Alegerile au fost fraudate! Un fost şef SPP aruncă BOMBA
Dumitru Iliescu a declarat ieri în Comisie: „Vreau să fie foarte bine înţeles că nu în ansamblul său SRI a fost implicat în aceste aspecte frauduloase, ci o parte din...
Dumitru Iliescu a declarat ieri în Comisie: „Vreau să fie foarte bine înţeles că nu în ansamblul său SRI a fost implicat în aceste aspecte frauduloase, ci o parte din...
Gigi Neţoiu, fostul senator UNPR, a declarat că „sunt prieten cu Gabriel Oprea dinainte de 1989. Dar în acea seară eram la Craiova, nu la Gabriel Oprea acasă”. El a...
„Am ajuns la 19.30 şi 20.00 şi am plecat la 23.00, unde am discutat despre cel mai mare eveniment al României, alegerea preşedintelui, precum şi fotbal", a spus Iordănescu. Iordănesu...
El a precizat că miercuri va fi audiat la comisie Teodor Baconschi, fost ministru de Externe, în perioada aceea ambasador la Paris. Au mai confirmat prezenţa la comisie Neculai Onţanu...
Comisia specială de anchetă a Parlamentului privind alegerile din 2009 a fost înfiinţată după ce Dan Andronic a relatat în cadrul serialului „Noi suntem Statul” că în seara zilei de...
"Am fost și eu în seara aceea acasă la Gabriel Oprea. La ora la care am plecat, doamna Kovesi nu apăruse. Nu știu. Nici domnul Maior nu era. Nici pe...
Aceste documente vor fi atașate la dosarul cauzei privind alegerile din 2009 și vor servi anchetei pe care o vor finaliza procurorii, informează Antena 3. Ar putea exista probleme...
„Păi, nu pot decât să spun ceea ce am mai spus. Voi da mult mai multe amănunte. (n.r. dacă va fi chemat la Comisia de anchetă, în legătură cu dezvăluirile...
El a reitarat faptul că la celebrele petreceri din vila lui Gabriel Oprea lua parte și Livia Stanciu, fosta președintă a Înaltei Curți de Casație și Justiție. ”În timpul mandatelor...
Fostul ministru de Interne, Gabriel Oprea, a intervenit telefonic, miercuri seara, la emisiunea ”Sinteza zilei” şi a oferit primele reacţii cu privire la dezvălurile senzaţionale făcute de jurnalistul Dan Andronic...
”Am văzut și eu cum arată un general de patru stele în România. Deci, domnul general nu a avut curaj să pronunțe numele Kovesi și Coldea. Nu a putut să...
Dialogul telefonic dintre Mihai Gâdea şi Gabriel Oprea Mihai Gâdea: Confirmaţi prezenţa celor enumeraţi de domnul Andronic (n.r. inclusiv Laura Codruţa Kovesi şi Florian Coldea)? Gabriel Oprea: Fac o declaraţie,...
Concret, potrivit surselor EVZ, nimeni din noua garnitură de conducere a UNPR (oameni apropiaţi lui Gabriel Oprea) nu a depus la tribunal o solicitare de modificare a Registrului partidelor politice,...
Gabriel Oprea a fost audiat în calitate de martor, în dosarul în care fostul primar al Sectorului 2, Neculai Onțanu, este judecat pentru luare de mită în schimbul înstrăinării unui...
Paradoxal, nu s-au folosit drepturi la replică sau negări explicite ale celor dezvăluite. În ziarul de mâine vom arăta care a fost rolul Laurei Codruța Kovesi în tentativa de blocare...
Gabriel Oprea primește încă o lovitură în procesul pe care îl are cu DNA. Fostul vicepremier ar fi vrut ca CCR să se exprime pe o excepție de neconstituționalitate în...
Gabriel Oprea a ajuns la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ). Magistrații au decis, la termenul trecut, să înceapă judecata în dosarul în care Gabriel Oprea este acuzat că...
"În ultima perioadă au fost publicate materiale de presă potrivit cărora aş fi implicat în organizarea, alături de foşti colegi din UNPR, a unor acţiuni politice. Aceste informaţii sunt false....
Gabriel Oprea a fost trimis în judecată de procurorii DNA pentru abuz în serviciu în dosarul privind Direcţia de Informaţii şi Protecţie Internă DIPI din MAI. Procurorii DNA susțin că...
În debutul mesajului său, Vântu face un „rechizitoriu” al proceselor în care a fost și este implicat, al anilor ispășiți în penitenciar, dar evocă, totodată, lipsa de probe care nu...