dna

Direcția Națională Anticorupție (DNA) este un parchet specializat în combaterea corupției, la nivel mediu și înalt, o organizație juridică în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Instituția se ocupă cu combaterea și prevenirea infracțiunilor de corupție care au cauzat daune mai mari de 200.000 de euro sau dacă obiectul infracțiunii îl reprezintă bunuri sau sume de bani în valoare de peste 10,000 euro.

A fost înființată în anul 2002 prin Ordonanța de Urgență nr. 43/2002 a Guvernului României.

La înființare parchetul a fost numit Parchetul Național Anticorupție, iar între octombrie 2005 - martie 2006 a fost denumit Direcția Națională Anticorupție, ambele organizații funcționând ca o organizație autonomă pe lângă Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Modelul de organizare a DNA a fost inspirat după structuri similare din Spania, Norvegia și Belgia.

Vasile Blaga, despre Kovesi: "Ar trebui să rămână încă un mandat"

Vasile Blaga, despre Kovesi: "Ar trebui să rămână încă un mandat"

Copreședintele PNL Vasile Blaga a declarat că procurorul-șef anticorupție, Laura Codruța Kovesi, este o profesionistă și ar trebui să rămână încă un mandat în fruntea DNA. Vasile Blaganu crede că...

Execuție la Antena 3, după modelul Realitatea. Oana Stancu către Ludovic Orban: ”Cred că nu sunteţi şantajat cu DNA-ul, care vi-l flutură pe la nas pe Nelu Iordache”!

Execuție la Antena 3, după modelul Realitatea. Oana Stancu către Ludovic Orban: ”Cred că nu sunteţi şantajat cu DNA-ul, care vi-l flutură pe la nas pe Nelu Iordache”!

Sub ochii umbroși ai lui Mihai Gâdea, luni seară, la ”Sinteza zilei”, jurnalista Oana Stancu l-a executat ca la carte pe Ludovic Orban, prezent în studio. Se pare că se...

DNA caută un ucrainean cu dublă cetățenie, „creierul” operațiunilor de contrabandă de țigări prin vama Siret. Vameșii și un popă, complici cu contrabandiștii

DNA caută un ucrainean cu dublă cetățenie, „creierul” operațiunilor de contrabandă de țigări prin vama Siret. Vameșii și un popă, complici cu contrabandiștii

În urma perchezițiilor din Suceava și Botoșani, procurorii încearcă să dovedească rolul lui Vitaly Ivan Nymyzhan, interlop cu dublă cetățenie, româno-ucraineană, acuzat de dare de mită. De contrabanda cu țigări...

Magistrații din dosarul lui Omar Hayssam, audiați la DNA

Magistrații din dosarul lui Omar Hayssam, audiați la DNA

Fostul procuror DIICOT Ciprian Nastasiu şi fosta judecătoare Sofica Dumitraşcu au fost chemaţi, marţi, la DNA, pentru a fi audiaţi în dosarul în care medicul Mohamad Yassin este cercetat pentru...

DNA cere aviz pentru arestarea deputatului Ion Ochi, vicepreședinte al CJ Brașov. De ce îl acuză procurorii și care este prejudiciul în acest caz

DNA cere aviz pentru arestarea deputatului Ion Ochi, vicepreședinte al CJ Brașov. De ce îl acuză procurorii și care este prejudiciul în acest caz

Direcția Națională Anticorupție (DNA) a cerut, astăzi aviz pentru arestarea deputatului Ion Ochi, vicepreședinte al CJ Brașov, întrucât acesta este suspectat de luare de mită și abuz în serviciu.Procurorii susțin...

Traian Băsescu: „Cred că domnul Tăriceanu s-a pricopsit cu un abuz în serviciu de toată frumusețea”

Traian Băsescu: „Cred că domnul Tăriceanu s-a pricopsit cu un abuz în serviciu de toată frumusețea”

Fostul președinte Traian Basescu scrie pe Facebook că este de neacceptat modul în care președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, blochează funcționarea unor instituții ale statului. „In capul domnului Tăriceanu, nu...

Tăriceanu, despre scrisoarea DNA către Senat: Să nu ne imaginăm că DNA e o instituție democratică. Se vrea implementarea statului de forță

Tăriceanu, despre scrisoarea DNA către Senat: Să nu ne imaginăm că DNA e o instituție democratică. Se vrea implementarea statului de forță

Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a comentat, în cadrul unei intervenții telefonice la B1Tv, scrisoarea DNA prin care i se transmitea că dacă nu îndeplinește obligația de a redacta hotărârea...

A fost botezat un fost ministru de Interne

A fost botezat un fost ministru de Interne

Cristian David, fost ministru de Interne, a fost botezat duminica trecută, în cadrul serviciului de dimineaţă al Bisericii Internaționale „Harul” din București.  „Simplul fapt că mă aflu astăzi, aici, în...

Senatul i-a pasat lui Tăriceanu răspunderea pentru cazul Șova

Senatul i-a pasat lui Tăriceanu răspunderea pentru cazul Șova

Plenul a decis ca președintele Senatului să redacteze de unul singur hotărârea prin care a fost respinsă cererea de arestare a senatorului PSD La aproximativ o lună de la votul...

Judecătoarea de CASĂ a CLANULUI Bercea Mondial, încă 20 de zile de arest. Curtea de Apel Craiova a decis prelungirea arestului pentru fosta şefă a Tribunalului Olt

Judecătoarea de CASĂ a CLANULUI Bercea Mondial, încă 20 de zile de arest. Curtea de Apel Craiova a decis prelungirea arestului pentru fosta şefă a Tribunalului Olt

Judecătoarea Carmen Marinescu rămâne în arest, în urma deciziei luate de Curtea de Apel Craiova. Aceeaşi decizie a fost luată şi pentru ceilalţi doi inculpaţi în acelaşi dosar, respectiv soţul...

ROMÂNIA LUI CRISTOIU. Operațiunea Stîrpiți-l de pe acum pe Traian Băsescu!

ROMÂNIA LUI CRISTOIU. Operațiunea Stîrpiți-l de pe acum pe Traian Băsescu!

Chitit să-mi scoată din cap, chiar și cu ciocanul, orice privire chiorîșă aruncată Binomului SRI-DNA, pentru România de azi un fel de Consiliu al Coloneilo din republicile bananiere africane, Rareș...

Ponta: Sunt trei puteri constituţionale - justiţia, legislativul şi executivul - şi raporturile între acestea sunt stabilite prin legi.

Ponta: Sunt trei puteri constituţionale - justiţia, legislativul şi executivul - şi raporturile între acestea sunt stabilite prin legi.

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că sunt trei puteri constituţionale - justiţia, legislativul şi executivul -, iar raporturile între acestea sunt stabilite prin legi. "Ieri (n.r. - duminică), la...

DNA dă un ultimatum Senatului. Procurorii cer urgentarea trimiterii documentelor privind aleşii penali

DNA dă un ultimatum Senatului. Procurorii cer urgentarea trimiterii documentelor privind aleşii penali

DNA a cerut Senatului urgentarea trimiterii documentelor privind aleşii penali, termenul limită fiind data de 22 aprilie. Nepunerea la dispoziţia organelor de urmărire penală a acelor inscrisuri solicitate în cazul...

Ponta atacă două site-uri de știri: Cred că s-au primit texte identice ca ordin de la aceeași "Unitate"

Ponta atacă două site-uri de știri: Cred că s-au primit texte identice ca ordin de la aceeași "Unitate"

Într-o postare pe pagina sa de Facebook, premierul Victor Ponta atacă Hotnews și Ziare.com, insinuând că jurnaliștii de la cele două site-uri de știri au primit texte identice "ca ordin...

Darius Vâlcov află astăzi dacă scapă de închisoare. Decizia Curții Supreme va fi definitivă

Darius Vâlcov află astăzi dacă scapă de închisoare. Decizia Curții Supreme va fi definitivă

Fostul ministru de Finanțe Darius Vâlcov află luni dacă scapă de arest preventiv. Decizia Curții Supreme va fi definitivă. Magistraţii ÎCCJ au discutat vineri contestaţia lui Vâlcov la decizia judecătorilor...

Ponta, despre cazul Șova: Senatorii nu sunt angajații unui procuror DNA

Ponta, despre cazul Șova: Senatorii nu sunt angajații unui procuror DNA

Premierul Ponta a afirmat că l-a atenţionat pe ministrul Justiţiei că cererea "unui procuror DNA" către Senat privind votul la arestarea unor senatori, inclusiv pentru Şova, încalcă regulile de procedură...

Traian Băsescu le-a dat șah-mat celor „șapte pitici” de la Realitatea

Traian Băsescu le-a dat șah-mat celor „șapte pitici” de la Realitatea

Fostul șef al statului a plecat victorios , după o emisiune în care șase jurnaliști afl ați în studio, plus Cozmin Gușă prin telefon, l-au atacat în mod repetat. Ulterior,...

GREU DE ARESTAT 2. Senatorii vor scrie negru pe alb că resping cererea DNA

GREU DE ARESTAT 2. Senatorii vor scrie negru pe alb că resping cererea DNA

CCR susține că Senatul are obligația de a redacta „de îndată” hotărârea prin care să ateste rezultatul votului dat, în 25 martie, în cazul lui Dan Șova. În motivarea deciziei...

Producătorul general al TVR, evaziune fiscală la Festivalul Mamaia

Producătorul general al TVR, evaziune fiscală la Festivalul Mamaia

Cristian Zgabercea a fost promovat în 2012 de PSD Constanța, într-o funcțiecheie în televiziunea națională. El a fost inculpat săptămâna trecută Producătorul General al TVR, Cristian Zgabercea (54 de ani),...

Achitarea doctorului Brădișteanu nu trebuie uitată când vorbim de DNA și Justiție

Achitarea doctorului Brădișteanu nu trebuie uitată când vorbim de DNA și Justiție

În anul 2006, toate ziarele au titrat, cu literă de-o șchioapă, o știre șocantă prin implicarea unui nume de notorietate și a unei mite enorme, de nemaiauzit până atunci. Informația...