Articolul de astăzi nu va fi neapărat un editorial. Va fi o poveste adevărată, trăită de mine în hățișurile unui proiect jurnalistic, în scop caritabil, primul de anvergură în presa românească, început în anul 2009. De ce ar fi interesant? Pentru că pe parcurs m-am intersectat cu Vlad Voiculescu și ajutoarele sale. Și am constatat cu durere că unii sunt în stare să transforme salvarea de la moarte a unor copii într-o afacere de milioane de euro.

Lui Vlad Voiculescu i se spune Magicianul, nu mai e un secret. De la tabăra Magic camp pe care a ridicat-o în curtea părinților săi din comuna Brănești și pe care a extins-o după ce a primit fonduri. De fapt, Voiculescu a reușit să facă o magie, să creeze o iluzie că rețeaua pe care a creat-o este singura în stare să salveze copiii românilor bolnavi de cancer. Iar dacă a adunat în conturile fundației Magic Camp peste 20 de milioane de euro din donații, chiar i-a reușit. Acestei sume i se adaugă clădirea imensă ridicată la Brănești, plus un sediu în București, pe strada Cobălcescu, unde și-a instalat fundația cu lucrătorii ei.

Toate aceste investiții au în spatele lor afaceri dubioase, despre care Evenimentul zilei a scris în detaliu de-a lungul anilor. Să ne întoarcem în timp, atunci când tânărul Vlad Voiculescu venea de la Viena să aducă medicamente pentru tratarea cancerului la copii.

Existau, în 2009, mari fundații ca Salvați copiii!, Hospice Casa Speranței, World Vision România, Vodafone, dar și altele mai mici care dezvoltau proiecte prin care să ajute copii bolnavi, persoane defavorizate sau școli, grădinițe, spitale ale statului cu deficiențe grave.

În presă, trustul Intact a înființat, prin fundația Dan Voiculescu, campania „Mereu aproape”, despre care știți ce acțiuni caritabile decente și transparente a făcut de-a lungul anilor, prin președinta Sandra Stoicescu. Mediatizarea prin televiziune a cazurilor limită, ce necesitau ajutor din partea comunității, era benefică.

În același an 2009, am demarat la trustul Adevărul, prin fundația cu același nume, campania „Din inimă pentru copii”. Am gândit un proiect caritabil de anvergură, derulat prin ziarele Click! (primordial) și Adevărul. Dinu Patriciu a fost primul susținător financiar și primul care a plătit operația complicată, de atrezie de esofag, pentru ca o fetiță de 6 luni. 20.000 de euro, plus cheltuieli de transport și cazare a mamei și bunicii, ca micuța Ștefania să fie operată în Germania. În țară nu era posibilă intervenția prin care bebelușa să scape de chinul hrănirii cu seringa direct în burtică. Ștefania trăiește și azi și e adolescentă.

De ce am amintit acest caz. Pentru că în viziunea noastră, a jurnaliștilor, cel mai important era să salvăm viața copilului și să liniștim o mamă disperată. Cititorii noștri ne-au fost mereu aproape și fiecare a donat cât a putut. Medicii noștri, din spitalele Grigore Alexandrescu, Fundeni, Bagdasar și Marie Curie din București sau de la spitalul Luis Țurcanu din Timișoara, ne-au sprijinit atunci când știau că un copil nu poate găsi soluția de vindecare în România. Și legislația era precară în Sănătate și este meritul fundațiilor și asociațiilor că an de an au reușit să schimbe câte ceva în favoarea pacienților.

La un moment dat, prin 2010-2011, am aflat de la niște mămici cu copii internați în spitalul din Timișoara că medicamentul recomandat de medici nu se mai găsește. Era sub formă de ser, iar aducerea lui în țară cu avionul sau mașina presupunea un transport riguros, în cutii frigorifice. Pentru noi, ca ziariști, era imposibil să efectuăm transportul, puteam doar să plătim fiolele. Așa am aflat despre un anume Alin, un tânăr care le aducea în spital acest medicament, contra cost. La un moment dat, una dintre mămici ne-a spus că tânărul curier a refuzat să-i mai aducă din Austria fiolele salvatoare pentru fiul ei bolnav de cancer, după ce i-a spus că e ajutată de ziarul Click! Mult mai târziu, peste niște ani, am aflat că acel Alin era Vlad Voiculescu și am înțeles refuzul lui de atunci.

În următorii ani, 2011-2012, pe măsură ce campania „Din inimă pentru copii” se dezvoltase prin noi proiecte, adunase în jurul ei voluntari liceeni, medici, artiști și personalități din societatea civilă, au început mici probleme. Refuzuri delicate din partea unor manageri de spitale, omiterea fundației Adevărul de la gale organizate de asociații de PR și multe alte piedici. Ca jurnalist de investigații am căutat să aflu răspunsuri. Și am aflat. Dar nu merita ca să mânjesc acțiunile caritabile, atât de necesare într-o societate lipsită de un ajutor profesionist al statului. Unei mame disperate că își vede copilul murind nu poți decât să-i insufli speranță și să faci tot posibilul să o ajuți să găsească medicul bun, să-i plătești ce e de plătit când nu are bani, să-i umpli frigiderul cu mâncare și dulapul cu haine, dacă acasă mai are alți copii, iar ea stă prin spital lângă cel bolnav.

Lui Vlad Voiculescu i-am simțit prezența după anul 2013. Se „afiliase” unei fundații ce reușise să cucerească echipele de marketing și publicitate dintr-un mare trust tv, concurent al Antenelor, dar și pe cele din marile companii. Avalanșe de mail-uri informative ajungeau și la mine în redacție, cu rugămintea de publicare a unor știri. Cu un proiect de renovare a unui spital, cu un altul de realizare al unui parc, apoi cu ideea de dotare cu incubatoare a unor secții de nou-născuți și asigurarea sponsorilor (companiilor) că vor beneficia de mediatizare intensă, au reușit să strângă sume considerabile. Foarte frumos, de aplaudat inițiativele, căci totul avea rost pentru copiii în situații critice. Doar că…

Doar că, grupul din care făcea parte și Vlad Voiculescu, încet-încet a convins firmele să aibă o altă abordare. Companiile care altă dată ne ofereau sprijin pentru a salva viața unui copil, acum ne spuneau că sponsorizează doar proiecte mari care le asigură și o publicitate pe măsură. În proiecte de genul celor expuse mai sus. Așa a început „confiscarea” ajutorului financiar. Nu numai pentru fundația Adevărul, ci și pentru altele.

În 2013, derulam o altă campanie caritabilă pentru copiii cu boli grave și rare la trustul Ringier, la rugămintea lui Mihnea Vasiliu, fostul manager al grupului de presă. Campania, care există și azi în ziarul Libertatea, se numește „Ajută copiii!”. Colegele din echipa de marketing probabil că-și amintesc cum, după primul an, companiile la care apelam ne spuneau că au decis să sponsorizeze doar proiectele mari, vizibile și de care să beneficieze mai mulți copii decât unul care are nevoie de o operație pe creier sau pe inimă, intervenție care la acel moment nu se putea face în România.

O perioadă, pentru câteva cazuri urgente, am colaborat cu Cătălin Măruță. Niște mămici i se adresaseră lui, cerând ajutor, altele fundației Ringier. Prin emisiunea lui de la Pro Tv și împreună cu una dintre fetele din echipa sa am reușit să strângem, cu ajutorul sms-urilor, sumele de bani necesare salvării copiilor. Apoi, totul s-a oprit. Măruță mi-a spus că s-a schimbat formatul emisiunii și nu vor mai aduce în atenție cazuri sociale. O nouă ușă închisă.  

După tragedia de la Colectiv, Vlad Voiculescu a ieșit la vedere. Publicului i-a fost prezentat ca tânărul care aducea medicamente cu sacoșa din Viena ca să salveze copiii bolnavi de cancer. Apoi a apărut, tot la vedere, și asociația Magic Camp, înființată în 2014. Și ascensiunea politică a lui Vlad Voiculescu, și sprijinirea intensă a fundației care-l propulsase, și proiectele prin care a umplut conturile asociației sale din Brănești. 20 de milioane de euro, apare în investigația jurnalistică a lui Liviu Alexa, care prezintă documente.

Atâția bani pentru o tabără, pentru pachete de sărbători? De vreun copil a cărui viață a fost salvată, n-am auzit, n-am citit. Magia a funcționat, dar a erodat ideea carității. Și e păcat. Cum e păcat pentru afirmația că mai mulți actori au fost plătiți să facă parte din proiectele „magice”. Nici pomeneală. Acei oameni au crezut că fac ce trebuie ca să ajute copii în suferință, la ei sentimentul caritabil funcționează la fel de intens ca și la alți români. Nu aruncați cu pietre în artiști, iluziile le-au provocat alții!