Liviu Dragnea

Politician român, născut pe 28 octombrie 1962 la Gratia, județul Teleorman.

A absolvit Institutul Politehnic din București, facultatea de Transporturi.

A intrat în politică la PD, apoi a trecut la PSD. A fost consilier local la Turnu Măgurele, prefect și apoi președinte al CJ Teleorman, apoi secretar general al PSD și ministru de Interne și al Dezvoltării, parlamentar și vicepremier.

În mai 2015 a fost condamnat pentru fraude la Referendumul pentru suspendarea președintelui Traian Băsescu, iar în iunie 2018 a fost condamnat cu executare în dosarul angajărilor fictive la Protecția Copiilor, fiind încarcerat la Rahova.

După ieșirea din închisoare a fost apropiat de Alianța pentru Patrie, dar în august-septembrie 2022 între Dragnea și Codrin Ștefănescu, cel care conduce formațiunea, a apărut o ruptură definitivă.

A fost căsătorit cu Bombonica Dragnea, de care a divorțat în 2015, apoi a avut o relație de notorietate publică cu fosta sa secretară, Irina Tănase.

GUȘĂ: Scrisoarea disidenţilor din PSD ar putea avea ca efec, nu doar trecerea lui Liviu Dragnea în planul secund al deciziei, ci şi îndepărtarea Vioricăi Dăncilă din fruntea guvernului

GUȘĂ: Scrisoarea disidenţilor din PSD ar putea avea ca efec, nu doar trecerea lui Liviu Dragnea în planul secund al deciziei, ci şi îndepărtarea Vioricăi Dăncilă din fruntea guvernului

Consultantul politic Cozmn Guşă a sintetizat, în cinci puncte, efectele pe care le-ar putea avea documentul disidenţilor, într-o intervenție la Realitatea TV. Cozmin Gușă crede că „scrisoarea este un produs...

RĂDULESCU despre TRACTORIȘTII și BURGHEZII din PSD

RĂDULESCU despre TRACTORIȘTII și BURGHEZII din PSD

Deputatul Cătălin Rădulescu spune că scrisoarea semnată de social-democraţii care-l contestă pe Liviu Dragnea încalcă statutul PSD. Rădulescu crede că liderii care-i cer demisia preşedintelui formaţiunii dau dovadă de lipsă...

Firea, DECLARAȚII INCREDIBILE. Adevărul despre MUTĂRILE lui DRAGNEA. Care a fost „MONEDA DE SCHIMB” a baronului PSD

Firea, DECLARAȚII INCREDIBILE. Adevărul despre MUTĂRILE lui DRAGNEA. Care a fost „MONEDA DE SCHIMB” a baronului PSD

Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a afirmat miercuri seara că proiectul legislativ privind amnistia și grațierea a fost „o monedă de schimb” a șefului PSD, Liviu Dragnea, în dialogul cu multe...

Tsunami în PSD! Cine sunt baronii care îi vor capul lui Dragnea

Tsunami în PSD! Cine sunt baronii care îi vor capul lui Dragnea

Oficializarea deja celebrei scrisori anti-Dragnea a declanșat un veritabil tsunami în PSD. Potrivit surselor „Evenimentului zilei”, baronii contestatari au ținut-o la secret în mod asumat, pentru a nu-i transforma în...

Începutul sfârșitului lui Dragnea. Editorial de Dan Andronic

Începutul sfârșitului lui Dragnea. Editorial de Dan Andronic

Cred că acesta este începutul sfârșitului pentru Liviu Dragnea. Scrisoarea Celor Trei sau Lovitura pe care o primește Liviu Dragnea nu vine din partea Statului Paralel, aka Mihai Tudose sau...

Liviu Dragnea își joacă ultima carte. Războiul din PSD intră în faza publică, cu scrisori și amenințări

Liviu Dragnea își joacă ultima carte. Războiul din PSD intră în faza publică, cu scrisori și amenințări

Tensiunile mocnite din interiorul PSD au explodat după câteva zile de tatonări ale scenei politice și opiniei publice. Lideri ai formațiunii care, zilele trecute, se jurau că-i sunt credincioși lui...

Ponta PUNE PAIE PE FOC, în scandalul din PSD! MANEVRA ODIOASĂ pe care o planuiește, daca Dragnea va fi DEMIS

Ponta PUNE PAIE PE FOC, în scandalul din PSD! MANEVRA ODIOASĂ pe care o planuiește, daca Dragnea va fi DEMIS

Victor Ponta intervine în scandalul momentului din PSD, promițându-le membrilor din PSD că îi va susține dacă îl vor da jos pe Liviu Dragnea. Ponta a declarat, miercuri seară la...

„Să fim și mai RĂI cu IOHANNIS!” Ce i-a DERANJAT pe unii social-democrați din SCRISOAREA celor trei

„Să fim și mai RĂI cu IOHANNIS!” Ce i-a DERANJAT pe unii social-democrați din SCRISOAREA celor trei

Un grup din PSD care nu s-a poziționat încă pro sau contra Dragnea s-a declarat deranjat de câteva aspecte cuprinse în scrisoarea celor trei colegi care cer demisia liderului social-democrat....

POZIȚIONĂRI înaintea CEx-ului. Un LIDER al PSD face declarații despre DEMISIA lui DRAGNEA

POZIȚIONĂRI înaintea CEx-ului. Un LIDER al PSD face declarații despre DEMISIA lui DRAGNEA

În contextul scrisorii deschise prin care se cere demisia liderului PSD, Liviu Dragnea, senatorul Șerban Nicolae a precizat că este necesară o discuție în CEx al PSD și rămâne adeptul...

FELIX STROE face APEL la UNITATE ÎN JURUL CONDUCERII PSD

FELIX STROE face APEL la UNITATE ÎN JURUL CONDUCERII PSD

Liderul organizației județene a PSD Constanța, Felix Stroe, revine cu o declarație mai tranșanta în legătură cu puterea lui Liviu Dragnea în partidul de guvernământ, dând asigurări că poziția filialei...

Un impotrant lider din PSD face un ANUNȚ DEVASTATOR despre partid! Cel MAI SUMBRU SCENARIU s-ar putea ADEVERI

Un impotrant lider din PSD face un ANUNȚ DEVASTATOR despre partid! Cel MAI SUMBRU SCENARIU s-ar putea ADEVERI

Scandalul care a izbucnit în PSD nu are cum să nu lase urme adânci asupra imagini partidului. Un membru important susține că în urma scrisorii de contestare a lui Liviu...

EXCLUDERI în PSD. ȚAPUL ispășitor va fi tras la RĂSPUNDERE

EXCLUDERI în PSD. ȚAPUL ispășitor va fi tras la RĂSPUNDERE

Secretarul adjunct al PSD, Codrin Ștefănescu, a declarat la postul Antena 3 că autorul scrisorii prin care se cere demisia lui Liviu Dragnea va fi demis în CEx-ul de vineri....

Indiscutabil, Complotul din PSD e mafiot. E însă și securistic?! România lui Cristoiu

Indiscutabil, Complotul din PSD e mafiot. E însă și securistic?! România lui Cristoiu

Două intervenții publice – a lui Mihai Tudose și a lui Dan Tudorache – au schițat imaginea Complotului din PSD pentru răsturnarea lui Liviu Dragnea. Nu întîmplător cei doi au...

Declarația Complotiștilor - de la hîrtie la realitate. România lui Cristoiu

Declarația Complotiștilor - de la hîrtie la realitate. România lui Cristoiu

Miercuri, 19 septembrie 2018, grație unui text primit de toate redacțiile a fost dat publicității documentul intitulat Declarație privind Starea Partidului Social Democrat. Am consacrat mai multe editoriale Complotului pus...

Firea ADÂNCEȘTE CUȚITUL ÎN RANA din PSD: „În partid e mai rău ca pe timpului Ceaușescu”. Ce a spus despre DEMISIE

Firea ADÂNCEȘTE CUȚITUL ÎN RANA din PSD: „În partid e mai rău ca pe timpului Ceaușescu”. Ce a spus despre DEMISIE

Gabriela Firea a vorbit, miercuri seara, despre scandalul momentului în PSD, făcând referire și la demisia sa din partid. Primarul Capitalei a declarat că se află de parte partidului și...

Fotografia momentului! Cum arată HARTA cu judeţele PRO şi CONTRA faţă de Liviu Dragnea şi care judeţe se ABŢIN. Foto în articol

Fotografia momentului! Cum arată HARTA cu judeţele PRO şi CONTRA faţă de Liviu Dragnea şi care judeţe se ABŢIN. Foto în articol

A apărut harta în care arată cu aproximaţie poziţionarea judeţelor faţă de liderul PSD-ului, Liviu Dragnea, după declanşarea scandalului cu scrisoarea semnată de mai mulţi lideri din partid. În opinia...

DAEA a DECIS cum se poziționează în SCANDALUL din PSD. Trebuie „să DISCUTĂM ca BĂRBAȚI ce suntem”

DAEA a DECIS cum se poziționează în SCANDALUL din PSD. Trebuie „să DISCUTĂM ca BĂRBAȚI ce suntem”

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a făcut declarații referitoare la scrisoarea apărută în spațiul public și dacă va susține sau nu demisia lui Liviu Dragnea de la vârful PSD. Ministrul Daea...

BĂSESCU, mesaj TRANȘANT pentru PSD: „ când mă gândesc că nu se TRATEAZĂ...”

BĂSESCU, mesaj TRANȘANT pentru PSD: „ când mă gândesc că nu se TRATEAZĂ...”

Traian Băsescu, fostul președinte al României, a transmis un mesaj pe contul de Facebook în care face legătura dintre PSD și criza pestei porcine africane. Fostul președinte a comentat în...

Firea a oferit DETALII INCENDIARE din culisele PSD. ATAC fără PERDEA la adresa lui Dragnea

Firea a oferit DETALII INCENDIARE din culisele PSD. ATAC fără PERDEA la adresa lui Dragnea

Gabriela Firea și-a continuat criticile la adresa lui Liviu Dragnea. Edilul Capitalei a făcut o radiografie dură la adresa stării în care s-a aflat PSD în ultimii doi ani. Gabriela...

Se strâng rândurile în jurul lui DRAGNEA. Se contestă DEMOCRAȚIA partidului

Se strâng rândurile în jurul lui DRAGNEA. Se contestă DEMOCRAȚIA partidului

Deputatul Mircea Drăghici, secretar al Camerei Deputaților, a făcut referire la scrisoare prin care se cere demisia liderului PSD, Liviu Dragnea. El a declarat că ce se întâmplă azi în...