunță hotărâri (sentințe, decizii, ordonanțe) în numele legii;

Asigură echitatea și imparțialitatea procesului;

Respectă principiile procesuale: prezumția de nevinovăție, contradictorialitatea, dreptul la apărare.

Statut și principii:

Independența – judecătorii nu pot fi influențați politic sau administrativ;

Imparțialitatea – trebuie să trateze părțile în mod egal;

Inamovibilitatea – nu pot fi mutați sau revocați fără consimțământul lor;

Responsabilitatea – răspund disciplinar și, în unele cazuri, penal pentru abateri grave.

LAZĂR: Secția de investigare a MAGISTRAȚILOR va prelua 1400 de DOSARE

LAZĂR: Secția de investigare a MAGISTRAȚILOR va prelua 1400 de DOSARE

Procurorul General, Augustin Lazăr, a declarat marţi că Secţia de investigare a magistraţilor va prelua de la alte parchete aproximativ 1.400 de dosare. „Circa 1.400 de dosare. Este un volum...

RĂSTURNARE de SITUAȚIE. TOLEA CIUMAC primește AJUTOR NEAȘTEPTAT. Ce se ÎNTÂMPLĂ cu DOSARUL SPORTIVULUI

RĂSTURNARE de SITUAȚIE. TOLEA CIUMAC primește AJUTOR NEAȘTEPTAT. Ce se ÎNTÂMPLĂ cu DOSARUL SPORTIVULUI

Urmărit penal în două dosare, unul pentru contrabandă cu ţigări, celălalt pentru loviri şi alte violenţe, Tolea Ciumac s-a trezit cu un cadou din partea procurorilor. Recent, magistraţii de la...

SECȚIA DE INVESTIGARE a MAGISTRAȚILOR intră în pâine

SECȚIA DE INVESTIGARE a MAGISTRAȚILOR intră în pâine

Procurorii care au trecut testul CSM, fiind declarați admiși în componența noii secții de investigare a infracțiunilor din Justiție, s-au prezentat la muncă. Mandatul lor este de trei ani, la...

Un nou TERMEN în procesul din DOSARUL COLECTIV. Ce decizie va lua INSTANȚA

Un nou TERMEN în procesul din DOSARUL COLECTIV. Ce decizie va lua INSTANȚA

La Tribunalul Bucureşti urmează să aibă loc astăzi un nou termen în Dosarul Colectiv. Procesul a fost amânat la termenul anterior, deoarece judecătorul Valeriu Mihail Terceanu care se ocupa de...

Două mii de magistrați sunt ținuți în sistem de Comisia de la Veneția

Două mii de magistrați sunt ținuți în sistem de Comisia de la Veneția

Pensionarea anticipată, după numai 20 de ani de activitate, a judecătorilor și procurorilor a fost amânată cu patru ani, până la 31 decembrie 2022, conform cerințelor Comisiei de la Veneția....

Boureanu lansează AMENINȚĂRI VOALATE! Ce CUTREMUR ar putea să producă: „O să aflați lucruri cum NU CREDEȚI că pot exista”

Boureanu lansează AMENINȚĂRI VOALATE! Ce CUTREMUR ar putea să producă: „O să aflați lucruri cum NU CREDEȚI că pot exista”

Cristian Boureanu a făcut referire la cea mai neagră perioadă din viața sa, perioada pe care a petrecută după gratii și a mărturisit că este pregătit să facă dezvăluiri incendiare....

Cea mai mare amendă penală dată vreodată de o INSTANŢĂ. Cine este bun de plată

Cea mai mare amendă penală dată vreodată de o INSTANŢĂ. Cine este bun de plată

Un judecător federal din Connecticut a condamnat, ieri, compania industrială franceză Alstom SA la plata unei amenzi penale de 772,3 milioane de dolari, cea mai mare sumă percepută de guvernul...

INEDIT. Confesiune pe Facebook. „Ca judecător, vă cer iertare!“

INEDIT. Confesiune pe Facebook. „Ca judecător, vă cer iertare!“

Mărturisire şocantă a unui judecător de la Tribunalul Bucureşti care a postat pe Facebook un mesaj inedit. Judecătorul Mădălina Dârdeci, de la Tribunalul Bucureşti, le-a cerut iertare, printr-un mesaj postat...

CCR discută rezultatul REFERENDUMULUI pentru redefinirea FAMILIEI

CCR discută rezultatul REFERENDUMULUI pentru redefinirea FAMILIEI

Plenul Curţii Constituţionale va lua în dezbatere astăzi „constatarea respectării procedurii pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului naţional din datele de 6 şi 7 octombrie 2018 privind Legea de revizuire a...

SCANDAL în JUSTIȚIE. Ziua la INSTANȚĂ, seara la TERASĂ. Mai poate fi VORBA de IMPARȚIALITATE?

SCANDAL în JUSTIȚIE. Ziua la INSTANȚĂ, seara la TERASĂ. Mai poate fi VORBA de IMPARȚIALITATE?

Recent, au apărut o serie de fotografii uluitoare cu Alexandru Mihalcea, judecătorul CAB, la un Pepsi cu procuroarea de ședința Claudia Curelariu de la DIICOT. Se știe deja că cei...

DECIZIE sfidătoare a lui DRAGNEA. ACUZĂ ÎCCJ de emiterea unui act „NELEGAL”

DECIZIE sfidătoare a lui DRAGNEA. ACUZĂ ÎCCJ de emiterea unui act „NELEGAL”

Liderul PSD, Liviu Dragnea, cere suspendarea deciziei Colegiului de Conducere a ÎCCJ prin care a stabilit cum vor fi alcătuite completele de 5 judecători. Dragnea dorește anularea în parte a...

CSM a DECIS când vor avea loc INTERVIURILE pentru șefia SECȚIEI de INVESTIGARE a MAGISTRAȚILOR

CSM a DECIS când vor avea loc INTERVIURILE pentru șefia SECȚIEI de INVESTIGARE a MAGISTRAȚILOR

CSM a anunțat că interviurile candidaților pentru funcţia de şef al Secţiei de investigare a magistraţilor, dar şi pentru ocuparea a cinci posturi de procurori de execuţie vor savea loc...

Reacția președintelui ALDE, Călin Popescu Tăriceanu după adoptarea OUG pe Legile Justiției. „Sunt bune soluțiile”

Reacția președintelui ALDE, Călin Popescu Tăriceanu după adoptarea OUG pe Legile Justiției. „Sunt bune soluțiile”

După ședința de Guvern în care a fost adoptată Ordonanța de urgență pentru corelarea legilor justiției, liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu a afirmat că îi este greu să vorbească despre...

ATAC la JUSTIȚIA din ROMÂNIA. Camelia BOGDAN susține că MAGISTRAȚII sunt membri ai MASONERIEI

ATAC la JUSTIȚIA din ROMÂNIA. Camelia BOGDAN susține că MAGISTRAȚII sunt membri ai MASONERIEI

Exclusă de două ori din magistratură, Camelia Bogdan susține că Justiția din România este alcătuită din membri ai Masoneriei. „87% dintre magistrați sunt membri ai Marii Loji Masonice”, a declarat...

BOMBĂ în JUSTIȚIE. Zeci de dispoziții sunt NECONSTITUȚIONALE. Ce au decis judecătorii Curții Constituționale în legătură cu INTERCEPTĂRILE

BOMBĂ în JUSTIȚIE. Zeci de dispoziții sunt NECONSTITUȚIONALE. Ce au decis judecătorii Curții Constituționale în legătură cu INTERCEPTĂRILE

Curtea Constituțională a decis, vineri, că 64 de dispoziții din legea de modificare a Codului de Procedură Penală sunt neconstituționale. Printre acestea este și articolul care prevede că interceptările care...

Turcia CEDEAZĂ în fața SUA. Ce decizie MAJORĂ au luat JUDECĂTORII turci

Turcia CEDEAZĂ în fața SUA. Ce decizie MAJORĂ au luat JUDECĂTORII turci

O curte de judecată din Turcia a hotărât, vineri, eliberarea pastorului american Andrew Burson, după ce acesta a stat în arest la domiciliu timp de doi ani, fiind acuzat de...

Este OFICIAL! IOHANNIS a semnat LEGEA 303. MAGISTRAȚII sunt în PERICOL

Este OFICIAL! IOHANNIS a semnat LEGEA 303. MAGISTRAȚII sunt în PERICOL

Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a semnat vineri, decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor. „Preşedintele României a avertizat, în repetate...

IOHANNIS, lovitură prin ricoșeu pentri KOVESI. Ce se întâmplă cu fosta șefă a DNA după promulgarea legii

IOHANNIS, lovitură prin ricoșeu pentri KOVESI. Ce se întâmplă cu fosta șefă a DNA după promulgarea legii

Odată cu promulgarea legii privind statutul magistrașilor de către președintele Iohannis, Laura Codruța Kovesi va trebui să părăsească funcția pe care o ocupă în prezent la Parchetul General. Potrivit statului...

Trump revine în FORŢĂ după confirmarea judecătorului Brett Kavanaugh: Ceea ce aceşti DEMOCRAŢI i-au făcut lui Brett este o RUŞINE naţională

Trump revine în FORŢĂ după confirmarea judecătorului Brett Kavanaugh: Ceea ce aceşti DEMOCRAŢI i-au făcut lui Brett este o RUŞINE naţională

Trump nu lasă rănile să se cicatrizeze şi la cîteva zile de la votul de confirmare a judecătorului Brett Kavanaugh la Curtea Supremă din Senat, a revenit în forţă în...

Secția pentru investigarea infracţiunilor comise de magistraţi, operaționalizată

Secția pentru investigarea infracţiunilor comise de magistraţi, operaționalizată

Guvernul a adoptat, ieri, o Ordonanţă de Urgenţă pentru operaţionalizarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor comise de magistraţi. Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a anunțat că Secția va fi înfiinţată ca urmare...