A fost botezat un fost ministru de Interne

A fost botezat un fost ministru de Interne

Cristian David, fost ministru de Interne, a fost botezat duminica trecută, în cadrul serviciului de dimineaţă al Bisericii Internaționale „Harul” din București.

 „Simplul fapt că mă aflu astăzi, aici, în fața dvs., este o minune a Domnului! (...) Astăzi este prima zi în care mă bucur din nou de întreaga și deplina libertate.(...) Îmi pun întreaga soartă și Justiția, în ceea ce mă privește, în mâna Domnului”, a spus Cristian David în fața noilor săi frați. „Fratele” David a adăugat că merge la Biserica „Harul” din octombrie 2012.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins definitiv, pe 17 aprilie, cererea DNA privind prelungirea arestului la domiciliu în cazul fostului ministru de Interne Cristian David, urmând ca acesta să fie judecat sub control judiciar în dosarul în care este acuzat de luare de mită.

Potrivit DNA, fostul ministru ar fi pretins, în 2007, și ar fi primit, la 1 februarie 2008, suma de 500.000 de euro de la un denunțător, prin intermediar, pentru a-şi exercita atribuţiile de îndrumare şi coordonare a activităţii prefecţilor, astfel încât Comisia judeţeană Buzău să emită titlul de proprietate asupra unui teren de 15 hectare, aflat în intravilanul municipiului reședință de județ.