Liviu Dragnea

Politician român, născut pe 28 octombrie 1962 la Gratia, județul Teleorman.

A absolvit Institutul Politehnic din București, facultatea de Transporturi.

A intrat în politică la PD, apoi a trecut la PSD. A fost consilier local la Turnu Măgurele, prefect și apoi președinte al CJ Teleorman, apoi secretar general al PSD și ministru de Interne și al Dezvoltării, parlamentar și vicepremier.

În mai 2015 a fost condamnat pentru fraude la Referendumul pentru suspendarea președintelui Traian Băsescu, iar în iunie 2018 a fost condamnat cu executare în dosarul angajărilor fictive la Protecția Copiilor, fiind încarcerat la Rahova.

După ieșirea din închisoare a fost apropiat de Alianța pentru Patrie, dar în august-septembrie 2022 între Dragnea și Codrin Ștefănescu, cel care conduce formațiunea, a apărut o ruptură definitivă.

A fost căsătorit cu Bombonica Dragnea, de care a divorțat în 2015, apoi a avut o relație de notorietate publică cu fosta sa secretară, Irina Tănase.

Curtea Constituțională îl ține în șah pe Liviu Dragnea

Curtea Constituțională îl ține în șah pe Liviu Dragnea

Curtea Constituţională a amânat, joi, pentru 19 aprilie pronunţarea în cazul sesizării lui Florin Iordache privind un posibil conflict juridic între Parlament şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pe...

Flutură steagul alb în relația Firea-Dragnea: Împăcare, împăcare, niciodată supărare

Flutură steagul alb în relația Firea-Dragnea: Împăcare, împăcare, niciodată supărare

Primarul General al Capitalei, Gabriela Firea, a trecut prin momente grele. Recent a fost supusă unei noi intervenții chirurgicale. După ce în spațiul public au apărut informații că starea de...

Părăsit de aliați, Dragnea se întoarce împotriva lor: „Cu mușchii foarte încordați, ne spuneau că îngheață relațiile”

Părăsit de aliați, Dragnea se întoarce împotriva lor: „Cu mușchii foarte încordați, ne spuneau că îngheață relațiile”

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a vorbit, joi seară, la Antena 3, despre decizia PES de a îngheța relațiile cu partidul pe care îl conduce. Liviu Dragnea a declarat că în...

Lui Liviu Dragnea i-a scăpat porumbelul. Ce practici încurajează liderul PSD

Lui Liviu Dragnea i-a scăpat porumbelul. Ce practici încurajează liderul PSD

Președintele PSD Liviu Dragnea s-a năpustit, joi seara, într-o emisiune tv la Antena 3 asupra ministrului Justiției Tudorel Toader. Luat de val, Dragnea a făcut o afirmație din care reiese...

Dragnea dă cărțile pe față. Atacuri dure către Opoziție:„Cioloș a modificat prin ordonanță sute de articole de coduri penale”

Dragnea dă cărțile pe față. Atacuri dure către Opoziție:„Cioloș a modificat prin ordonanță sute de articole de coduri penale”

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a fost invitat, joi seară, la Antena 3, unde a discutat, printre altele, referendumul pe justiție inițiat de președintele Klaus Iohannis, relația cu Tudorel Toader, -...

Orban dă din casă. Declaraţii incendiare. Planul prin care Iohannis vrea dărâmarea lui Dragnea

Orban dă din casă. Declaraţii incendiare. Planul prin care Iohannis vrea dărâmarea lui Dragnea

Orban a afirmat, joi, că a avut o discuţie cu preşedintele Iohannis pe tema referendumului ce la avea loc odată cu alegerile europarlamentare. De asemenea, cei doi au discutat şi...

Victor Ponta, reacție vehementă împotriva PSD. „Azi, România este scoasă din UE”

Victor Ponta, reacție vehementă împotriva PSD. „Azi, România este scoasă din UE”

Victor Ponta, președintele Pro România, a atacat PSD, joi, pe baza criticilor aduse de către ministrul Justiției din Germania, Katarina Barley, coaliției de guvernare pe tema modificărilor legilor din sistemul...

Lovitura pe care Dragnea nu o va uita niciodată vine de la Bruxelles. Totul se întâmplă chiar înainte de europarlamentare. Breaking news

Lovitura pe care Dragnea nu o va uita niciodată vine de la Bruxelles. Totul se întâmplă chiar înainte de europarlamentare. Breaking news

Președintele PSD, Liviu Dragnea a primit o lovitură devastatoare de la Bruxelles, chiar înainte de alegerile europarlamentare care vor avea loc pe 26 mai. Președintele Partidului Socialiștilor Europeni, Serghei Stanishev,...

Dragnea comandă, ANAF execută. Începe operațiunea „Demetra”. Nimeni nu scapă. News alert

Dragnea comandă, ANAF execută. Începe operațiunea „Demetra”. Nimeni nu scapă. News alert

ANAF demarează controale ample la nivel național după criticile lansate de liderul PSD, Liviu Dragnea. Mai exact, inspectorii Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală (DGAF) și inspectorii Direcției Generale a Vămilor (DGV)...

Toader îl atacă dur pe Dragnea. Replica care i-a pus capac liderului PSD

Toader îl atacă dur pe Dragnea. Replica care i-a pus capac liderului PSD

Tudorel Toader, ministrul Justiției, a lansat una tac dur la adresa liderului PSD, Liviu Dragnea. Acesta a declarat că: „Nu-i transmit nimic. Fiecare face ce știe”. Ministrul Justiției a anunțat,...

„Dragnea nu are cei șapte ani de acasă”. Care este motivul atacului președintelui PNL, Ludovic Orban. Telefonul de la ora 9:00

„Dragnea nu are cei șapte ani de acasă”. Care este motivul atacului președintelui PNL, Ludovic Orban. Telefonul de la ora 9:00

Într-o discuție exclusivă pentru Evenimentul zilei, președintele PNL Ludovic Orban a vorbit despre consultările ce vor avea loc, joi, între liberali și președintele Iohannis pentru definitivarea referendumului pentru Justiție din...

Final pentru Dragnea! Decizia CCR îl scoate din joc

Final pentru Dragnea! Decizia CCR îl scoate din joc

Final pentru Dragnea! Decizia Curţii Constituţionale privind completurile de 3 judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie îl scoate din joc pe liderul PSD și stârnește furia Uniunii...

PSD pierde electorat masiv în fața PNL. ALDE și Alianța 2020 se consolidează. Ponta dezamăgește!

PSD pierde electorat masiv în fața PNL. ALDE și Alianța 2020 se consolidează. Ponta dezamăgește!

PSD pierde masiv electorat în fața PNL! Aceasta este concluzia unei analize a datelor cuprinse în ultimul sondaj dat publicității. Totodată se pare că Victor Ponta nu reușește să depășească...

Marele plan al PSD pentru Referendum. Ce i-a pregătit Dragnea președintelui Iohannis?

Marele plan al PSD pentru Referendum. Ce i-a pregătit Dragnea președintelui Iohannis?

Preşedintele organizaţiei femeilor social-democrate, Rovana Plumb, a afirmat, miercuri, că PSD nu va boicota referendumul anunțat de președintele Klaus Iohannis. Rovana Plumb a vorbit despre poziția PSD în ceea ce...

Dragnea și Toader, război total: „Tudorel nu reprezenta nimic, era un ciot”

Dragnea și Toader, război total: „Tudorel nu reprezenta nimic, era un ciot”

Războiul dintre președintele PSD, Liviu Dragnea și ministrul justiției, Tudorel Toader, atinge cote alarmante. Radu Banciu a explicat ce se întâmplă, de fapt, în spatele camerelor de filmat. Radu Banciu...

Fără precedent. Dăncilă face front comun cu Toader împotriva lui Dragnea!

Fără precedent. Dăncilă face front comun cu Toader împotriva lui Dragnea!

Liviu Dragnea se află într-un nou impas guvernamental, după episoadele rebeliunilor iscate de ex-premierii Grindeanu și Tudose. Mai exact, potrivit surselor „Evenimentului zilei”, premierul Dăncilă nu numai că nu vrea...

Zegrean, veste teribilă pentru Dragnea și Iordache: „CCR va respinge sesizarea referitoare la completurile de 3 judecători!”

Zegrean, veste teribilă pentru Dragnea și Iordache: „CCR va respinge sesizarea referitoare la completurile de 3 judecători!”

Fostul judecător al Curții Constituționale a României (CCR), Augustin Zegrean, a declarat că dacă ar mai fi parte a CCR, acesta ar respinge sesizarea făcută de Florin Iordache privitoare la...

Firea a acceptat oferta de împăcare a lui Dragnea: „A fost sincer în demersul lui!”

Firea a acceptat oferta de împăcare a lui Dragnea: „A fost sincer în demersul lui!”

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a declarat că liderul PSD, Liviu Dragnea, a sunat-o în timp ce era spitalizată. Mai mult decât atât, i-ar fi trimis un buchet de...

Tudorel Toader îi dă replica lui Dragnea: „Alta trebuie văzută perspectiva din care problematica e abordată”

Tudorel Toader îi dă replica lui Dragnea: „Alta trebuie văzută perspectiva din care problematica e abordată”

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a declarat, miercuri seară, la România TV, că își face datoria de ministru al Justiției și nu se află în război cu nimeni, aluzie la tensiunile...

Dragnea transmite un avertisment de ultim moment: „Atunci mai bine să plece acasă”

Dragnea transmite un avertisment de ultim moment: „Atunci mai bine să plece acasă”

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a avertizat autoritățile de resort, miercuri, să creeze un sistem prin care să interzică introducerea în România a fructelor și legumelor de contrabandă. „Transmit un ultim...