Lituania își întărește granița cu Rusia
Lituania își întărește granița cu Rusia și își pregătește podurile pentru a fi aruncate în aer în cazul unei posibile invazii a trupelor regimului Putin. Lituania, se așteaptă la ce...
Graniță (sau frontieră) reprezintă limita naturală sau convențională care desparte două state. Frontiera de stat a fost definită în multe feluri, una din cele mai concise definiții o consideră ca fiind o limită juridică în cadrul căreia statul își exercită suveranitatea sa deplină și exclusivă, iar națiunea dreptul său la autodeterminare.
Potrivit dreptului internațional, teritoriul unui stat cuprinde solul, subsolul, apele precum și spațiul aerian de deasupra solului și apelor.
Cu scopul controlului la graniță, aeroporturile și porturile maritime sunt considerate ca granițe.
Pentru ca oamenii să treacă granițele sunt, uneori, necesare pașapoarte, vize, sau alte forme de identitate.
Pentru transportarea mărfurilor peste o graniță este necesar să se plătească taxe vamale, care sunt încasate de ofițeri vamali.
Lituania își întărește granița cu Rusia și își pregătește podurile pentru a fi aruncate în aer în cazul unei posibile invazii a trupelor regimului Putin. Lituania, se așteaptă la ce...
Polonia a anunțat că va accelera construirea de fortificații la granițele sale, din cauza fricii generate de succesele militare ale Rusiei în Ucraina. Polonia accelerează construirea de fortificații Guvernul polonez...
Dronele rusești au fost lansate în apropiere de România. În ultimele ore, rușii au lansat mai multe lovituri în zona punctului de trecere Orlivka- Isaccea. În urma atacului, doi șoferi...
Într-un eveniment rar pentru Europa, Elveția și Italia au fost de acord să facă o modificare de frontieră, pe fondul schimbărilor climatice ce au afectat teritoriile delimitate istoric de ghețari....
Estonia, Letonia, Lituania și Polonia vor încerca să obţină din partea UE finanțarea necesară pentru a construi o rețea de buncăre, bariere, linii de distribuție și depozite militare de-a lungul...
Presa germană urmărește îndeaproape extinderea controalelor la toate graniţele Germaniei. Acestea au început de la miezul nopții de duminică spre luni şi vor fi puse în aplicare timp de șase...
Într-o mișcare neașteptată, Germania a anunțat suspendarea totală a acordului Schengen, începând cu 16 septembrie. Această decizie afectează toate frontierele, inclusiv cele cu țările occidentale precum Franța, Olanda și Danemarca....
Autoritatea Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a anunțat controale stricte la graniță. La toate punctele de trecere a frontierei cu bulgaria, toate mijloacele de transport cu animale vii...
Lituania a hotărât să își fortifice militar granița cu exclava Rusiei, Kaliningrad, folosind mine, „dinți de dragon” și sârmă ghimpată. Lituania încearcă să-l descurajeze pe Putin Lituania și-a fortificat o...
Autoritățile din Kosovo au închis două puncte de trecere a frontierei cu Serbia, după un protest al sârbilor care a produs haos în zonă, potrivit Reuters. Kosovo închide două puncte...
Peste 30 de ore în ambuteiajul de la graniţă. Coloane lungi de mașini, de câţiva kilometri, se formează în zona podului Giurgiu-Ruse, scrie publicația bulgară Novini. Dezastru la podul Giurgiu-Ruse...
Șoferii de TIR vor achita o taxă în plus. Începând cu prima zi a lunii septembrie, cei care intră pe teritoriul Bulgariei vor fi nevoiți să plătească 10 euro. De...
Spectrul controalelor suplimentare la frontiere planează asupra spațiului Schengen după atacul mortal al unui terorist islamist din Solingen, Germania. Atacul teroristului islamist din Solingen pune Schengen în pericol Comisia Europeană...
Dacă doriți să mergeți în Grecia, dar aveți o mașină dintr-un alt stat UE cu numere provizorii, atunci e bine să știți că trebuie să evitați Serbia sau Macedonia. Turiștii...
Ministerul Afacerilor Externe a emis o avertizare pentru cetățenii care pleacă spre Bulgaria. Conform anunțului, timpii de așteptare la punctele de trecere pot crește. Anunț pentru românii care pleacă spre...
Război în Ucraina, ziua 902. Trupele lui Zelenski nu renunță la planul de destabilizare a inamicului și avansează pe teritoriul Rusiei. Soldații ucraineni au intrat cu tancurile în zona Kursk...
Republica Moldova. Reacție violentă avută de o persoană ce este suspectată și anchetată pentru că ar fi implicată în operațiuni de contrabandă. Polițiștii de frontieră din Republica Moldova au aflat...
România. Poliția de Frontieră a emis un avertisment referitor la traficul intens de autoturisme la granița cu Bulgaria, subliniind faptul că autoritățile bulgare efectuează lucrări de reparații la Podul Prieteniei...
România. Poliția de Frontieră a anunțat că traficul de autoturisme este intens la granița cu Bulgaria, timpul estimat de așteptare la Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu fiind de aproximativ...
Tulcea. UPDATE ora 11.00. Forțele ucrainene au raportat joi distrugerea a 25 din cele 38 de drone rusești de atac lansate peste noapte, adăugând că alte trei drone au fost...