Hristos

Hristos, sau Iisus din Nazaret, este figura centrală a creștinismului și una dintre cele mai influente personalități din istoria umanității, a cărui caracterizare depășește sfera istorică, fiind fundamental teologică și spirituală.

Pentru creștini, Iisus Hristos este caracterizat, în primul rând, ca fiind Fiul lui Dumnezeu și Mântuitorul (Salvatorul), întruparea divinității în formă umană, conform dogmei Sfintei Treimi. El este considerat Mesia cel profețit în scripturile ebraice, Cel care a venit pe Pământ pentru a reconcilia omenirea cu Dumnezeu prin jertfa Sa pe cruce și prin înviere. Caracterul Său este descris ca fiind perfect lipsit de păcat, plin de compasiune, dragoste (agape) și înțelepciune divină. El este exemplul moral suprem de urmat de către credincioși, propovăduind valori precum iertarea, smerenia, iubirea aproapelui și slujirea celorlalți.

Calendar Ortodox, 17 martie. Pomenirea Sfântului Cuvios Alexie, cel considerat a fi omul lui Dumnezeu

Calendar Ortodox, 17 martie. Pomenirea Sfântului Cuvios Alexie, cel considerat a fi omul lui Dumnezeu

La data de 17 martie, Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe Sfântul Cuvios Alexie. Este singurul sfânt din calendarul creștin ortodox căruia i s-a adăugat apelativul de ”Omul lui Dumnezeu”. Moaștele...

Calendar Ortodox, 15 martie. Sfinţii Mucenici Agapie, Plisie şi Timolau, martiri pentru credința lor

Calendar Ortodox, 15 martie. Sfinţii Mucenici Agapie, Plisie şi Timolau, martiri pentru credința lor

În Calendarul Ortodox, azi, 15 martie, sunt prăznuiți Sfinţii Mucenici Agapie, Plisie şi Timolau. Aceștia au pătimit în vremea împăratului Dioclețian (284-305). Au fost supuși unor chinuri groaznice pentru credința...

Calendar ortodox, 8 martie. Sfântul Teofilact, episcopul Nicomidiei. Rugăciune împotriva necazurilor

Calendar ortodox, 8 martie. Sfântul Teofilact, episcopul Nicomidiei. Rugăciune împotriva necazurilor

Pe 8 martie, Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe Sfântul Teofilact, episcopul Nicomidiei. El ajuta prin rugăciune copiii orfani și oamenii care aveau necazuri. Pe 8 martie, Biserica Ortodoxă îl sărbătorește...

Calendar Ortodox, 5 martie. Pomenirea Sfântului Mucenic Conon. A plătit cu viața pentru că i-a convertit pe mulți la creștinism

Calendar Ortodox, 5 martie. Pomenirea Sfântului Mucenic Conon. A plătit cu viața pentru că i-a convertit pe mulți la creștinism

La data de 5 martie, Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe Sfântul Mucenic Conon din Isauria, cel care i-a convins pe mulți să se creștineze și să ducă mai departe vorba...

Calendar Ortodox, 3 martie. Pomenirea Sfinților Mucenici Eutropiu, Cleonic și Vasilisc, care nu și-au abandonat credința

Calendar Ortodox, 3 martie. Pomenirea Sfinților Mucenici Eutropiu, Cleonic și Vasilisc, care nu și-au abandonat credința

Calendar Ortodox. Azi sunt pomeniți Sfinții Mucenici Eutropiu, Cleonic și Vasilisc. După sfârșitul mucenicesc al Sfântului și Marelui Mucenic Teodor Tiron, în februarie, anul 304 î.Hr, aceștia au fost forțați...

Calendar Ortodox, 9 februarie. Sfântul Nichifor s-a sacrificat și a murit în locul prietenului său

Calendar Ortodox, 9 februarie. Sfântul Nichifor s-a sacrificat și a murit în locul prietenului său

În calendarul creștin ortodox, Sfântul Mucenic Nichifor este pomenit pe 9 februarie. El a trăit în secolul al III-lea în vremea împăratului Valerian (253-260) și a fost torturat și amenințat...

Calendar Ortodox, 23 ianuarie. Sfântul Mucenic Clement al Ancirei, devenit preot la 18 ani

Calendar Ortodox, 23 ianuarie. Sfântul Mucenic Clement al Ancirei, devenit preot la 18 ani

În calendarul creștin ortodox, Sfântul Mucenic Clement al Ancirei este pomenit pe 23 ianuarie. El era dintr-o familie cu un tată păgân şi o mamă creştină. Acesta a fost ucis...

Calendar ortodox, 20 ianuarie. Sfântul Eftimie cel Mare, ocrotitorul femeilor

Calendar ortodox, 20 ianuarie. Sfântul Eftimie cel Mare, ocrotitorul femeilor

Sfântul Cuvios Eftimie cel Mare este prăznuit la data de 20 ianuarie în Calendarul ortodox. El le dădea sfaturi femeilor și le ajuta să-l alunge pe duhul cel rău din...

Calendar Ortodox, 13 ianuarie. Sfinții martiri Ermil și Stratonic, uciși pentru fidelitatea credinței lor

Calendar Ortodox, 13 ianuarie. Sfinții martiri Ermil și Stratonic, uciși pentru fidelitatea credinței lor

Calendar Ortodox. La data de 13 ianuarie sunt pomeniți Sfinții Mucenici Ermil și Stratonic. Ei au fost uciși pentru că nu au vrut să renunțe la credința în Mântuitorul Iisus...

Calendar Ortodox, 2 ianuarie. Sfântul Serafim de Sarov. Zi de mare sărbătoare

Calendar Ortodox, 2 ianuarie. Sfântul Serafim de Sarov. Zi de mare sărbătoare

Calendar Ortodox. În calendarul creştin ortodox, Sfântul Serafim de Sarov este sărbătorit la 2 ianuarie. Credința în Hristos l-au vindecat de o boală grea. Astăzi, creștinii pot să rostească o...

Calendar ortodox, 25 decembrie. Cum S-a născut Hristos și de ce este sărbătorită Nașterea Sa astăzi

Calendar ortodox, 25 decembrie. Cum S-a născut Hristos și de ce este sărbătorită Nașterea Sa astăzi

Nașterea Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, praznic împărătesc cu dată fixă, numit în tradiție și Crăciunul, este sărbătoarea anuală a nașterii după trup a Domnului nostru Iisus Hristos. Calendar...

Patriarhul Daniel: „Hristos, Călătorul și Pelerinul, Care colindă pretutindeni pentru a aduna și a mântui pe oameni”

Patriarhul Daniel: „Hristos, Călătorul și Pelerinul, Care colindă pretutindeni pentru a aduna și a mântui pe oameni”

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel transmite în Pastorala de Crăciun din acest an că Hristos este „Călător și Pelerin, Care colindă pretutindeni pentru a aduna și a mântui pe oameni”. Iisus...

Calendar ortodox, 17 decembrie. Sfântul Proroc Daniel, ocrotitorul tinerilor şi al celor aflați în primejdii

Calendar ortodox, 17 decembrie. Sfântul Proroc Daniel, ocrotitorul tinerilor şi al celor aflați în primejdii

Calendar ortodox. Prorocul Daniel a trăit cu 460 de ani înainte de Hristos. Sfântul Daniel este unul dintre cei patru mari proroci ai Vechiului Testament, alături de Prorocul Isaia, Ieremia...

Calendar Ortodox, 8 decembrie. Sfântul Cuvios Patapie. Dezlegare la ulei și vin

Calendar Ortodox, 8 decembrie. Sfântul Cuvios Patapie. Dezlegare la ulei și vin

Calendar Ortodox. Sfântul Cuvios Patapie este pomenit pe 8 decembrie. El a îmbrățișat viața monahală, a părăsit Egiptul, a mers la Constantinopol și a făcut mai multe minuni. Calendar Ortodox....

Calendar Ortodox, 3 decembrie. Sfântul Cuvios Gheorghe de la Cernica. Dezlegare la pește

Calendar Ortodox, 3 decembrie. Sfântul Cuvios Gheorghe de la Cernica. Dezlegare la pește

În calendarul creștin ortodox, Sfântul Cuvios Gheorghe de la Cernica este pomenit pe 3 decembrie. El a avut peste 100 de ucenici, care îl ajutau să se ocupe de Mănăstirea...

Calendar Creștin Ortodox, 27 noiembrie. Sfântul Mucenic Iacob Persul

Calendar Creștin Ortodox, 27 noiembrie. Sfântul Mucenic Iacob Persul

Sfântul Mucenic Iacob Persul este pomenit în calendarul creștin ortodox la data de 27 noiembrie. Sfântul Mucenic Iacob a trăit în a trăit în secolul al IV-lea, în cetatea persană...

Calendar ortodox, 22 noiembrie. Ucenicii Sfântului Apostol Pavel

Calendar ortodox, 22 noiembrie. Ucenicii Sfântului Apostol Pavel

Biserica Ortodoxă îi prăznuiește, astăzi, 22 noiembrie, pe Sfinții Apostoli Filimon, Arhip, Onisim și Sfânta Muceniță Cecilia, cei care au fost ucenicii Sfântului Apostol Pavel, pe vremea împăratului Nero. Calendar...

Calendar Ortodox, 18 noiembrie. Sfântul Mucenic Platon. A murit în numele lui Hristos

Calendar Ortodox, 18 noiembrie. Sfântul Mucenic Platon. A murit în numele lui Hristos

Calendar Ortodox. BOR îl pomenește pe 18 noiembrie pe Sfântul Mucenic Platon. El nu a renunțat la credință și la iubirea pentru Hristos, chiar dacă a fost supus unor chinuri...

Calendar Ortodox, 16 noiembrie. Sfântul Apostol și Evanghelist Matei

Calendar Ortodox, 16 noiembrie. Sfântul Apostol și Evanghelist Matei

Calendar Ortodox 16 noiembrie. Sfântul Apostol și Evanghelist Matei a fost unul dintre cei doisprezece Apostoli aleși de Isus Hristos și a scris prima Evanghelie. El a fost ars pe...

Calendar Ortodox, 13 noiembrie. Prăznuirea Sfântului Ioan Gură de Aur, patriarhul Constantinopolului

Calendar Ortodox, 13 noiembrie. Prăznuirea Sfântului Ioan Gură de Aur, patriarhul Constantinopolului

Calendar Ortodox. La data de 13 noiembrie este prăznuit Ion Gură de Aur, un sfânt care și-a câștigat un loc important în istoria creștinismului, datorită credinței și acțiunilor care l-au...