dna

Direcția Națională Anticorupție (DNA) este un parchet specializat în combaterea corupției, la nivel mediu și înalt, o organizație juridică în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Instituția se ocupă cu combaterea și prevenirea infracțiunilor de corupție care au cauzat daune mai mari de 200.000 de euro sau dacă obiectul infracțiunii îl reprezintă bunuri sau sume de bani în valoare de peste 10,000 euro.

A fost înființată în anul 2002 prin Ordonanța de Urgență nr. 43/2002 a Guvernului României.

La înființare parchetul a fost numit Parchetul Național Anticorupție, iar între octombrie 2005 - martie 2006 a fost denumit Direcția Națională Anticorupție, ambele organizații funcționând ca o organizație autonomă pe lângă Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Modelul de organizare a DNA a fost inspirat după structuri similare din Spania, Norvegia și Belgia.

Soacra lui Cherecheș, reținută de DNA! Decizie luată după audieri dure

Soacra lui Cherecheș, reținută de DNA! Decizie luată după audieri dure

Claudia Gilga, acuzată de corupție. Soacra primarului de Baia Mare a fost prinsă când oferea mită pentru influența verdictului în dosarul primarului Cherecheș. Pe data de 9 noiembrie 2023, în...

Soacra primarului din Baia Mare, prinsă în flagrant de DNA. I se aduc acuzații grave

Soacra primarului din Baia Mare, prinsă în flagrant de DNA. I se aduc acuzații grave

Mama partenerei de viața a primarului Cătălin Cherecheș ar fi fost prinsă în flagrant de DNA. Femeia ar fi încercat să ofere o sumă de bani pentru obținerea unui verdict...

Ionel Arsene fuge de pușcărie. Avocații politicianului vor să-l declare bolnav psihic

Ionel Arsene fuge de pușcărie. Avocații politicianului vor să-l declare bolnav psihic

Ionel Arsene pare că s-a îmbolnăvit brusc după ce a aflat că urmează să fie extrădat în România, pentru a-și executa pedeapsa pentru corupție. Avocații acestuia fac eforturi susținute să-l...

„Respectă infractorii, mă!”, strategia de afaceri a lui Maricel Păcuraru. Acțiunile Romprest, cumpărate cu 100 de $

„Respectă infractorii, mă!”, strategia de afaceri a lui Maricel Păcuraru. Acțiunile Romprest, cumpărate cu 100 de $

“Unde găsesc fraieri, eu mă bag!”, sunt cuvintele pe care le-a folosit Maricel Păcuraru, patronul postului de televiziune Realitatea Plus, pentru a descrie strategia folosită în cadrul companiilor pe care...

Dragoș Iorga, inventiv când vine vorba de șpagă. Cum acționa Directorul din Ministerul Fondurilor Europene

Dragoș Iorga, inventiv când vine vorba de șpagă. Cum acționa Directorul din Ministerul Fondurilor Europene

Modul de operarea al directorului era unul direct și fără prea multe bătăi de cap. Acesta solicita bani lunar, pe toată perioada contractului, de la angajatele pe care le ajuta...

Industria alcoolului și a țigărilor în România. Găuri de peste 100 de milioane de euro la buget

Industria alcoolului și a țigărilor în România. Găuri de peste 100 de milioane de euro la buget

Pe măsură ce Guvernul Ciolacu se străduiește să identifice noi modalități de a crește veniturile la bugetul de stat, cei care operează în industria alcoolului și a țigărilor continuă să...

Mită la Ministerul Fondurilor Europene. Director reținut 24 de ore

Mită la Ministerul Fondurilor Europene. Director reținut 24 de ore

Procurorii DNA au decis să îl rețină pentru 24 de ore pe directorul din cadrul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene. Acesta este suspectat că ar fi luat mită de la...

Soții Secară, val de procese fără sfârșit. Ce s-a decis în acest caz

Soții Secară, val de procese fără sfârșit. Ce s-a decis în acest caz

Cazul îi are în prim-plan pe cei doi soți pare să fie departe de a se încheia. Cei doi se zbat de ani de zile să intre în posesia unor...

Nou azil al terorii, descoperit în Voluntari. Administratorii au fost reținuți

Nou azil al terorii, descoperit în Voluntari. Administratorii au fost reținuți

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție au descoperit încă un cămin de bătrâni al groazei în Voluntari. Conform primelor informații oficiale, vârstnicii care erau internați în cadrul unității erau tratați cu superficialitate...

Director din Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, percheziționat de DNA. Acuzații grave

Director din Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, percheziționat de DNA. Acuzații grave

Fostul director al MIPE este bănuit de fapte grave. Procurorii DNA au început perchezițiile la domiciliul acestuia, în această dimineață. Fostul director din cadrul Ministerului Investițiilor și al Proiectelor Europene...

Pas cu pas, se întrunesc condițiile ieșirii din Istorie

Pas cu pas, se întrunesc condițiile ieșirii din Istorie

Hope is a good breakfast, but it is a bad supper” -Frances Bacon. La început, citind articolul în care un ”biolog-filosof” a constatat că noi oamenii nu avem, de fapt...

Dosarul Ayahuasca: ÎCCJ îi dă dreptate Vanessei Youness. Ce s-a întâmplat cu recursul în casație al DNA

Dosarul Ayahuasca: ÎCCJ îi dă dreptate Vanessei Youness. Ce s-a întâmplat cu recursul în casație al DNA

Reprezentată de avocatul Călin Budișan, femeia de afaceri Vanessa Youness, a scăpat de acuzațiile din dosarul DNA. Aceasta era anchetată pentru un presupus trafic de influență de 1 milion de...

Dosar de corupție în structura CFR. DNA trimite în judecată trei directori

Dosar de corupție în structura CFR. DNA trimite în judecată trei directori

Dosar de corupție în structura CFR, la o instituție care se ocupă cu formarea și pregătirea personalului feroviar. Procurorii DNA au finalizat ancheta într-un caz caz de abuz în serviciu...

Dumitru Buzatu rămâne în arest preventiv. Judecătorii au admis solicitarea DNA

Dumitru Buzatu rămâne în arest preventiv. Judecătorii au admis solicitarea DNA

Miercuri, judecătorul specializat în drepturile și libertățile cetățenilor de la Tribunalul Vaslui a acceptat cererea procurorilor din cadrul Direcției Naționale Anticorupție (DNA) de a prelungi detenția preventivă pentru Dumitru Buzatu,...

Trezorierul lui Liviu Dragnea rămâne în penitenciar. Mircea Drăghici a epuizat toate căile de atac

Trezorierul lui Liviu Dragnea rămâne în penitenciar. Mircea Drăghici a epuizat toate căile de atac

În vara anului 2021, Mircea Gheorghe Drăghici, trezorierul PSD din vremurile în care Liviu Dragnea făcea și desfăcea în Kiseleff 10, a fost condamnat definitiv la cinci de închisoare cu...

Alina Gorghiu anunță arestarea lui Dorin Lazăr Maior. Afirmațiile făcute de ministrul Justiției

Alina Gorghiu anunță arestarea lui Dorin Lazăr Maior. Afirmațiile făcute de ministrul Justiției

Dorin Lazăr Maior, fost parlamentar și lider al revoluționarilor din Brașov condamnat definitiv la închisoare, care se internase la un spital din Roma, va fi adus astăzi cu un avion...

Politician judecat pentru corupție. Șeful Gărzii de Mediu Tulcea a fost trimis în instanță

Politician judecat pentru corupție. Șeful Gărzii de Mediu Tulcea a fost trimis în instanță

Politician judecat pentru corupție la Tribunalul din Tulcea. Dorin Meran, politicianul PNL care a ocupat poziția de șef al Gărzii de Mediu Tulcea este acuzat de luare de mită. Procurorii...

Mită la Otopeni. Curtea de Apel dă peste cap planurile DNA

Mită la Otopeni. Curtea de Apel dă peste cap planurile DNA

Mită la Otopeni, dosarul de corupție instrumentat de DNA, care vizează mai mulți oficiali ai aeroportului a fost dat peste cap de instanța Curții de Apel București, Judecătorii au respins...

Coaliția PSD-PNL scârțâie la Giurgiu

Coaliția PSD-PNL scârțâie la Giurgiu

Coaliția PSD-PNL scârțâie la Giurgiu. Manipularea pesedistă a unui caz social din Giurgiu. Cum vrea PSD să îngroape cazul primarului din Mioveni arestat de DNA printr-un atac la adresa liberalilor...

Nicolae Bădălău nu scapă de controlul judiciar. Magistrații au admis contestația DNA

Nicolae Bădălău nu scapă de controlul judiciar. Magistrații au admis contestația DNA

Nicolae Bădălău nu scapă de măsura controlului judiciar. Arestat la decembrie 2022, Bădălău a ieșit din penitenciar în martie 2023. Fostul lider PSD Giurgiu a fost arestat pentru trafic de...