Evenimentul Zilei > Actualitate > Mitică Dragomir, la un pas de moarte! Ce i s-a întâmplat puţin înainte de verdictul de ieri al magistraţilor care l-a scăpat de puşcărie
Mitică Dragomir, la un pas de moarte! Ce i s-a întâmplat puţin înainte de verdictul de ieri al magistraţilor care l-a scăpat de puşcărie

Mitică Dragomir, la un pas de moarte! Ce i s-a întâmplat puţin înainte de verdictul de ieri al magistraţilor care l-a scăpat de puşcărie

La doar o zi distanţă de momentul în care magistraţii Curţii de Apel Bucureşti s-au pronunţat, dispunând achitarea sa în dosarul în care era învinuit de evaziune, delapidare şi spălare de bani, Mitică Dragomir face mărturisiri şocante. Dacă omul de afaceri era pe deplin convins că nu va face nici măcar o zi de închisopare şi că judecătorii îi vor da dreptate, nu la fel stau lucrurile atunci când vorbeşte de sănătatea lui. „Era să mor săptămânile trecute. Am fost la reanimare câteva zile!“, a dezvăluit Mitică Dragomir jurnaliştilor de la wowbiz.ro.

Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au dispus, ieri, achitarea fostul preşedinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, într-un dosar în care acesta era acuzat de evaziune, delapidare şi spălare de bani. Trimis în judecată în 2014, alături de peste 40 de persoane, controversatul om de afaceri a fost cercetat pentru pentru un prejudiciu de circa 5,4 milioane de euro, dosarul în care apare numele său vizând mai multe nereguli în legătură cu vânzarea drepturilor TV pentru meciuri de fotbal.

Decizia de ieri a magistraţilor este una definitivă şi oarecum surprinzătoare în condiţiile în care Tribunalul Bucureşti a decis, pe 26 iunie 2016, condamnarea în primă instanţă a lui Dumitru Dragomir la şapte ani de închisoare!

Cu doar câteva ore înainte de pronunţarea verdictului, Dragomir a şocat afirmând că este convins că nu va face nici măcar o zi de puscărie! „Mă curăţă doar dacă e ordin! Altfel, pe dreptate, n-au ce să-mi facă. Nu există nici-o probă. Uitaţi-vă pentru ce am fost condamnat la Tribunal: delapidare din patrimoniul Ligii! Păi, liga nu a avut niciodată bani! Banii din drepturile TV erau ai cluburilor”, a declarat pentru Gazeta Sporturilor cel supranumit ”Corleone”.

Potrivit propriilor mărturisiri, recent, Dumitru Dragomir a fost la un pas de o tragedie. „Era să mor săptămânile trecute. Am fost la reanimare câteva zile! M-a sunat Giovani şi m-a încurajat fiindcă eram foarte bolnav”, a povestit afaceristul în publicaţia de sport. ”Mâine dacă mor, nu mi-e frică! Am trăit destul fraţilor! Mi-a dat Dumnezeu prea multe. Şi necazuri, şi bucurii, mai multe decât am vrut”, a punctat Mitică Dragomir.