Calendar Ortodox, 25 august. Aducerea moaștelor Sfântului Apostol Bartolomeu

Calendar Ortodox, 25 august. Aducerea moaștelor Sfântului Apostol BartolomeuSursă Captură

Calendar Ortodox. Biserica Ortodoxă îl prăznuiește azi, 25 august, pe Sfântul Apostol Bartolomeu. A avut o viață dedicată răspândirii creștinismului printre neamuri și s-a remarcat datorită zelului său.

Sfântul Apostol Bartolomeu a fost ales pentru a vorbi despre creștinism, printre neamuri, cărora propovăduindu-le numele Domnului, a fost răstignit în Armenia cea mare a Răsăritului.

Creștinii au mutat moaștele sale în Urbanopoli, acolo unde izvorau tămăduiri şi mântuiau oamenii de bolile care îi aruncau în chinuri și suferință.

Slugile diavolului văzând acestea au luat racla aceea cu sfântul trup al Apostolului și au aruncat-o în mare, împreuna cu moaștele a patru sfinți mucenici: Papia, Luchian, Grigorie și Acachie.

Plutind însă Apostolul pe deasupra marii și trecând adâncurile cele strâmte ale Elespontului, a ajuns în Marea Egee. Iar de acolo, la Marea Adriatica și a lăsat în stânga ostrovul Siciliei având împreuna următor și pe bunii biruitori mucenici ce se aflau în celelalte racle, a sosit la ostrovul Lipariei.

Astăzi e zi de post pentru credincioșii ortodocși. Biserica prăznuiește Aducerea moaștelor Sfântului Apostol Bartolomeu, unul dintre cei 12 apostoli. El le-a spus oamenilor despre Hritos în cetățile din Siria și Asia de Sus alături de Sfântul Apostol Filip și Mariami, sora acestuia.

Calendar Ortodox. Rugăciunea Sfântului Apostol Bartolomeu

Troparul Sfântului Apostol Bartolomeu, glasul al 3-lea:

Sfinţilor Apostoli rugaţi pe milostivul Dumnezeu ca să dea iertare de greşeli sufletelor noastre.

Cântarea 1, glasul al 2-lea. Irmos: Întru adânc a aşternut...

Stih: Sfinte Apostole Bartolomeu, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Mai înainte-ştiutorul a toate şi Dumnezeu, mintea ta cea dumnezeiască văzând-o, te-a ales şi te-a împreunat cu ceata Apostolilor, Sfinte Bartolomeu prealăudate, cu harul luminând inima ta.

Photo 159825506 © Leo Lintang | Dreamstime.com

Stih: Sfinte Apostole Bartolomeu, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

La înălţimea faptelor bune suindu-te, cu limbă de foc insuflată, împărţită în chipul focului te-ai îmbogăţit, ca un Apostol al lui Hristos, prin venirea Mângâietorului, preamărite, uscăciunea păgânătătii şi deşertăciunea ai cheltuit-o.

Cântarea a 3-a. Irmos: Înflorit-a pustiul...

Stih: Sfinte Apostole Bartolomeu, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca un izvor de apă de mântuire ai ieşit, Apostole Bartolomeu preacinstite şi rod înmulţit ai adus, mântuirea neamurilor, vrednicule de minune.

Stih: Sfinte Apostole Bartolomeu, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu sarea harului putrezirea idolească ai oprit, preaînţelepte, cu dulcele cuvânt al credinţei ai îndulcit inimile celor ce te cinstesc pe tine.

Cântarea a 4-a. Irmos: Venit-ai din Fecioară...

Stih: Sfinte Apostole Bartolomeu, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu crucea Domnului fiind ocolit, ai surpat întăririle demonilor, Sfinte Bartolomeu Apostole şi amăgirea lor cea de suflet stricătoare o ai gonit, cu propovăduirea.

Stih: Sfinte Apostole Bartolomeu, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Lumină lumii şi rază a dumnezeieştii slave, Hristos pe tine te-a arătat, Sfinte Bartolomeu de Dumnezeu primite. Că toată făptura ai luminat cu cunoştinţa de Dumnezeu, preafericite.

Cântarea a 5-a. Irmos: Mijlocitor te-ai făcut...

Stih: Sfinte Apostole Bartolomeu, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu Hristos, Lumina cea Nezidită, Care S-a arătat pentru noi întru zidire, întâi te-ai împreunat, venind la Dânsul, apostole şi cu dumnezeieştile Lui raze te-ai luminat.

Stih: Sfinte Apostole Bartolomeu, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca o rouă dumnezeiască oamenilor tămăduiri dând în lume ai fost, Sfinte Bartolomeu, Preafericite. Şi pământul păgânătăţii după proorocie l-ai întors, potrivit Doxologia.