Sorin Ovidiu Vântu, DEZVĂLUIRI despre implicarea SERVICIILOR în JUSTIȚIE sau PRESĂ și ATAC la Iohannis: „Nu mă dau în vânt după intelectul lui, pare ușor retardat”

Sorin Ovidiu Vântu, DEZVĂLUIRI despre  implicarea SERVICIILOR în JUSTIȚIE sau PRESĂ și ATAC la Iohannis: „Nu mă dau în vânt după intelectul lui, pare ușor retardat”

Sorin Ovidiu Vântu atrage atenția cu o nouă postare scandaloasă pe blogul personal, unde ia în colimator procesele care i-au fost intentate și unde îl arată cu degetul pe Iohannis.

În debutul mesajului său, Vântu face un „rechizitoriu” al proceselor în care a fost și este implicat, al anilor ispășiți în penitenciar, dar evocă, totodată, lipsa de probe care nu i-a împiedicat pe magistrați să-l condamne.

Despre dosarul FNI acesta spune că deși a fost acuzat că ar fi „furat circa 7 milioane dolari din FNI și spălat 5,5 milioane cumpărând imobile”, probele au constat exclusiv în afirmațiile procurorului.

”Ce s-a întâmplat în realitate – După 17 ani de anchete făcute de zeci de procurori și polițiști, instanța de la Tribunalul București a avut curajul să mă achite pentru acuzația de furt din FNI, dar n-a avut curajul să mă achite și pentru presupusa spălare de bani, condamnându-mă la 6,4 ani de închisoare. Dosarul merge mai departe la Curtea de Apel București, moment în care intervine și prescripția faptei de delapidare, judecătorii nemaiavând altceva de făcut decât să constate intervenirea termenului de prescripție (...) Deci, hotărârea judecătorească în dosarul FNI este CĂ NU AM FURAT NICIUN LEU DE ACOLO. Prescripția intervenind după ce instanța s-a pronunțat, CONDAMNAREA ESTE DOAR PENTRU SPĂLARE DE BANI”, susține Vântu.

Ne puteți urmări și pe Google News

Totodată, mai departe, SOV categorisește judecătorii din instanțele din România și face câteva aprecieri asupra factorilor de care sunt stimulați magistrații pentru a se profila într-un anume fel.

Judecătorii care iau șpagă

Judecătorii slabi profesional

Judecătorii care sunt acoperiți ai diverselor servici

Judecătorii narcisiști

Judecătorii ticăloși

Judecătorii onești

În continuare, Vântu invocă un paradox, și anume, că lupta anticorupție este repurtată de judecători cuprinși de marasm și că „multe dintre dosarele cu notorietate aflate pe rol sunt sunt dirijate cu regularitate către această pegră a justiției, constituită din judecătorii corupți moral”. Dosarele “grele” sunt dirijate de către SRI spre judecători corupți moral sau acoperiți, spune el. SOV precizează că influența exercitată de serviciile secrete asupra justiției a fost declanșată în perioada mandatelor lui Traian Băsescu, dar că, în prezent, ciclul continuă sub președinția lui Iohannis.

Acesta spune că articolele pe care le-a publicat pe blog sau pe facebook împotriva lui Iohannis ar fi aprins fitilul conflictului și aversiunii acestor instanțe asupra sa.

Un alt caz adus în discuție de Vântu este cel al trustului Realitatea, trust pe care SOV îl vede aflat sub controlul SRI-ului în prezent:

„ Cozmin Gușă și Maricel Păcuraru mi-au furat trustul Realitatea  (...) fructificând relațiile pe care le aveau la început cu Gabriel Oprea și apoi, prin intermediul lui Rareș Bogdan, cu Helvig și Iohannis. (...) Realitatea era doar miză de a o transforma în televiziunea SRI-ului și a lui (...) așa că Sorin Ovidiu Vîntu trebuie ținut în pușcărie cât mai mult timp posibil, doar-doar va ceda”, a scris Vântu

În aceeași postare, Vântu precizează că nu simpatia pentru PSD îl face să aibă o atitudine excesiv de critică la adresa lui Iohannis, și că este dezgustat de Ponta sau de Dragnea, dar își recunoaște admirația pentru Ion Iliescu, Adrian Năstase, Miron Mitrea și Mircea Geoană.

”Lui Iohannis îi disprețuiesc caracterul, felul în care l-a înjunghiat pe Crin Antonescu pe la spate și faza cu paltonul, care mi l-au arătat ca pe un tip ce nu-mi merită respectul. Sincer să fiu, nici după intelectul lui nu mă dau în vânt – cum îl scoate cineva din textul pe care l-a învățat, pare ușor retardat”, scrie Vântu.

În finalul postării sale, SOV conchide că SRI funcționează în continuare ca poliție politică, și își deplânge destinul penitenciar pe care a fost nevoit să-l îndure în utlimii ani și adaugă că pentru el „libertatea are alte sensuri”.

    „Am fost târât prin pușcării și aresturi cu ambele picioare rupte, cu un triplu by-pass, două preinfarcturi și un infarct, cu speranța clară că-mi voi găsi sfârșitul fără ca voi să fiți acuzați. M-am îmbolnăvit din cauza condițiilor de aici și de tuberculoză, mi-ați dat amânări peste amânări, contopiri făcute în mod nelegal, fără a se ține cont de legea mai favorabilă.”