dna

Direcția Națională Anticorupție (DNA) este un parchet specializat în combaterea corupției, la nivel mediu și înalt, o organizație juridică în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Instituția se ocupă cu combaterea și prevenirea infracțiunilor de corupție care au cauzat daune mai mari de 200.000 de euro sau dacă obiectul infracțiunii îl reprezintă bunuri sau sume de bani în valoare de peste 10,000 euro.

A fost înființată în anul 2002 prin Ordonanța de Urgență nr. 43/2002 a Guvernului României.

La înființare parchetul a fost numit Parchetul Național Anticorupție, iar între octombrie 2005 - martie 2006 a fost denumit Direcția Națională Anticorupție, ambele organizații funcționând ca o organizație autonomă pe lângă Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Modelul de organizare a DNA a fost inspirat după structuri similare din Spania, Norvegia și Belgia.

Înfrângere pentru DNA. Magistrații au anulat mai multe probe în dosarul lui Sebastian Ghiță

Înfrângere pentru DNA. Magistrații au anulat mai multe probe în dosarul lui Sebastian Ghiță

Tribunalul Prahova a anulat mai multe probe strânse de procurorii DNA în ultimul dosar în care fostul deputat Sebastian Ghiţă, fugit în Serbia, a fost trimis în judecată pentru trafic...

Horia Constantinescu (ANPC), prins într-un dosar de trafic de influență. Ancheta s-a oprit

Horia Constantinescu (ANPC), prins într-un dosar de trafic de influență. Ancheta s-a oprit

În luna mai a acestui an, procurorii anticorupție au reținut două persoane pentru trafic de influență, în urma acuzațiilor că au cerut și primit mită de la un om de...

Ion Cristoiu: Regimul Iohannis este ocolit de anchetele penale. Explicațiile jurnalistului

Ion Cristoiu: Regimul Iohannis este ocolit de anchetele penale. Explicațiile jurnalistului

Cunoscutul jurnalist Ion Cristoiu s-a referit la decizia Curții de Justiție a Uniunii Europene, prin care judecătorii români sunt dezlegați să mai țină cont de deciziile Curții Constituționale sau ale...

Șeful DNA: Hotărârea CJUE privind prescripţia clarifică modul în care DNA se va raporta la deciziile CCR

Șeful DNA: Hotărârea CJUE privind prescripţia clarifică modul în care DNA se va raporta la deciziile CCR

Procurorul şef al DNA, Marius Voineag, susţine că hotărârea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) privind prescripţia clarifică modul în care procurorii se vor raporta la deciziile Curţii Constituţionale...

Ioan Oltean, achitat în patru dosare deschise de DNA: „Am pierdut totul, prieteni, credibilitate”

Ioan Oltean, achitat în patru dosare deschise de DNA: „Am pierdut totul, prieteni, credibilitate”

Fostul deputat PDL de Bistrița Năsăud, Ioan Oltean, a fost o figură aparte pe scena politică românească. Despre el, procurori DNA au inventat povestea că a ascuns un sac cu...

Înfrângere pentru DNA într-un mega-dosar de evaziune. Judecătorii au constatat prescripția faptelor

Înfrângere pentru DNA într-un mega-dosar de evaziune. Judecătorii au constatat prescripția faptelor

Un dosar de evaziune cu un prejudiciu de peste 70 de milioane de lei s-a încheiat din cauză că a intervenit prescripția penală. Judecătorii Tribunalului Ilfov s-au pronunțat pe fond,...

Dosarul Otopeni. Fișierul „viața e frumoasă” conținea șpăgile date de patronii duty-free-urilor

Dosarul Otopeni. Fișierul „viața e frumoasă” conținea șpăgile date de patronii duty-free-urilor

Noi detalii ies la iveală în dosarul Otopeni. Procurorii au intrat în posesia unui stik, pe care se află un fișier numit „viața e frumoasă – 28.02.2022”. În acest fișier...

După opt ani de procese, omul de afaceri Călin Mitică a fost achitat. Acuzațiile aduse de DNA

După opt ani de procese, omul de afaceri Călin Mitică a fost achitat. Acuzațiile aduse de DNA

Tribunalul Cluj a pronunțat sentința în dosarului omului de afaceri Călin Mitică, patron la Transferoviar Group și al Societății 16 Februarie din Cluj Napoca. În acest dosar, pe lângă omul...

Azilele groazei. Arest la domiciliu pentru inspectorii AJPIS care l-au ajutat pe Ștefan Godei

Azilele groazei. Arest la domiciliu pentru inspectorii AJPIS care l-au ajutat pe Ștefan Godei

Tribunalul București a dispus arest la domiciliu pentru cei doi inspectori ai Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Ilfov, reținuți de procurorii DNA în dosarul căminelor groazei. Procurorii...

Primarul Constanței, Vergil Chițac, urmărit penal de DNA. Reacția edilului

Primarul Constanței, Vergil Chițac, urmărit penal de DNA. Reacția edilului

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Constanța au dispus efectuarea urmăririi penale față de primarul orașului Constanța Vergil Chițac „pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, dacă...

Bani de la stat pentru Centrul Armonia. Funcționarii AJPIS au încălcat legile

Bani de la stat pentru Centrul Armonia. Funcționarii AJPIS au încălcat legile

Procurorii DNA au descins în această dimineață la Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Ilfov. Inspectorii instituției ar fi cauzat statului român un prejudiciu prin autorizarea funcționării centrului Armonia....

Procurorul Emilian Eva, condamnat definitiv pentru corupție, a fost eliberat din funcție

Procurorul Emilian Eva, condamnat definitiv pentru corupție, a fost eliberat din funcție

Preşedintele Iohannis a semnat, joi, decretul pentru eliberarea din funcţia de procuror a lui Emilian Eva, condamnat definitiv pentru corupţie. Preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul pentru eliberarea din funcţia de procuror...

Noi percheziții DNA în cazul Azilele groazei. Sunt vizate instituțiile din cadrul Ministerului Muncii

Noi percheziții DNA în cazul Azilele groazei. Sunt vizate instituțiile din cadrul Ministerului Muncii

Procurorii DNA au demarat ample percheziții la mai multe instituții de stat care aparțin Ministerului Muncii, într-o acțiune de control al funcționarilor statului care au permis reavizarea centrelor de bătrâni...

Percheziții DNA la Primăria Capitalei. Sunt vizate mai multe contracte de urbanism

Percheziții DNA la Primăria Capitalei. Sunt vizate mai multe contracte de urbanism

Procurorii DNA fac percheziții la Primăria Capitalei într-un dosar legat de emiterea mai multor autorizații de construcții. Anchetatorii DNA fac marți, 11 iulie, percheziții la Direcția de Urbanism din cadrul...

DNA a pierdut recursul în casație în dosarul foștilor directori ai lui Sorin Ovidiu Vântu

DNA a pierdut recursul în casație în dosarul foștilor directori ai lui Sorin Ovidiu Vântu

Curta de Apel București a respins recursul în casație al DNA, în dosarul în care foștii directori ai lui Sorin Ovidiu Vântu au fost achitați în urma prescrierii faptelor. În...

Finul lui Florian Coldea, pion cheie în dosarul „Mită la Otopeni”. Ce rol ar fi avut

Finul lui Florian Coldea, pion cheie în dosarul „Mită la Otopeni”. Ce rol ar fi avut

Dosarul ”Mită pe aeroportul Otopeni” avansează, proband implicarea fostului șef SRI, generalul Florian Coldea. Finul generalului Coldea era omul de legătură cu firma franceză care urmărea să obțină contracte de...

Exclusiv EVZ. Motivarea incredibilă a achitării celebrului chirurg Mircea Beuran

Exclusiv EVZ. Motivarea incredibilă a achitării celebrului chirurg Mircea Beuran

Evenimentul Zilei a intrat în posesia motivării care a stat la baza achitării Prof.dr. Mircea Beuran. Vă prezentăm cele mai multe argumente care au stat la baza acestei achitări, decisă...

Șeful DNA schimbă strategia. Cazurile pe care se vor concentra procurorii

Șeful DNA schimbă strategia. Cazurile pe care se vor concentra procurorii

DNA trebuie să se ocupe de marile cazuri de corupție, iar resursele procurorilor anticorupție nu trebuie risipite pe dosare mici. Șeful Direcției Naționale Anticorupție, procurorul Marius Voineag, și-a prezentat obiectivele...

Achitarea chirurgului Mircea Beuran. Mesajul medicului pentru procurorul DNA

Achitarea chirurgului Mircea Beuran. Mesajul medicului pentru procurorul DNA

Mircea Beuran a fost achitat definitiv de Curtea de Apel Bucureşti, în dosarul în care era acuzat de procurori că ar fi primit mită 10.000 de euro de la un...

Numele lui Florian Coldea, în stenogramele din dosarul „Mită la Otopeni”

Numele lui Florian Coldea, în stenogramele din dosarul „Mită la Otopeni”

În dosarul de la DNA, care se referă la mita de 22 de milioane de euro de la Aeroportul Otopeni, pentru închirierea magazinelor duty free, este pomenit și numele generalului-locotenent...