judecator

Judecătorul este magistratul care exercită funcția de judecată, independent de orice influență, subordonat exclusiv legii și conștiinței sale, având rolul de a asigura supremația legii și înfăptuirea actului de justiție.

Atribuții principale:

Examinează cauzele civile, penale, comerciale, administrative sau constituționale;

Analizează probele și aplică normele juridice în fiecare caz concret;

Pronunță hotărâri (sentințe, decizii, ordonanțe) în numele legii;

Asigură echitatea și imparțialitatea procesului;

Respectă principiile procesuale: prezumția de nevinovăție, contradictorialitatea, dreptul la apărare.

Statut și principii:

Independența – judecătorii nu pot fi influențați politic sau administrativ;

Imparțialitatea – trebuie să trateze părțile în mod egal;

Inamovibilitatea – nu pot fi mutați sau revocați fără consimțământul lor;

Responsabilitatea – răspund disciplinar și, în unele cazuri, penal pentru abateri grave.

TOADER face DEZVĂLUIRI din vârful JUSTIȚIEI. Cine CANDIDEAZĂ la Tribunalul Uniunii Europene

TOADER face DEZVĂLUIRI din vârful JUSTIȚIEI. Cine CANDIDEAZĂ la Tribunalul Uniunii Europene

Ministrul Justiției din România, Tudorel Toader, a dezvăluit câte candidaturi au fost depuse la minister, în vederea postului de judecător la Tribunalul Uniunii Europene. Tudorel Toader, ministrul Justiţiei, a făcut,...

ABUZURILE comise de DNA ies la IVEALĂ. LUPTA anticorupție a fost doar un PRETEXT?  Cum PLĂNUIAU SRI și DNA să distrugă SISTEMUL

ABUZURILE comise de DNA ies la IVEALĂ. LUPTA anticorupție a fost doar un PRETEXT? Cum PLĂNUIAU SRI și DNA să distrugă SISTEMUL

Guvernul României poate lua în considerare amnistierea cazurilor de condamnare pentru corupție și din timpul mandatului Leurei Kovesi, în calitate de procuror șef al Direcției Anticorupție (ADN). Acestă măsură a...

ȘEF DIICOT, eliberat din FUNCȚIE de Iohannis. Alți NOUĂ JUDECĂTORI au ieșit din JUSTIȚIE

ȘEF DIICOT, eliberat din FUNCȚIE de Iohannis. Alți NOUĂ JUDECĂTORI au ieșit din JUSTIȚIE

Un șef din cadrul DIICOT se numără printre cei nouă magistrați pentru care Klaus Iohannis a semnat decrete de eliberare din funcție. Pe lista semnată de șeful statului se numără...

Video care vă poate afecta emoţional! Un tânăr se luptă să-şi arunce prietena în FAŢA TRENULUI

Video care vă poate afecta emoţional! Un tânăr se luptă să-şi arunce prietena în FAŢA TRENULUI

Lucas Narkle, în vârstă de 19 ani, a fost prins pe CCTV încercând să-și împingă prietena în fața unui tren care sosea în staţie, imaginile sunt şocante. Fata, de 14...

Siutație HALUCINANTĂ la DNA. Se CLASEAZĂ DOSARE într-o veselie

Siutație HALUCINANTĂ la DNA. Se CLASEAZĂ DOSARE într-o veselie

Odată cu desfințarea Serviciului de Combatere a Corupției în Justiție, la conducerea căruia s-a aflat Florentina Mirică, procurorii DNA au început clasarea pe bandă rulantă a celor aproximativ 300 de...

Judecătorul MUSTAȚĂ, condus pe ULTIMUL DRUM. A fost aprins FITILUL JUSTIȚIEI. O avocată celebră va depune PLÂNGERE PENALĂ împotriva ÎNCHISORILOR

Judecătorul MUSTAȚĂ, condus pe ULTIMUL DRUM. A fost aprins FITILUL JUSTIȚIEI. O avocată celebră va depune PLÂNGERE PENALĂ împotriva ÎNCHISORILOR

Regretatul judecător Stan Mustață a fost condus pe ultimul drum, dar povestea nu se termină aici. Lorette Luca, o avocată celebră, a declarat că va depune o plângere penală împotriva...

JUSTIȚIA din România, ATACATĂ la nivel înalt. Legile AMENINȚĂ INDEPENDENȚA JUDECĂTORILOR

JUSTIȚIA din România, ATACATĂ la nivel înalt. Legile AMENINȚĂ INDEPENDENȚA JUDECĂTORILOR

Vera Jourova, comisarul european pe justiție, trage un semnal de alarmă în legătură cu legislația din România. Aceasta avertizează că sistemul actual amenință independența judecătorilor. Vera Jourova, comisarul european pentru...

DEZVĂLUIRI CUTREMURĂTOARE de DINCOLO de MOARTE. DOCUMENTUL în care judecătorul Stan Mustață a descris PAS CU PAS procesul ARESTĂRII SALE. Voiculescu: „A fost asasinat”

DEZVĂLUIRI CUTREMURĂTOARE de DINCOLO de MOARTE. DOCUMENTUL în care judecătorul Stan Mustață a descris PAS CU PAS procesul ARESTĂRII SALE. Voiculescu: „A fost asasinat”

Judecătorul Mustață Stan, a scris în declarația sa notarială despre cum se dorea înlăturarea completului din care făcea parte alături de judecătorul Duță Florică. Acesta a notat tot procesul, pornind...

O NEDREPTATE strigătoare la CER făcută de JUSTIȚIA română

O NEDREPTATE strigătoare la CER făcută de JUSTIȚIA română

Avocatul și profesorul universitar clujean Radu Chiriţă a pus pe blogul său un articol despre o nedreptate care i s-a făcut în justiția română unuia dintre clienții săi, făcând referire...

Cum a fost chinuit în detenție fostul judecător Stan Mustață până când a murit

Cum a fost chinuit în detenție fostul judecător Stan Mustață până când a murit

Cea mai importantă informație de după aflarea veștii că fostul judecător Stan Mustață a murit este cea legată de decizia Parchetului de pe lângă Tribunalul București. Procurorii au anunțat că...

Tăriceanu, AVERTISMENT DUR după moartea judecătorului Mustață: „Se impune înființarea unei comisii de ANCHETĂ”

Tăriceanu, AVERTISMENT DUR după moartea judecătorului Mustață: „Se impune înființarea unei comisii de ANCHETĂ”

Liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu a avut o intervenție, în direct la România Tv, în subiectul decesului judecătorului Stan Mustață. Tăriceanu a declarat că ancheta impusă de ministrul Justiției în...

AVOCATUL POPORULUI deschide o ANCHETĂ amplă în cazul MORȚII lui STAN MUSTAȚĂ

AVOCATUL POPORULUI deschide o ANCHETĂ amplă în cazul MORȚII lui STAN MUSTAȚĂ

După moartea în condiții suspecte a judecătorului Stan Mustață, în timp ce se afla încarcerat la Penitenciarul Jilava, instituția Avocatului Poporului a pornit o anchetă amplă pentru a afla condițiile...

Adrian Severin: În cazul lui STAN MUSTAȚĂ avem de-a face cu o CRIMĂ JUDICIARĂ CALIFICATĂ

Adrian Severin: În cazul lui STAN MUSTAȚĂ avem de-a face cu o CRIMĂ JUDICIARĂ CALIFICATĂ

Adrian Severin vorbește despre cum a fost afectat judecătorul Stan Mustață de condamnare și detenție, considerâd că acesta a fost ‘un deținut politic, pentru că nu a vrut să facă...

EXCLUSIV. Cine e SOȚIA judecătorului Stan Mustață, mort în penitenciar!

EXCLUSIV. Cine e SOȚIA judecătorului Stan Mustață, mort în penitenciar!

Elena Mustață a intervenit deseori în emisiunile TV, încercând cu disperare să demonstreze nevinovăția soțului ei. Alături de ea ăîn toată această dramă a fost o armată de oameni -...

Moartea judecătorului Stan Mustață: Coldea și Kovesi, dormiți liniștiți! Reacția furioasă a lui Dan Andronic

Moartea judecătorului Stan Mustață: Coldea și Kovesi, dormiți liniștiți! Reacția furioasă a lui Dan Andronic

Moartea judecătorului Stan Mustață a stârnit reacții furioase din partea mai multor analiști și ziariști. Dan Andronic, jurnalistul EvZ care a făcut numeroase dezvăluiri despre dedesubturile Binomului, a postat o...

Cine va ocupa postul de PROCUROR EUROPEAN din partea României? Pe cine propune Tudorel Toader

Cine va ocupa postul de PROCUROR EUROPEAN din partea României? Pe cine propune Tudorel Toader

Până la sfârșitul anului România trebuie să facă o propunere pentru postul de procuror la Parchetul European, dar și pentru cel de judecător la Luxemburg. Ministrul Justiției a declarat că...

BOUREANU f[cut K.O. din nou de Polițistul de la RUTIERĂ care l-a lăsat lat

BOUREANU f[cut K.O. din nou de Polițistul de la RUTIERĂ care l-a lăsat lat

Cristian Boureanu a ajuns în arest, vara trecută, după ce a fost implicat într-un scandal memorabil cu Poliția Rutieră. Boureanu şi iubita lui, Laura Dincă, au fost opriţi în trafic...

DNA sub control. Inspecţia Judiciară va cerceta cele 300 de dosare deschise pe numele unor magistraţi

DNA sub control. Inspecţia Judiciară va cerceta cele 300 de dosare deschise pe numele unor magistraţi

Direcţia Naţională Anticorupţie va fi supusă unui control din partea Inspecţiei Judiciare. Activitatea vizează dosarele în care sunt cercetaţi o serie de magistraţi, se arată în cadrul unui comunicat de...

Ipoteză INCENDIARĂ din culisele JUSTIȚIEI. Dosare cu DEDICAȚIE făcute de DNA pe numele MAGISTRAȚILOR

Ipoteză INCENDIARĂ din culisele JUSTIȚIEI. Dosare cu DEDICAȚIE făcute de DNA pe numele MAGISTRAȚILOR

Statistică îngrijorătoare anunțată de Ingrid Mocanu. Conform acesteia, din 300 de dosare instrumentate de DNA, în care magistrații sunt cercetați pentru abuzuri, 99% sunt false. Fost vicepreşedinte al Comisiei Centrale...

DEZVĂLUIRI BOMBĂ! Un judecător care l-a CONDAMNAT pe Dragnea apare într-un dosar al DNA

DEZVĂLUIRI BOMBĂ! Un judecător care l-a CONDAMNAT pe Dragnea apare într-un dosar al DNA

Unul dintre judecătorii care l-au condamnat pe șeful PSD, Liviu Dragnea, ar fi intrat în vizorul DNA. Vă reamintim că din cei trei judecători care la 21 iunie 2018 l-a...