INCREDIBIL! Tel Drum a câştigat un contract de 5 milioane de lei
Deşi se afla în insolvență şi trimisă în judecată pentru fraude cu fonduri europene, firma Tel Drum a câştigat un nou contract de construcţie de drumuri, în valoare de 5.024.240,71...
Liviu Dragnea, politician român, născut pe 28 octombrie 1962 la Gratia, județul Teleorman.
A absolvit Institutul Politehnic din București, facultatea de Transporturi.
A intrat în politică la PD, apoi a trecut la PSD. A fost consilier local la Turnu Măgurele, prefect și apoi președinte al CJ Teleorman, apoi secretar general al PSD și ministru de Interne și al Dezvoltării, parlamentar și vicepremier.
În mai 2015 a fost condamnat pentru fraude la Referendumul pentru suspendarea președintelui Traian Băsescu, iar în iunie 2018 a fost condamnat cu executare în dosarul angajărilor fictive la Protecția Copiilor, fiind încarcerat la Rahova.
După ieșirea din închisoare a fost apropiat de Alianța pentru Patrie, dar în august-septembrie 2022 între Dragnea și Codrin Ștefănescu, cel care conduce formațiunea, a apărut o ruptură definitivă.
A fost căsătorit cu Bombonica Dragnea, de care a divorțat în 2015, apoi a avut o relație de notorietate publică cu fosta sa secretară, Irina Tănase.
Deşi se afla în insolvență şi trimisă în judecată pentru fraude cu fonduri europene, firma Tel Drum a câştigat un nou contract de construcţie de drumuri, în valoare de 5.024.240,71...
Șerban Nicolae a vorbit la Digi24 despre „adevărata corupție” pe care a localizat-o în vestul Europei, unde se fură „miliarde”. Deputatul PSD consideră că DNA lucrează la multe dosare neimportante,...
Consultantul politic Cozmin Gușă a declarat, vineri, la începutul emisiunii „România 2019”, că motivul pentru care premierul Viorica Dăncilă a refuzat să dea ordonanțele de urgență dorite de PSD este...
Librarii au lansat în mediul online o campanie în care atacă replica dată de Dragnea către cetățeanul de la Suceava: „Nimic ești tu!”. Pe pagina campaniei este postat un filmuleț...
Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, are o postare pe Facebook despre Game of Thrones, în finalul căreia precizează că nu se ştie dacă acest Jon Snow trăieşte sau nu la...
Preşedintele Pro România, Victor Ponta, a declarat, vineri, la Zalău, că partidul pe care îl conduce va face o opoziție puternică la guvernul USR-PNL-UDMR, care, în opinia sa, va înlocui...
Liderul PSD Lviu Dragnea a declarat vineri la Botoșani că în curând se va aproba, prin OUG, prin care va fi introdus un program de sprijin pentru nord-estul României care...
Șeful PSD Liviu Dragnea a declarat, vineri, că Executivul va aproba prin OUG un program de sprijin punctual pentru nord-estul țării. Aprobarea Ordonanței se va face „cât de curând”, prin...
Fostul președinte Traian Băsescu a declarat că Tudorel Toader este un om știutor de carte, profesor universitar, care a făcut și lucruri bune în domeniu și care a refuzat să...
Liderul PSD, Liviu Dragnea, a declarat vineri la Botoșani că va da o lege prin care va fi sancționate atât firmele străine, cât și românești, care vor vine în țara...
Inițiativa liderului PSD Liviu Dragnea de a aduce rezerva de aur a țării înapoi în România a stârnit numeroase polemici. Deputatul Pro România Ioan Cătălin Nechifor a declarat, vineri, că...
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea se află într-un turneu electoral prin judeţele din Moldova. Împreună cu premierul Viorica Dăncilă şi alţi membrii din conducerea formaţiunii politice, Dragnea este aşteptat în mai...
Premierul Vorica Dăncilă a fost prezentă vineri la Botoșani alături de Liviu Dragnea în campanie. Dăncilă a afirmat că a fost cel mai atacat premier al României, după 1989. Cu...
Sesizarea PNL îl ține în continuare în șah pe liderul PSD Liviu Dragnea. În data de 7 mai se va discuta sesizarea prin care PNL a contestat dreptul lui Florin...
Deputatul PMP Robert Turcescu vine cu o ipoteză nouă în ceea ce o privește pe Viorica Dăncilă, pe care o asociază cu americanii, spunând că el nu crede că vizita...
Afacerea Corvete pentru Marea Neagră a devenit unul din subiectele fierbinți ale acestei guvernări. Sunt bani mulți la mijloc, interese geopolitice, consultanți și trusturi de presă implicate. Din informațiile noastre...
Curtea Constituțională a României a amânat pentru data de 20 de mai 2019 decizia privind sesizarea vicepreședintelui Camerei Deputaților, Florin Iordache, referitoare la constituirea completurilor specializate în cazurile de corupție...
Deputatul PNL Ovidiu Raețchi a afirmat că speră ca din partea ministrului de Interne, Carmen Dan, să se comunice cine sunt persoanele care l-au agresat pe tânărul care l-a ironizat...
Victor Ponta a declarat că PSD-ALDE au nevoie și de voturile UDMR pentru a trece restructurarea Guvernului prin Parlament. În caz contrar, acesta susține că ne vom confrunta cu o...
Fostul președinte Traian Băsescu a declarat, joi seară, la B1 TV, că Liviu Dragnea este „căpușa” de care România trebuie să scape. Declarația a venit în contextul în care președintele...