Liviu Dragnea

Politician român, născut pe 28 octombrie 1962 la Gratia, județul Teleorman.

A absolvit Institutul Politehnic din București, facultatea de Transporturi.

A intrat în politică la PD, apoi a trecut la PSD. A fost consilier local la Turnu Măgurele, prefect și apoi președinte al CJ Teleorman, apoi secretar general al PSD și ministru de Interne și al Dezvoltării, parlamentar și vicepremier.

În mai 2015 a fost condamnat pentru fraude la Referendumul pentru suspendarea președintelui Traian Băsescu, iar în iunie 2018 a fost condamnat cu executare în dosarul angajărilor fictive la Protecția Copiilor, fiind încarcerat la Rahova.

După ieșirea din închisoare a fost apropiat de Alianța pentru Patrie, dar în august-septembrie 2022 între Dragnea și Codrin Ștefănescu, cel care conduce formațiunea, a apărut o ruptură definitivă.

A fost căsătorit cu Bombonica Dragnea, de care a divorțat în 2015, apoi a avut o relație de notorietate publică cu fosta sa secretară, Irina Tănase.

Dragnea: "Cred că femeile pot să fie un sprijin foarte serios ca să promovăm un alt tip de politică"

Dragnea: "Cred că femeile pot să fie un sprijin foarte serios ca să promovăm un alt tip de politică"

Președintele interimar al PSD, Liviu Dragnea, a elogiat vineri seară, la Școala Politică de Vară a Femeilor Social Democrate de la Constanța, aportul colegelor sale în construcția și consolidarea partidului,el...

Oana Mizil. Acatiste, zeghe, pârnaie, politică, diamante și procreare biblico-naturală cu Marian Vanghelie

Oana Mizil. Acatiste, zeghe, pârnaie, politică, diamante și procreare biblico-naturală cu Marian Vanghelie

Nepoata fostului ministru comunist Paul Niculescu-Mizil și-a destăinuit intimitățile cu „primarele de la 5”, cu câteva zile înainte să o nască pe fetița lui Vanghelie. Plus alte cancanuri politice. Arestat...

Sondaj EVZ. Modificările operate în Codului Fiscal, readoptate în forma iniţială

Sondaj EVZ. Modificările operate în Codului Fiscal, readoptate în forma iniţială

Puterea şi opoziţia au ajuns la un consens pe tema Codului Fiscal. TVA-ul va fi redus la 20, nu la 19%, de la 1 ianuarie 2016. În plus, reducerea accizelor...

Partidele l-au sfidat pe Iohannis: TVA se reduce la 20%

Partidele l-au sfidat pe Iohannis: TVA se reduce la 20%

Liderii partidelor au decis peste capul președintelui: TVA va fi redusă la 20%, din 2016, și la 19%, din 2017. Practic, proiectul Codului Fiscal va fi revotat, în mare parte,...

Ce legi esențiale îi așteaptă pe parlamentari să revină din vacanță

Ce legi esențiale îi așteaptă pe parlamentari să revină din vacanță

Pe senatori și deputați îi așteaptă o toamnă plină. Sute de proiecte legislative, printre care câteva foarte importante, trebuie dezbătute și votate Sute de proiecte legislative îi aşteaptă pe parlamentari...

Elena Udrea: Este posibil ca Dragnea să sacrifice partidul în speranţa că recursul în dosarul său ar putea avea alt rezultat

Elena Udrea: Este posibil ca Dragnea să sacrifice partidul în speranţa că recursul în dosarul său ar putea avea alt rezultat

Fostul preşedinte al PMP, Elena Udrea, consideră că preşedintele interimar al PSD, Liviu Dragnea, şi-a "lăsat în offside propriul Guvern" şi că este posibil ca el "să îşi sacrifice partidul...

Gorghiu a afirmat că PNL va adopta o rezoluție cu un termen pentru publicarea legii privind votul prin corespondență

Gorghiu a afirmat că PNL va adopta o rezoluție cu un termen pentru publicarea legii privind votul prin corespondență

Copreşedintele PNL Alina Gorghiu a declarat, azi, în urma consultărilor partidelor parlamentare privind Codul Fiscal, că în discuţii nu a fost abordată şi tema votului prin corespondenţă, PNL urmând să...

Zgonea va prezenta un set de principii privind legea votului prin corespondență

Zgonea va prezenta un set de principii privind legea votului prin corespondență

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, spune că va prezenta săptămâna viitoare "un set de principii" privind legea votului prin corespondenţă, menţionând că adoptarea acestui proiect reprezintă una dintre priorităţile legislative...

Cum face față Victor Ponta Operațiunii: Liviu Dragnea, umilește-l cît poți de tare! Poate demisionează!

Cum face față Victor Ponta Operațiunii: Liviu Dragnea, umilește-l cît poți de tare! Poate demisionează!

După 2000, cînd Ion Iliescu a cîștigat alegerile parlamentare, l-am întrebat pe Viorel Hrebenciuc, șeful campaniei, despre secretele acestei victorii. Una dintre explicații – mi-a zis Viorel Hrebenciuc, unul dintre...

Celebrul procuror Lucian Papici, care a instrumentat dosarul Liviu Dragnea- "Referendumul",  pleacă din DNA şi revine la Parchetul Timiş

Celebrul procuror Lucian Papici, care a instrumentat dosarul Liviu Dragnea- "Referendumul", pleacă din DNA şi revine la Parchetul Timiş

Procurorul Lucian Papici îşi încheie activitatea la Direcţia Naţională Anticorupţie la sfârşitul acestei luni, urmând să se reîntoarcă la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş, conform unei decizii luate, la...

Ilie Sârbu dă Senatul pe Curtea de Conturi

Ilie Sârbu dă Senatul pe Curtea de Conturi

Noua sesiune parlamentară vine cu schimbări. Ilie Sârbu se retrage de la conducerea grupului senatorilor PSD, au declarat pentru EVZ surse parlamentare.  Ba mai mult, acesta ar urma să demisioneze...

AEP răspunde invitației lui Dragnea și spune că va elabora proiectul votului prin corespondență. PNL: Am depus un proiect în urmă cu câteva luni pe care majoritatea parlamentară l-a ignorat

AEP răspunde invitației lui Dragnea și spune că va elabora proiectul votului prin corespondență. PNL: Am depus un proiect în urmă cu câteva luni pe care majoritatea parlamentară l-a ignorat

Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, Ana Maria Pătru, a declarat că AEP va elabora, în timp util, proiectul de lege privind votul prin corespondenţă pentru a fi aplicat la alegerile parlamentare...

SURSE: Ilie Sârbu nu va mai fi liderul de grup al senatorilor PSD

SURSE: Ilie Sârbu nu va mai fi liderul de grup al senatorilor PSD

Noua sesiune parlamentară vine cu schimbări. Ilie Sârbu se retrage de la conducerea grupului senatorilor PSD, au declarat pentru EVZ surse parlamentare. Sârbu ar putea fi înlocuit de senatorul Mihai...

Drganea şi Gorghiu au bătut palma. Co-preşedintele PNL: E un demers firesc

Drganea şi Gorghiu au bătut palma. Co-preşedintele PNL: E un demers firesc

Preşedintele interimar al PSD Liviu Dragnea a decis ieri, alături de Coaliţia de guvernare, să amâne adoptarea Codului Fiscal. Imediat după şedinţa Biroului Permanent Naţional al PSD, Dragna a pus...

Liviu Dragnea a venit din Brazilia pentru a-i da una peste bot lui Victor Ponta de dragul lui Klaus Iohannis

Liviu Dragnea a venit din Brazilia pentru a-i da una peste bot lui Victor Ponta de dragul lui Klaus Iohannis

Luni, 24 august 2015, dimineața. Pregătindu-mă de lucru (scriu de zor la un reportaj satiric pentru numărul următor al revistei Historia, despre cum am fost eu la Muzeul Artei Erotice...

2016 e harți, pe urmă vine postul negru | CHIRURGUL POLITIC

2016 e harți, pe urmă vine postul negru | CHIRURGUL POLITIC

Fostul consilier prezidențial Sebastian Lăzăroiu a revenit în paginile „Evenimentului zilei” cu o nouă rubrică. Începând de săptămâna viitoare analiza sa va fi publicată în fiecare luni, nu marțea ca...

Dragnea amână Codul fiscal să arate că e șef în PSD

Dragnea amână Codul fiscal să arate că e șef în PSD

Noul Cod fiscal a fost amânat de Coaliția de guvernare pe motiv că ministrul de Finanțe, Eugen Teodorovici, nu ar fi prezentat impactul bugetar după întâlnirea tehnică dintre reprezentații partidelor....

Liviu Dragnea, despre Codul Fiscal: "Am considerat că trebuie să ne mai acordăm câteva zile"

Liviu Dragnea, despre Codul Fiscal: "Am considerat că trebuie să ne mai acordăm câteva zile"

Președintele interimar PSD, Liviu Dragnea, a vorbit luni seara despre motivele pentru care a cerut amânarea dezbaterilor parlamentare privind Codul Fiscal. Liviu Dragnea a explicat luni seara, într-o emisiune, motivele pentru...

Alina Gorghiu: "Alegerile ANTICIPATE ar fi cea mai sănătoasă soluţie"

Alina Gorghiu: "Alegerile ANTICIPATE ar fi cea mai sănătoasă soluţie"

Copreşedintele PNL, Alina Gorghiu, a vorbit despre principalele evenimente de pe scena politică. Gorghiu a spus că, în situaţia în care Victor Ponta nu va mai fi premier, cea mai...

Vasile Blaga:  Salutăm decizia de a discuta joi Codul fiscal

Vasile Blaga: Salutăm decizia de a discuta joi Codul fiscal

Co-preşedintele PNL, Vasile Blaga, salută amânarea dezbaterii în Parlament a Codului Fiscal. El susţine că aceste discuţii sunt bine-venit pentru că trebuie "să avem un Cod fiscal care să poată...