Sorin Grindeanu

Sorin Grindeanu este un politician român, membru al Partidului Social Democrat (PSD), născut la 5 decembrie 1973, la Caransebeș, județul Caraș-Severin.

A deținut mai multe funcții importante în administrația publică și în cadrul partidului, fiind cunoscut în special pentru rolul său de prim-ministru al României între ianuarie și iunie 2017, în primul guvern format după alegerile parlamentare din 2016. Guvernul Grindeanu a fost însă demis prin moțiune de cenzură inițiată chiar de PSD, în contextul conflictului intern privind modificările controversate ale legislației penale.

Ulterior, Grindeanu a revenit în prim-planul politic ca vicepreședinte al PSD și ministru al Transporturilor și Infrastructurii în guvernele conduse de Nicolae Ciucă (2021–2023). În această calitate, a coordonat proiecte majore de infrastructură rutieră și feroviară, inclusiv investiții prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Din 2024, Sorin Grindeanu este considerat una dintre principalele figuri de conducere din PSD, fiind menționat frecvent ca potențial candidat la funcții de vârf în stat, inclusiv la președinția partidului sau la șefia Guvernului.

Pe scurt, Sorin Grindeanu este o figură politică de prim rang a social-democrației românești contemporane, cu experiență în administrație, guvernare și organizare de partid.

Exclusiv. Sorin Grindeanu, atac dur la Cătălin Drulă pe tema Metrorex: Să vină să răspundă public! Video

Exclusiv. Sorin Grindeanu, atac dur la Cătălin Drulă pe tema Metrorex: Să vină să răspundă public! Video

Metrorex nu a avut buget aprobat anul trecut, l-a acuzat ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, pe predecesorul său, Cătălin Drulă. Totuși, ministrul actual s-a referit și la conducerea companiei, spunând că...

Exclusiv. Câți kilometri noi de autostradă vom avea anul acesta. Estimarea lui Sorin Grindeanu. Video

Exclusiv. Câți kilometri noi de autostradă vom avea anul acesta. Estimarea lui Sorin Grindeanu. Video

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, spune că se ferește să răspundă la întrebarea „câți kilometri de autostradă faceți?”, pentru că nu poate să prevadă așa ceva. Dar, a promis oficialul, la...

Exclusiv. Grindeanu, politica și Biblia. Care e adevărul despre remanierea Guvernului. Relația cu Emil Boc. Video

Exclusiv. Grindeanu, politica și Biblia. Care e adevărul despre remanierea Guvernului. Relația cu Emil Boc. Video

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a vorbit la podcastul România lui Cristache, difuzat de Evenimentul zilei, despre cele mai fierbinți subiecte politice ale zilei: scandalurile din Colaiția PSD-PNL-UDMR și remaniere, dar...

Exclusiv. Bomba lui Grindeanu în podcast-ul EVZ. Cea mai scumpă autostradă din lume. Rolul lui Drulă. Video

Exclusiv. Bomba lui Grindeanu în podcast-ul EVZ. Cea mai scumpă autostradă din lume. Rolul lui Drulă. Video

Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor și vicepremier, a vorbit la podcastul EVZ Play despre cea mai scumpă autostradă din lume: Comarnic-Brașov. Ministrul Transporturilor spune că, potrivit contractului semnat de predecesorul său,...

Exclusiv. Scandalos! Sorin Grindeanu: Autostrada Comarnic-Brașov, blocată pentru 5 ani. Acuzații dure pentru Drulă. Video

Exclusiv. Scandalos! Sorin Grindeanu: Autostrada Comarnic-Brașov, blocată pentru 5 ani. Acuzații dure pentru Drulă. Video

Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, a vorbit la podcastul România lui Cristache, difuzat de Evenimentul zilei și Capital, despre situația infrastructurii din țară. Declarații Sorin Grindeanu: Biblia primită de la Mitropolitul...

Sorin Grindeanu, Ministrul Transporturilor, răspunde în direct la întrebările românilor. România lui Cristache

Sorin Grindeanu, Ministrul Transporturilor, răspunde în direct la întrebările românilor. România lui Cristache

Dacă am întreba 100 de români... ce își doresc să știe de la Ministrul Transporturilor. Iată ce bănuim că ne-ar spune: Autostrăzi, CFR, TAROM, Portul Constanța, grevele din sistem. Aveți...

Ce se întâmplă cu autostrada Comarnic-Brașov. Sorin Grindeanu: „Nu se poate să ne ducă la 8 miliarde”

Ce se întâmplă cu autostrada Comarnic-Brașov. Sorin Grindeanu: „Nu se poate să ne ducă la 8 miliarde”

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat că autostrada Comarnic-Brașov va costa 8 miliarde de euro și că această sumă este mult prea mare. Oficialul a precizat că trebuie luate măsuri....

Vești proaste despre Centura de Sud a Capitalei. Care este azi stadiul lucrărilor pe Autostrada A0. Video

Vești proaste despre Centura de Sud a Capitalei. Care este azi stadiul lucrărilor pe Autostrada A0. Video

Mai multe imagini cu stadiul lucrărilor de pe autostrada de centură A0, a municipiului București, au fost date publicității de ministrul Transporturilor. Imaginile au fost realizate pe cele trei loturi...

Încep lucrările la încă un tronson al Autostrăzii Moldovei

Încep lucrările la încă un tronson al Autostrăzii Moldovei

Ministrul Trasporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat că a fost predat constructorului amplasamentul pentru tronsonul Dumbrava-Mizil. În urmă cu două săptămâni au început lucrările și pe porțiunea Mizil-Pietroasele. Investiția se ridică...

Rareș Bogdan îi răspunde lui Marcel Ciolacu. „Putea să dea un telefon și să ne întrebe. Îi amintesc că se află la guvernare, nu în Opoziţie”

Rareș Bogdan îi răspunde lui Marcel Ciolacu. „Putea să dea un telefon și să ne întrebe. Îi amintesc că se află la guvernare, nu în Opoziţie”

Europarlamentarul PNL Rareş Bogdan a avut un cuvânt de spus după ce Marcel Ciolacu a analizat discuţiile liberalilor de la Sinaia. Acesta a declarat că liderul PSD putea să discute...

România vrea să cumpere trenuri de mare viteză, dar nu avem linii pentru 200 km la oră

România vrea să cumpere trenuri de mare viteză, dar nu avem linii pentru 200 km la oră

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat că începe o nouă licitație pentru încă 20 de trenuri electrice de lung parcurs. Achiziția este estimată la aproximativ 180 milioane euro, la care...

Când va fi deschisă Autostrada A1, Sibiu-Boiţa. „Este cel mai mare contract semnat de CNAIR vreodată”

Când va fi deschisă Autostrada A1, Sibiu-Boiţa. „Este cel mai mare contract semnat de CNAIR vreodată”

Asociaţia Pro Infrastructură a anunțat că Autostrada A1 Sibiu-Boiţa ar putea fi deschisă în decembrie. Șoferii mai sunt nevoiți doar câteva luni să suporte blocajele din zona Tălmaciu-Şelimbăr. Asociaţia Pro...

Sorin Grindeanu: „Încep activitățile pe primul lot al autostrăzii care va asigura legătura dintre Muntenia și Moldova!”

Sorin Grindeanu: „Încep activitățile pe primul lot al autostrăzii care va asigura legătura dintre Muntenia și Moldova!”

Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, a anunțat astăzi începerea lucrărilor pe primul lot al autostrăzii care face legătura dintre Muntenia și Moldova. Mai exact, este vorba despre lotului 2 al Autostrăzii...

Cine este câştigătorul pentru proiectarea secţiunii de autostradă Cheţani-Câmpia Turzii. „Are la dispoziţie 3 luni”

Cine este câştigătorul pentru proiectarea secţiunii de autostradă Cheţani-Câmpia Turzii. „Are la dispoziţie 3 luni”

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat cine este câştigătorul pentru proiectarea şi construcţia secţiunii Cheţani-Câmpia Turzii din Autostrada Braşov- Târgu Mureş – Cluj- Oradea. El va avea la dispoziție 3...

Sorin Grindeanu, despre schimbarea guvernului din mai 2023. Săgeată trimisă către PNL

Sorin Grindeanu, despre schimbarea guvernului din mai 2023. Săgeată trimisă către PNL

Sorin Grindeanu a declarat duminică că rotativa guvernamentală din mai 2023, care îl va avea premier pe președintele PSD, Marcel Ciolacu, se va produce, conform punctului său de vedere. În...

Sorin Grindeanu, nemulțumit de lipsa unei autostrăzi, după 15 de la intrarea în UE: „E o rușine pentru statul român”

Sorin Grindeanu, nemulțumit de lipsa unei autostrăzi, după 15 de la intrarea în UE: „E o rușine pentru statul român”

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, s-a arătat nemulțumit de faptul că după 15 de la intrarea României în Uniunea Europeană să înceapă lucrările la prima autostradă care traversează Carpații. Ministrul face...

Sorin Grindeanu a lămurit problema. Ce mijloc de transport în comun folosește ministrul

Sorin Grindeanu a lămurit problema. Ce mijloc de transport în comun folosește ministrul

Sorin Grindeanu a făcut precizări, după ce a afirmat, recent, că nu merge cu mijloacele de transport în comun. Ministrul a fost luat de întrebări de jurnalistul Sebastian Zachmann, în...

Viceprimarul PMB, acuzații dure despre scandalul Metrorex: „A fost jefuit sistematic timp de zeci de ani”

Viceprimarul PMB, acuzații dure despre scandalul Metrorex: „A fost jefuit sistematic timp de zeci de ani”

Viceprimarul general Horia Tomescu a declarat că este gata să unifice transportul comun în București, dar că Patrimoniul Metrorex a fost jefuit sistematic de alți oficiali. El a precizat că...

Situație critică la metrou. Ministrul Sorin Grindeanu recunoaște că nu îl folosește

Situație critică la metrou. Ministrul Sorin Grindeanu recunoaște că nu îl folosește

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a criticat modul în care predecesorii săi s-au ocupat de societatea Metrorex, acuzându-i că în loc să plătească facturile au ales să facă circ. Într-un interviu...

Bucureștiul, aproape de paralizie generală. Metrorex a intrat într-o criză profundă și poate crăpa oricând

Bucureștiul, aproape de paralizie generală. Metrorex a intrat într-o criză profundă și poate crăpa oricând

Bucureștenii riscă să fie nevoiți să meargă pe jos sau să se înghesuie în autobuze și tramvaie. Metrorex este aproape de colaps și susține că acest lucru s-ar datora prețului...