Donald Trump planifică deja majorarea tarifelor de import în cazul în care va fi reales președinte al Statelor Unite ale Americii.
Potrivit unor analiști politici de la Piper Sandler, consilierul comercial al lui Donald Trump ar fi transmis managerilor de fonduri de pe Wall Street că, în cazul în care candidatul republican va fi reales, el ar putea implementa rapid măsuri de creștere a tarifelor comerciale după preluarea mandatului.
Majorarea tarifelor, confirmată de consilierul lui Donald Trump
Mai mulți clienți au relatat că fostul reprezentant comercial al lui Donald Trump, Robert Lighthizer, s-a întâlnit cu investitori și le-a sugerat că Trump ar putea introduce rapid tarife de 60% pentru produsele din China și tarife generale de 10% după preluarea mandatului, au scris analiștii de la banca de investiții Piper Sandler într-o notă către clienți.
Aceasta ar reflecta o mișcare agresivă pe frontul comercial al fostului președinte.
Întrebată despre această notă, secretarul de presă al campaniei Trump, Karoline Leavitt, nu a infirmat întâlnirile lui Lighthizer cu investitorii.
Totuși, ea a transmis un avertisment, fără a oferi detalii suplimentare despre conținutul discuțiilor:
„Nicio politică nu ar trebui considerată oficială decât dacă vine direct de la preşedintele Trump”.
Nu se știe exact care grupuri au avut discuții cu Lighthizer, iar analiștii Piper Sandler nu au oferit un răspuns la cererea CNBC pentru detalii suplimentare. Totuși, este de așteptat ca clienții firmei să fie mari companii de gestionare a activelor, care își permit să achite pentru analize și cercetări economice detaliate.
Consilierul în probleme economice al lui Trump țintește un post la Casa Albă
Lighthizer joacă un rol esențial în consilierea campaniei prezidențiale a lui Trump, axându-se pe aspectele economice, conform Inside U.S. Trade.
Având o implicare semnificativă în elaborarea și implementarea politicilor comerciale din primul mandat al lui Trump, Lighthizer este văzut ca o opțiune principală pentru mai multe funcții de rang înalt într-un potențial nou cabinet Trump, inclusiv pentru pozițiile de secretar al comerțului sau al trezoreriei.
Actualmente, Lighthizer deține funcția de președinte al Centrului pentru Comerț American din cadrul America First Policy Institute, un think tank din Washington apropiat de viziunea economică „America First” a fostului președinte.
Totodată, Lighthizer are și o poziție de conducere în cadrul Trump Media, compania de social media controlată în majoritate de Trump, care este cotată la bursă.
Influența lui Lighthizer asupra politicilor economice și comerciale ale lui Trump subliniază importanța tarifelor în cadrul strategiei economice generale promovate de fostul președinte.
Stânga americană nu e de acord cu tarifele impuse Chinei comuniste
Adversarii politici ai lui Trump și unii economiști susțin că planurile tarifare extinse ale lui Doanld Trump ar putea duce la creșterea prețurilor de consum, o scădere a PIB și dificultăți în anumite sectoare ale economiei americane.
Iar Kamala Harris, candidata Democraților la președinție, susține, citând analizele realizate de un grup de extremă stânga și progresist, că tarifele propuse de Trump ar putea avea un impact similar cu o creștere a taxelor de aproape 4.000 de dolari pentru familia medie americană.
Cu toate acestea, Donald Trump este considerat, de majoritatea americanilor, mult mai competent în a administra economia SUA decât contracandidata sa de stânga, Kamala Harris
Iar purtătoarea de cuvânt a Comitetului Național Republican, Anna Kelly, a subliniat că actuala administrație Biden-Harris, în ciuda declarațiilor, a păstrat multe dintre tarifele introduse de Trump în primul său mandat și, în anumite cazuri, chiar le-a crescut, potrivit CNBC.