florian coldea

Mihail Florian Coldea, născut în. 1971, la Târnova, județul Arad, este un general român care a îndeplinit funcția de director adjunct al Serviciului Român de Informații.

În perioada 20 iulie-4 octombrie 2006 s-a aflat la conducerea interimară a Serviciului Român de Informații, de la demisia lui Alexandru Radu Timofte din această funcție și până la numirea lui George Maior. În timpul mandatului lui George Maior a fost prim adjunct al acestuia.

La data de 18 aprilie 2008 președintele Traian Băsescu l-a înaintat la gradul de general de brigadă (cu o stea).

Pe 12 ianuarie 2017 a fost suspendat din funcția de prim-adjunct al șefului SRI, de directorul civil al SRI, Eduard Hellvig, în urma dezvăluirilor făcute de fostul parlamentar Sebastian Ghiță, referitoare la faptul că acesta din urmă ar fi fost în concedii de lux împreună cu Florian Coldea și soția acestuia.

Ulterior, Florian Coldea a fost eliberat din funcție și trecut în rezervă printr-un decret semnat de Klaus Iohannis.

În prezent, Florian Coldea este de inculpat și trimis în judecată pentru acuzații de corupție, în stare de libertate, sub control judiciar, cu sechestru pe avere. Procurorul șef al DNA, Marius Voineag, consideră că dosarul are toate șansele să „reziste în instanță”.

De „Uraganul Elena” scapă cine poate!

De „Uraganul Elena” scapă cine poate!

După ziua de ieri, puține lucruri o mai pot ajuta pe Elena Udrea. Cererile de arestare au curs de la DNA către Parlament, au apărut noi acuzații (primirea unei mite...

Elena Udrea: Coldea nu a vrut-o pe Alina Bica la sefia DIICOT. Bica a fost de doua ori pusa sub ascultare de Kovesi

Elena Udrea: Coldea nu a vrut-o pe Alina Bica la sefia DIICOT. Bica a fost de doua ori pusa sub ascultare de Kovesi

Fostul preşedinte al PMP, Elena Udrea, a declarat, la TVR1, că generalul Florian Coldea este influent prin relaţia pe care o are cu Laura Codruţa Kovesi şi că acesta nu...

Elena Udrea: De când am formulat acuzaţii grave la adresa lui Coldea, am două cereri de urmărire penală şi astăzi încă trei cereri de arestare preventivă

Elena Udrea: De când am formulat acuzaţii grave la adresa lui Coldea, am două cereri de urmărire penală şi astăzi încă trei cereri de arestare preventivă

Fostul preşedinte PMP, Elena Udrea, a declarat, la TVR1, că se confruntă cu un asalt asupra sa şi că în ultimele patru zile, de când a formulat acuzaţii grave la...

ROMÂNIA LUI CRISTOIU. De ce tace Traian Băsescu în scandalul Elena Udrea? Pentru că știe?!

ROMÂNIA LUI CRISTOIU. De ce tace Traian Băsescu în scandalul Elena Udrea? Pentru că știe?!

De ce tace Traian Băsescu în Scandalul Elena Udrea? se întreabă deontologii. N-ar fi nimic jegos în asta dacă ar fi întrebarea unor curioși. Numai că ea, întrebarea, e a...

Ce conține declarația dată de Alina Bica despre generalul Florian Coldea: “ Mi-a adus la cunoştinţă o informare în care mi se preciza că, din raţiuni de securitate naţională, să reanalizez situația lui Tender"

Fosta șefă DIICOT, Alina Bica a făcut mai multe declarații despre generalul SRI, Florian Coldea, cel care conduce interimar serviciul secret, atunci când a fost în fața judecătorului de la...

Coldea, chemat la Parlament

Coldea, chemat la Parlament

Directorul interimar al SRI Florian Coldea va fi audiat, luni, 9 februarie, de Comisia parlamentară de control al SRI, printre temele discuţiilor aflându-se acuzaţiile Elenei Udrea şi situaţia generată de...

Fostul președinte Traian Băsescu, despre scandalul din ultimele zile: "Îmi este tare bine în mijlocul familiei"

Fostul președinte Traian Băsescu, despre scandalul din ultimele zile: "Îmi este tare bine în mijlocul familiei"

Fostul șef de stat Traian Băsescu nu se implică în scandalul declanșat în ultimele zile care o are în prim-plan pe Elena Udrea și Florian Coldea, șeful interimar al SRI....

ȘEDINȚĂ la Comisia parlamentară de control asupra SRI. Parlamentarii decid dacă îl cheamă pe Coldea la discuții

ȘEDINȚĂ la Comisia parlamentară de control asupra SRI. Parlamentarii decid dacă îl cheamă pe Coldea la discuții

Parlamentarii din comisia SRI s-au reunit în ședință, urmare a dezvăluirilor făcute vineri de Elena Udrea. Preşedintele Comisiei parlamentare comune pentru controlul activităţii Serviciului Român de Informaţii (SRI), deputatul Georgian...

Elena Udrea afirmă că l-a anunțat pe Traian Băsescu despre faptul că Florian Coldea i-ar fi cerut bani lui Dorin Cocoș

Elena Udrea afirmă că l-a anunțat pe Traian Băsescu despre faptul că Florian Coldea i-ar fi cerut bani lui Dorin Cocoș

Elena Udrea a afirmat, la Gândul Live, că l-a anunţat pe fostul preşedinte Traian Băsescu de faptul că şeful interimar al SRI, Florian Coldea, i-ar fi cerut lui Dorin Cocoş...

Marea greșeală a lui Traian Băsescu. 10 ani de mandat sau cum se ajunge de la Președinte-jucător la Președinte-vinovat. Editorial de Dan Andronic

Marea greșeală a lui Traian Băsescu. 10 ani de mandat sau cum se ajunge de la Președinte-jucător la Președinte-vinovat. Editorial de Dan Andronic

E o agitație cum rar s-a mai văzut. Toată lumea acuză pe toată lumea. Indiferent de zona politică sau economică afectată, altcineva este de vină. Cuplul Mircea Geoană-Marian Vanghelie vrea...

MĂRTURISIRE de credinţă. Daniel Savu: Cum poate un fost ofiţer SRI, în prezent senator, să controleze Serviciul Român de Informaţii

MĂRTURISIRE de credinţă. Daniel Savu: Cum poate un fost ofiţer SRI, în prezent senator, să controleze Serviciul Român de Informaţii

Senatorul PSD Daniel Savu, explică, într-o postare pe blogul său, cum poate un fost ofiţer SRI, în prezent senator, să controleze Serviciul Român de Informaţii, vorbind chiar despre sine. El...

Războiul Udrea- Coldea ia amploare!

Războiul Udrea- Coldea ia amploare!

Fostul ministru Elena Udrea l-a acuzat, în weekend, pe gen. Florian Coldea, actualul director interimar al SRI, că vrea să câștige timp pentru a-și rezolva problemele interne. Udrea se așteaptă...

Elena Udrea: Războiul cu şeful SRI, generalul Coldea, a ajuns la faza pe interceptări!

Elena Udrea: Războiul cu şeful SRI, generalul Coldea, a ajuns la faza pe interceptări!

După informaţia vehiculată că președinte Traian Băsescu a fost interceptat în timp ce vorbea cu Elena Udrea, în dosarul în care este urmărită penal pentru spălare de bani și fals...

Politicieni în pielea goală

Politicieni în pielea goală

Elena Udrea a învolburat România de câteva zile încoace. Am citit o grămadă de păreri și comentarii despre ce a spus Elena Udrea, am ascultat opinii televizate la tot felul...

Elena Udrea: Coldea are nevoie de timp pentru a mușamaliza lucrurile

Elena Udrea: Coldea are nevoie de timp pentru a mușamaliza lucrurile

Directorul interimar al SRI, Florian Coldea, are nevoie de timp pentru a mușamaliza lucrurile, a scris Elena Udrea pe pagina sa de Facebook, după ce, potrivit unor informații apărute pe...

ROMÂNIA LUI CRISTOIU. Traian Băsescu - principala victimă a Spovedaniilor făcute de Elena Udrea!

ROMÂNIA LUI CRISTOIU. Traian Băsescu - principala victimă a Spovedaniilor făcute de Elena Udrea!

Pe Elena Udrea o ştiu din toamna lui 2005, cînd i-am luat un interviu la emisiunea mea de taifasuri duminicale de la Antena 3. De la parvenirea ei la Cotroceni,...

Conducerea SRI va fi audiată în Parlament, săptămâna viitoare, de comisia de specialitate

Conducerea SRI va fi audiată în Parlament, săptămâna viitoare, de comisia de specialitate

Directorul interimar al SRI, Florian Coldea, va fi chemat săptămâna viitoare în Parlament, pentru a da explicaţii în faţa Comisiei de control a SRI, după declaraţiile făcute de Elena Udrea,...

ELENA UDREA face PRECIZĂRI IMPORTANTE privind acuzațiile la adresa ȘEFULUI SRI: "Mă aștept la orice înscenări"

ELENA UDREA face PRECIZĂRI IMPORTANTE privind acuzațiile la adresa ȘEFULUI SRI: "Mă aștept la orice înscenări"

Elena Udrea a publicat pe pagina ei de FB câteva precizări privind acuzațiile pe care le-a adus în interviul acordat Hotnews. Le redăm în totalitate. Am văzut reacţiile şi poziţionările...

Alina Bica, acuzații la adresa lui generalului SRI Florian Coldea. Un co-inculpat susține că fosta șefă DIICOT a fost ameninţată cu moartea de doi deputaţi PSD

Alina Bica, acuzații la adresa lui generalului SRI Florian Coldea. Un co-inculpat susține că fosta șefă DIICOT a fost ameninţată cu moartea de doi deputaţi PSD

Fosta şefă a DIICOT Alina Bica a lansat, la Înalta Curte de Casație și Justiție, acuzaţii la adresa generalului SRI Florian Coldea, informează Mediafax. Totodată, un alt co-inculpat a afirmat...

Kovesi: Nu e prima dată când suspecții fac afirmații denigratoare la adresa mea

Kovesi: Nu e prima dată când suspecții fac afirmații denigratoare la adresa mea

Procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție, Laura Codruța Kovesi, a refuzat să comenteze vineri declarațiile făcute de Elena Udrea la adresa sa. "Nu e prima dată când suspecţii din dosare...