Dragnea a avut numai cuvinte de laudă la adresa europarlamentarului Maria Grapini, care s-a „bătut” în Parlamentul European pentru România. 

În acest context, Dragnea a spus: „(…) așa cum o să facem și noi în Parlament să dăm o lege ca să pedepsim orice firmă nemernică străină care – și chiar și românească – care își va permite să vândă în această țară produse care nu sunt de aceeași calitate ca și cea din Vest sau produse produse care nu corespund”.

Înainte de a vorbi despre calitatea diferită a produselor din Europa, Dragnea s-a întrebat: „De ce ar trebui românii să mănânce produse agro-alimentare mai proaste decât cele din Vest? Noi suntem cobaii Europei? Noi suntem poporul pe care ei au hotărât să facă experimente? Copiii noștri trebuie să fie ghiftuiți cu legume și fructe … practic sunt otrăvite dacă vorbim de chimicale”.

Înainte de a-și începe discursul, Dragnea s-a plâns din nou de durerile de spate și chiar a găsit o justificare în lupta cu statul paralel: „Când te ții băț așa și drept îți mai pleznește”.

La finalul discursului de aproape o jumătate de oră, Dragnea a făcut și o glumă. Acesta i-a urat Vioricăi Dăncilă „să nu aibă probleme cu coloana”. „Măcar unul trebuie să rămână întreg până la final”, a adăugat el.

 

Citește și: