ÎCCJ desemnează, prin tragere la sorți, COMPLETURILE de 5 JUDECĂTORI

ÎCCJ desemnează, prin tragere la sorți, COMPLETURILE de 5 JUDECĂTORI

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie organizează, vineri, în şedinţă publică, tragerile la sorţi pentru desemnarea membrilor completurilor de cinci judecători pentru anul 2018, după decizia Curţii Constituţionale.

„La data de 9 noiembrie 2018, orele 10,00, la sediul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, sala Secţiilor Unite, vor avea loc, în şedinţă publică, tragerile la sorţi pentru desemnarea membrilor completelor de cinci judecători pentru anul 2018, având în vedere decizia Curţii Constituţionale a României din data de 7 noiembrie 2018, prin care s-a constatat existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Parlament, pe de o parte, şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe de altă parte”, informează joi ÎCCJ.

Este vorba de patru completuri de 5 judecători, două în materie penală şi două în materie civilă.

Curtea Constituţională a admis, miercuri, o sesizare a premierului Viorica Dăncilă şi a decis că există un conflict juridic de natură constituţională între Parlament şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pe tema constituirii completurilor de 5 judecători.

CCR a dispus că Instanţa supremă trebuie să ia de îndată măsurile necesare pentru constituirea completurilor de 5, în sensul desemnării prin tragere la sorţi a tuturor membrilor acestor completuri.

Până la decizia CCR, erau traşi la sorţi doar patru judecători din aceste completuri, iar al cincilea era membru de drept, fiind, după caz, preşedintele sau vicepreşedintele Instanţei supreme, respectiv şeful Secţiei civile sau penale.

Completurile de 5 judecători în materie penală de la Instanţa supremă au pe rol dosare importante, în care sunt judecaţi, printre alţii, liderul PSD, Liviu Dragnea, liderul ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, omul de afaceri Sebastian Ghiţă şi fostul judecător de la CCR Toni Greblă.

La începutul lunii septembrie, Colegiul de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a decis să nu aplice noile prevederi ale Legii 304/2004 în legătură cu alegerea completurilor de cinci judecători.

Şefa Instanţei supreme, Cristina Tarcea, declara pe 25 septembrie că legea care modifică Legea 304/2004 nu are dispoziţii tranzitorii, care să impună, pentru anul 2018, tragerea la sorţi a completurilor de cinci judecători, ea urmând să fie aplicată din ianuarie 2019, transmite Agerpres.