Horia Constantinescu (ANPC), prins într-un dosar de trafic de influență. Ancheta s-a oprit

Horia Constantinescu (ANPC), prins într-un dosar de trafic de influență. Ancheta s-a oprit Horia Constantinescu. Sursa foto: Razvan ValcaneantuEEC

În luna mai a acestui an, procurorii anticorupție au reținut două persoane pentru trafic de influență, în urma acuzațiilor că au cerut și primit mită de la un om de afaceri. Aceste persoane ar fi promis că vor interveni pe lângă factorii decidenți din conducerea Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) pentru a obține redeschiderea activității unei firme.

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție (DNA) - Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu ziua de miercuri, a celor două persoane fizice, în legătură cu comiterea infracțiunii de trafic de influență.

Horia Constantinescu, prins într-un dosar de trafic de influență

În ordonanțele lor, procurorii anticorupție menționează că, în perioada noiembrie 2022 - 6 aprilie 2023, cele două persoane au pretins de la un om de afaceri (martor în cauză) suma de 40.000 euro și un procent de 10% (aproximativ 90.000 euro) din părțile sociale pe care acesta din urmă le deținea în cadrul unei societăți comerciale.

„În schimbul acestor foloase, cei doi inculpaţi i-ar fi promis omului de afaceri că îşi vor exercita influenţa pe care ar fi lăsat să se înţeleagă că ar avea-o asupra unor factori decidenţi din conducerea ANPC, pentru ca aceştia să dispună redeschiderea activităţii societăţii comerciale respective.

Ne puteți urmări și pe Google News

De asemenea, cei doi inculpaţi i-ar mai fi promis omului de afaceri că vor interveni şi pe lângă funcţionarii cu atribuţii de control din cadrul ANPC pentru ca aceştia să nu-şi mai exercite pe viitor atribuţiile legale (de control), în ceea ce priveşte aceeaşi societate”, precizau atunci anchetatorii.

Cristina Nae, administratorul agenției de turism Bonjour International Tour, ar fi primit o dispoziție de suspendare a activității din partea ANPC. În urma acestei dispoziții, cei doi reținuți de DNA - Liviu Zamfir și Florin Stanciu Pistol - s-ar fi apropiat de ea pentru a „rezolva” situația.

Stanciu Pistol este fin al lui Lucian Pahonțu, șeful SPP. Potrivit acuzațiilor Cristinei Nae, solicitările grupului nu au fost deloc modeste: o mită de 100.000 de euro, 10% din cifra de afaceri și 5.000 de euro lunar.

În discuțiile cu administratorul, au fost menționate și alte nume importante: Horia Constantinescu, președintele ANPC; Paul Anghel, adjunctul lui Constantinescu și prieten foarte apropiat; sau Sorin Mierlea, de la Info Cons.

Colaborarea dintre Cristina Nae și DNA

„Sub acest pretext devenind un concurent în piața din România au stat la pândă cei ce aveau să influențeze autoritățile la decizia de suspendare a agenției timp de 6 luni. În luna februarie am depus cerere de redeschidere a activității la CRPCMB dar aceștia au facut încă odată abuz în functie răspunzând în 35 de zile evaziv (depășind termenul legal).

Regret enorm să știu că există în România practici neloiale și anticoncurențiale la care dau concursul inclusiv autoritățile statului. În luna martie a început ancheta DNA care este în curs de desfășurare având 5 mandate de supraveghere video, audio și de fotografiere.

Nu avem turiști la destinații, nu avem turiști afectați. Avem un număr de 11 pachete care au vouchere sau reprogramări de la incidentul cu Marsa Matruh cu destinația Turcia sau Egipt, primii alegând vacanța în luna septembrie. Un număr de 15 pachete care sunt atât clienți sau furnizori și au procese pe rolul instanței de judecată și totodată un număr de 13 pachete care așteaptă rambursarea având pachete din 2022.

Nu avem turiști afectați sau care au vacanțe în derulare. Totodată vă menționez că avem de recuperat sume mari de bani de la unii furnizori”, ne-a explicat contextul Cristina Nae, care a decis să facă o sesizare la DNA.

„Am învățat din reușite dar si din eșecuri și am decis să colaborez cu Direcția Națională Anticorupție  pentru ca România merită să fie o țară curată”, a declarat femeia pentru Tomis News.

De la acest moment, a început colaborarea dintre Cristina Nae și DNA. Pe parcursul anchetei, procurorii anticorupție au făcut filaje și interceptări, inclusiv pentru Cristina Nae, care și-a dat acordul. Toți cei implicați au fost supravegheați în mod constant, fiind filmați oriunde s-au deplasat, inclusiv în situații nepotrivite.

Horia Constantinescu ar fi urmat să primească o parte din cei 100.000. de euro

Cristina Nae a mai explicat că în data de 24 mai a fost făcut flagrantul final, când domnul Paul Anghel, membru al conducerii ANPC, care era plecat, a revenit în țară, fapt verificat și confirmat de către procurorii DNA. În data de 23 mai, s-a discutat despre pregătirea sumei de 100.000 de euro, care urma să fie împărțită între Horia Constantinescu, președintele ANPC, și celelalte nume implicate.

„În momentul în care am dat banii pe care îi primisem marcați de la DNA am întrebat unde se duc  Răspuns Liviu Zamfir: La Horia Miron Constantinescu (în data de 23 mai acesta îmi specifica următorul aspect: „Auzi măi Toma necredinciosu, doar nu crezi că va scrie Horia pe bilet, va scrie unul din subalternii lui)” Eu: „Biletul îi fusese predat domnului Paul Anghel, asupra lui a fost găsit doar cel mare, detaliat, lucru confirmat de procurorii DNA).

Răspuns: „Vin cu biletul și să pregătești cealaltă parte de banii. Tot ce vor de la tine este sa îți ții gura. Flagrantul făcut de DNA primul în luna aprilie este specificat clar numele domnului Pahonțu care a dat mâna cu toți (dețin această înregistrare). Unul dintre cei arestați este finul domnului Pahonțu care lucra la contrainformații România-Dubai, iar a doua persoană arestată este domnul Liviu Zamfir care explică cum pâinea se împărțea prima dată între domnul Pahontu și domnul Horia Constantinescu”, a mai explicat Cristina Nae.

Femeia a mers la întâlnirea cu grupul, după ce DNA i-ar fi pus microfoane. Din discuțiile cu Liviu Zamfir, este clar conturat modul în care acest grup este structurat, cine sunt membrii săi și cum circulă banii.

În vârful acestui grup se află Horia Constantinescu, președintele ANPC și posibila propunere a PSD Constanța pentru primăria municipiului, așa cum rezultă din interceptările din acest dosar.

Ancheta s-a oprit brusc

Ulterior, ancheta s-a oprit brusc. Procurorii au comunicat denunțătoarei Cristina Nae că „probele nu sunt suficiente pentru a-l chema pe Horia Constantinescu la audieri”, iar în consecință, ancheta s-a concentrat doar asupra celor doi reținuți.

Astfel, după ce i-a fost transmis răspunsul, Cristina Nae spune că se teme pentru siguranța sa și a familiei, afirmând la DIICOT că grupul despre care a depus mărturie „a angajat pe cineva pentru a-i pune viața în pericol”.

„Procurorul a spus că sunt deșteaptă și să nu dau nimic în aprilie să ajungă la peștele mare. Cât erau în birou plin cu camere. La un moment dat Florin a simțit că sunt agitată. Era clădirea plină de mascați, le puneau aparaturi sub mașini. Iar unul s-a dus spre balcon și a venit să mă strângă de gât, dar doar a urlat. În fine.

Ajungem în mai. 4 ore mă calmau pe zi (cei de la DNA – n.r.) să nu clachez. Pentru că nu am vrut să mă mai duc. Păi au plătit pe unul să mă omoare! Am făcut plângere și la DIICOT. Dar acolo durează”, a concluzionat Cristina Nae, pentru TOMIS NEWS.