Stelian Tănase: „Dragnea îşi doreşte aducerea unui nou vasal în fruntea TVR”.

Stelian Tănase: „Dragnea îşi doreşte aducerea unui nou vasal în fruntea TVR”.

Într-un amplu editorial publicat pe blogul personal, scriitorul Stelian Tănase explică raţiunile înlăturării sale din fruntea TVR. Printre altele, Tănase spune că Liviu Dragnea, liderul PSD, nu doreşte dezbaterea cu celelate partide, nu are nicio soluţie pentru situaţia dezastruoasă din TVR, dorind, de fapt, “să schimbe câţiva oameni care nu se supun ordinelor de partid cu alții care s-ar supune”.

PSD a convocat, miercuri, ședința comună a comisiilor parlamentare de cultură care a respins raportul de activitate al TVR, lucru care duce la demiterea lui Stelian Tănase și Consiliului de Administrație al TVR. Un număr de 17 parlamentari au votat ”pentru” respingerea raportului, unul ”împotrivă” și o abținere. Decizia finală va fi luată în şedinţa plenului reunit al celor două Camere, cel mai probabil săptămâna viitoare.

Iată ce scria Stelian Tănase, încă din 9 septembrie, pe siteul personal: Ieri Liviu Dragnea după ședința Coaliției a făcut o declarație în fața presei. Incercînd să evite  comentariile despre arestarea lui Oprescu a alocat cîteva minute situației TVR. A reluat lucruri vechi și cunoscute. A arătat în esență că TVR este într-o situație grea. Mulțumesc, se știa. Este exact ce spun incă din decembrie 2013. Am găsit aici o situație imposibilă produsă de zece ani de măsuri proaste luate de diferite guverne. Am anunțat autoritățile, am declarat public într-o conferință de presa ținută chiar la începutul anului 2014. Am spus-o și în mai multe interviuri. Etc. Acum și Dragnea descoperă, cu mare întîrziere, că situația TVR este grea și chiar pare îngrijorat. Il felicit sincer. De ce acum!?

Lui Dragnea ii trebuie neapărat un vinovat pentru această situație și în loc să privească spre Guvern, acolo unde se iau conform legii toate deciziile importante pentru TVR preferă să se uite peste gard. Din păcate declarația lui Dragnea conține multe inexactități. Un exemplu simplu – TVR nu are 2700 de salariați, ci cu 200 mai puțin. Mai sunt și altele. De ex povestea cu insolvența, e o propunere comunicată mie de Ponta/Borza în martie 2014. Mărirea taxei mi-a fost evocată prima dată ca o necesitate pentru a salva TVR de Crin Antonescu și apoi de Victor Ponta in 23 decembrie 2013. Despre ” siguranța locurilor de muncă ” invocată de Dragnea, îi amintesc că șeful guvernului mi-a cerut in ianuarie 2014 să dau afară 1000 de oameni din TVR. Cum se vede, nu am executat ordinul. Sau despre aspectul deloc neglijabil – că ar crește cheltuielile la TVR. Il anunț pe Liviu Dragnea că în 2014/2015 ( în mandatul meu ) cheltuielile au scăzut cu 25%. E vorba așadar de o minciună. Și nu sunt singurele „scăpări” ale lui Dragnea. Mă întreb dacă este ignoranță sau un simplu exercițiu de manipulare pentru naivi.

Ne puteți urmări și pe Google News

În această vară Dragnea părea că își dorește o discuție publică (in contextul dialogului cu Opoziția), printre altele, pe tema TVR. A spus în câteva ocazii în iulie/august că lucrurile au fost prea mult tergiversate. Atunci arăta de fapt cu degetul spre Ponta care ar fi lăsat lucrurile să se agraveze. Să amintesc că am trimis tuturor liderilor politici o scrisoare în care am cerut să se întrunească pentru a discuta situația gravă a TVR. Poate că atunci a aflat și Liviu Dragnea, chiar din scrisoarea mea, despre criza gravă a TVR. Putea să afle și din interviurile, declarațiile, conferintele de presă date de mine, în 2014/15. Dar și din nenumăratele documente oficiale (memorii, rapoarte, propuneri, planuri de măsuri) trimise ( cu nr de inregistrare ) la Cancelaria primministrului, la Parlament celor două Comisii de cultură și massmedia, președinților celor două Camere, ministrului de finanțe, la ANAF, etc. Toate din păcate au fost ignorate.

Ce-ți dorește Dragnea nu este dezbaterea cu celelalte forțe politice a situatiei TVR. Dorește pur si simplu demiterea Consiliului de Admnistrație și aducere unui director vasal. PSD are majoritate în Comisii ca și în cele două Camere și poate obține ușor asta. De fapt nu are soluții pe fond pentru a rezolva situația. Dacă le-ar fi avut Dragnea le-ar fi evocat ieri. Vrea doar să schimbe citiva oameni care nu se supun ordinelor de partid, cu alții care s-ar supune. Urmează o perioadă dificilă din punct de vedere politic. La butoanele TVR  trebuie adus cineva „de casă”. Adică apropiat de Dragnea.

Rațiunea este strict electorală și primează. Lovitura încasată de arestarea lui Oprescu a urgentat lucrurile, a creat o mare nervozitate la vîrful PSD. Dragnea trebuie să ofere o victorie ca să contrabalanseze, să arate că e un adevărat lider. Are nevoie de un trofeu pe care să îl ofere camarazilor lui de arme. Unul ușor de obținut, dar vizibil. Așa a ajuns la concluzia că Stelian Tănase îi poate servi perfect drept țap ispășitor. Majoritatea PSD din Parlamentul este un instrument perfect pentru asta. Dragnea scoate astfel castenele din foc cu mîna altuia, așa cum îi place. Asta trebuie să se întimple pe termen scurt, pînă în congresul PSD din noiembrie. Acolo TVR poate fi înfățișată de Liviu Dragnea ca un trofeu adus de el partidului, firește in aplauzele delegaților. Înseamnă multe voturi pentru el.

Pe termen lung. Se apropie alegerile și PSD (sub conducerea lui Dragnea ) are nevoie ca de aer să-și subordoneze TVR. E deranjat de criticile care apar aici frecvent la adresa Puterii. Miniștrii nu erau învățați așa, TVR era de obicei vasala Guvernului. În prima mea declarație in fața Parlamentului, decembrie 2013, am spus că TVR nu va fi guvernamentală, ci o televiziune publică, așa cum cere legea 41/1994. Mi-am respectat acest angajament, dar văd că respectivii politicieni nu sunt prea fericiți.

Bref, Liviu Dragnea – ca mare regizor – m-a distribuit în această dramoletă într-un rol de țap ispășitor”.