Liviu Dragnea

Politician român, născut pe 28 octombrie 1962 la Gratia, județul Teleorman.

A absolvit Institutul Politehnic din București, facultatea de Transporturi.

A intrat în politică la PD, apoi a trecut la PSD. A fost consilier local la Turnu Măgurele, prefect și apoi președinte al CJ Teleorman, apoi secretar general al PSD și ministru de Interne și al Dezvoltării, parlamentar și vicepremier.

În mai 2015 a fost condamnat pentru fraude la Referendumul pentru suspendarea președintelui Traian Băsescu, iar în iunie 2018 a fost condamnat cu executare în dosarul angajărilor fictive la Protecția Copiilor, fiind încarcerat la Rahova.

După ieșirea din închisoare a fost apropiat de Alianța pentru Patrie, dar în august-septembrie 2022 între Dragnea și Codrin Ștefănescu, cel care conduce formațiunea, a apărut o ruptură definitivă.

A fost căsătorit cu Bombonica Dragnea, de care a divorțat în 2015, apoi a avut o relație de notorietate publică cu fosta sa secretară, Irina Tănase.

Tăriceanu: Avem nişte probleme grave în Justiţie asupra cărora trebuie să ne aplecăm | ”LUMINI ȘI UMBRE”

Tăriceanu: Avem nişte probleme grave în Justiţie asupra cărora trebuie să ne aplecăm | ”LUMINI ȘI UMBRE”

Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, în cadrul emisiunii Lumini și umbre, difuzată sâmbătă seara pe B1 TV și moderată de Dan Andronic, că în România există probleme grave...

Social-democrații au uitat de Rezoluția de integritate. PSD, liber la funcții pentru cei anchetați

Social-democrații au uitat de Rezoluția de integritate. PSD, liber la funcții pentru cei anchetați

În urmă cu aproximatic șase luni social-democrații votau în unanimitate Rezoluția privind criteriile de integritate, rezoluție care prevede foarte clar ca persoanele care sunt anchetate nu pot ocupa funcții de...

CUM a reacționat Liviu Dragnea când a auzit că-l contracandidează Daniel Savu la șefia PSD

CUM a reacționat Liviu Dragnea când a auzit că-l contracandidează Daniel Savu la șefia PSD

Fostul ofițer SRI, senatorul Daniel Savu şi-a anunţat, astăzi la conferinţa judeţeană a PSD Prahova, candidatura la şefia partidului. În replică, Liviu Dragnea a spus că a luat anunțul senatorului...

Liviu Dragnea: Trebuie să discutăm serios şi să ne asumăm la Congres dacă noi suntem de stânga sau nu

Liviu Dragnea: Trebuie să discutăm serios şi să ne asumăm la Congres dacă noi suntem de stânga sau nu

Preşedintele interimar al PSD, Liviu Dragnea, a declarat astăzi că social-democraţii trebuie să îşi asume, la Congresul din 11 octombrie, dacă sunt de stânga sau nu, punctând că nu se...

Ce spune Dragnea despre o posibilă moţiune de cenzură

Ce spune Dragnea despre o posibilă moţiune de cenzură

Preşedintele interimar al PSD, Liviu Dragnea, spune că PSD îşi doreşte în continuare să rămână la guvernare. ''Nu cred că are şanse (moţiunea de cenzură - n.r.). Nu e o...

LAS FIERBINȚI la Cotroceni. Țeava cu cornete de hârtie și crăcanaul cu invizoace, armele lui Klaus Iohannis împotriva lui Victor Ponta. EDITORIAL de DAN ANDRONIC

LAS FIERBINȚI la Cotroceni. Țeava cu cornete de hârtie și crăcanaul cu invizoace, armele lui Klaus Iohannis împotriva lui Victor Ponta. EDITORIAL de DAN ANDRONIC

Recunosc că m-a inspirat ultimul episod din serialul difuzat de ProTV, dar m-a stimulat întâmplarea de ieri, când sicriul lui Corneliu Vadim Tudor, prea mare pentru un cavou atât de...

PNL pregătește un Cod al incompatibilităților

PNL pregătește un Cod al incompatibilităților

Liberalii vor stabili în acest weekend, la Brașov, o serie de principii care vor sta la baza unei legi unitare care să reglementeze incompatibilitățile. Apoi, aceasta va fi agreată cu...

Premierul, trimis în judecată când era la CSAT

Premierul, trimis în judecată când era la CSAT

Procurorii DNA au comunicat public, prin intermediul unui comunicat, că l-au trimis în judecată pe premierul Victor Ponta, în Dosarul „Rovinari- Turceni”, în timp ce premierul era în ședința Consiliului...

Dragnea: Oprea poate fi un prim-ministru bun, dar PSD nu rămâne într-un guvern în care nu are premierul

Dragnea: Oprea poate fi un prim-ministru bun, dar PSD nu rămâne într-un guvern în care nu are premierul

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat că partidul său nu poate rămâne într-un Executiv în care poziţia de prim-ministru nu-i aparţine. "Domnul Oprea cred că poate să facă faţă ca...

Liviu Dragnea: Este greu să negociezi cu UNPR când există o conducere interimară

Liviu Dragnea: Este greu să negociezi cu UNPR când există o conducere interimară

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a explicat că este nevoie ca PSD să organizeze congrsul în octombrie pentru că este nevoie de "clarificări politice", precum relaţia cu UNPR. "Este foarte greu...

ROMÂNIA LUI CRISTOIU. Pentru Dumnezeu, fie-vă milă de Victor Ponta! Deconectați-l de la aparatele Guvernului!

ROMÂNIA LUI CRISTOIU. Pentru Dumnezeu, fie-vă milă de Victor Ponta! Deconectați-l de la aparatele Guvernului!

Premierul Victor Ponta a fost trimis în judecată de către Binomul SRI-DNA în cadrul Operațiunii Un Guvern pentru Rața mecanică de la Cotroceni. Cu acest prilej, Rața mecanică a ieșit...

Alina Gorghiu: Le cer astăzi domnilor Oprea și Dragnea să se disocieze de un prim-ministru trimis în judecată pentru fapte de corupție

Alina Gorghiu: Le cer astăzi domnilor Oprea și Dragnea să se disocieze de un prim-ministru trimis în judecată pentru fapte de corupție

Co-președintele PNL Alina Gorghiu le-a cerut "domnilor Oprea și Dragnea să se disocieze de un prim-ministru trimis în judecată pentru fapte de corupție". "Astăzi este acel moment în politică în...

Stelian Tănase: „Dragnea îşi doreşte aducerea unui nou vasal în fruntea TVR”.

Stelian Tănase: „Dragnea îşi doreşte aducerea unui nou vasal în fruntea TVR”.

Într-un amplu editorial publicat pe blogul personal, scriitorul Stelian Tănase explică raţiunile înlăturării sale din fruntea TVR. Printre altele, Tănase spune că Liviu Dragnea, liderul PSD, nu doreşte dezbaterea cu...

Rămînerea lui Victor PONTA în funcția de premier – un ATENTAT LA SIGURANȚA NAȚIONALĂ!

Rămînerea lui Victor PONTA în funcția de premier – un ATENTAT LA SIGURANȚA NAȚIONALĂ!

Relațiile româno-maghiare au ajuns în aceste zile într-unul dintre cele mai tensionante puncte din istoria noastră postdecembristă. Următorul moment ar fi în chip logic chemarea ambasadorului nostru de la Budapesta,...

Elena Udrea susține că Dragnea vrea să politizeze TVR, iar soluția este „management profesionist”

Elena Udrea susține că Dragnea vrea să politizeze TVR, iar soluția este „management profesionist”

Deputata Elena Udrea a scris pe Facebook că PSD se pregătește să preia controlul teelviziunii publice, într-un an electoral. „Acum, când aproape nici nu mai respiră, asistăm la un alt...

PSD vrea să-l dea jos pe Stelian Tănase. Georgică Severin a primit ordin de la Dragnea să convoace Comisiile de cultură

PSD vrea să-l dea jos pe Stelian Tănase. Georgică Severin a primit ordin de la Dragnea să convoace Comisiile de cultură

PSD vrea să convoace astăzi, după ora 13.00, ședința comună a comisiilor parlamentare de cultură pentru a respinge raportul de activitate al TVR, lucru ar duce la demiterea lui Stelian...

Ce spune Ponta la două luni de la demisia din fruntea PSD

Ce spune Ponta la două luni de la demisia din fruntea PSD

În iulie premierul Victor Ponta a renunţat la şefia PSD prin intermediul unei scrisori adresate conducerii partidului şi postată pe pagina sa de Facebook. După mai bine de două luni...

Șeful PSD ar putea fi ales cu două zile înainte de Congres

Șeful PSD ar putea fi ales cu două zile înainte de Congres

Congresul extraordinar al PSD, în care se va alege noua conducere a partidului, va avea loc pe 11 octombrie, au decis ieri liderii social-democrați, reuniți în cadrul Biroului Permanent Național....

Pensiile speciale ale parlamentarilor, AMÂNATE

Pensiile speciale ale parlamentarilor, AMÂNATE

Votul pe proiectul de lege privind pensiile speciale ale parlamentarilor au fost amânate pentru cel puțin o săptămână. Președintele interimar al PSD, Liviu Dragnea, a precizat că  legea pensiilor parlamentarilor...

PSD decide data Congresului. Ponta: "Să se decidă dacă trecem în Opoziție sau rămânem la guvernare"

PSD decide data Congresului. Ponta: "Să se decidă dacă trecem în Opoziție sau rămânem la guvernare"

Conducerea PSD s-a reunit azi pentru a lua în discuţie solicitările mai multor lideri din teritoriu privind devansarea Congresului PSD. Înainte de începerea ședinței, premierul Victor Ponta a spus că...