Directorul interimar al SRI Florian Coldea va fi audiat, luni, 9 februarie, de Comisia parlamentară de control al SRI, printre temele discuţiilor aflându-se acuzaţiile Elenei Udrea şi situaţia generată de demisia lui George Maior.
Potrivit unui comunicat transmis de comisia parlamentară printre subiectele discutate vor fi:
● analiza situaţiei generate de demisia lui George Maior din funcţia de director al SRI
● analiza situației generate de afirmațiile/ acuzațiile la adresa SRI și a conducerii interimare a SRI, apărute în spațiul public în ultimele zile.
● analiza impactului modificărilor legislative din ultima perioadă asupra activității SRI. Parlamentarii au propus ca deputatul Sebastian Ghiță să nu participe la şedința în care va fi audiată conducerea Serviciului, iar președintele comisiei, Georgian Pop, a spus că îi va transmite deputatului PSD, acum aflat în străinătate, că nu ar fi oportun.
Udrea a susținut că fostul său soț Dorin Cocoş i-a relatat că, la solicitarea lui Coldea, i-a dus 500.000 de euro lui Ghiță, pentru a-şi finanța televiziunea, România TV.