Cum își presa Dumitru Buzatu subalternii pentru a-și primi șpaga din diverse proiecte
- Iulia Moraru
- 20 decembrie 2023, 15:03
Chiar dacă nu avea nicio atribuție în gestionarea proiectelor la nivelul județului, Dumitru Buzatu făcea deseori intervenții directe asupra subalternilor săi. Îi instruia și îi presa până când obținea suma de bani dorită, conform documentelor procurorilor de la DNA.
Pentru Emil Savin, suma de 714.000 de lei oferită în mod disimulat expertului Radu Judele a constituit doar prima tranșă din totalul mitelor pe care trebuie să le plătească către Dumitru Buzatu, în speranța de a primi cei 15 milioane de lei pentru lucrările efectuate la Drumul Strategic.
Angajații CJ Vaslui, instruiți la sânge de Dumitru Buzatu
Într-o a doua etapă, angajații Consiliului Județean au fost implicați, fiind nevoiți să falsifice, inițial, calitatea lucrării lui Savin, pentru ca ulterior să o considere acceptabilă și să compileze întreaga documentație necesară pentru a facilita plata către acesta.
Timp de patru luni, acești angajați au fost sub presiune constantă din partea lui Dumitru Buzatu. Conform procurorilor de la DNA, în etapa inițială, liderul PSD a întârziat deliberat procesul de decontare a sumelor, până când Farmazon a conștientizat necesitatea de a-i achita procentul de 10% din totalul banilor.
„După acceptarea concluziilor modificate ale expertizei emise de Judele Radu, factorii decidenți de la nivelul CJ Vaslui-managerii de proiect și președintele CJ Vaslui, au întârziat decontarea sumelor de bani către antreprenorul Sc Soragmin SRL argumentând faptul că lista de cantități ale materialelor folosite pe loturile 1 și 2 a Drumului Strategic întocmită de către antreprenor nu se încadrează în cerințele supervizorului Emeric Koti, fapt pentru care nu pot fi decontate sumele de bani care nu sunt eligibile din fondurile europene.
Drept urmare, antreprenorul SC Soragmin SRL a trebuit să accepte suma de 12.337.087 față de suma de aprox. 15.000.00 lei, cât se estima inițial.
Tergiversarea decontării sumelor de bani către antreprenorul SC Soragmin SRL de către reprezentanții CJ Vaslui reprezintă o presiune asupra numitului Savin Emil de a accepta condițiile impuse de aceștia”, se arată în rechizitoriu.
Baronul de Vaslui coordona toate investițiile în infrastructură
În luna mai, Buzatu era deja conștient că Savin consimțise să-i restituie procentul de 10% din suma de peste 12 milioane de lei. Ca urmare, l-a convocat pe Savin pentru a rezilia contractul cu CJ Vaslui, facilitând astfel eliberarea banilor. În plus, Buzatu a început să exercite presiuni asupra subalternilor săi pentru a accelera procesul de decontare.
„La data de 08.05.2023 Buzatu Dumitru, președintele CJ Vaslui, l-a contactat telefonic pe numitul Savin Emil și i-a trasat instrucțiuni pentru a veni la sediul CJ Vaslui și să rezilieze amiabil contractul privind loturile 1 și 2 din Drumul Strategic, în condițiile impuse de reprezentanții CJ Vaslui.
Acest aspect denotă că Buzatu Dumitru coordonează în fapt activitatea privind investițiile în infrastructura rutieră de pe raza județului Vaslui”, se mai arată în rechizitoriul DNA.
Procurorii mai notează că la data de 11.05.2023, Caragață Valeriu, managerul proiectului Drumului Strategic, l-a contactat telefonic pe Savin Emil și l-a invitat oficial să rezilieze amiabil contractele aferente loturilor 1 și 2 din Drumul Strategic pentru a permite licitația restului de lucrări ce urmau să fie executate, termenul limită pentru acest demers fiind la sfârșitul lunii decembrie 2023.
Acest demers, spun anchetatorii, relevă că activitatea lui Caragață Valeriu era coordonată complet de Dumitru Buzatu.
Dumitru Buzatu trasa sarcini clare pentru angajații săi
Procurorii DNA au menționat în rechizitoriu că presiunea exercitată asupra funcționarilor responsabili indică faptul că președintele CJ Vaslui are ca obiectiv obținerea unor avantaje patrimoniale în schimbul implicării sale.
În această privință, Buzatu Dumitru a atribuit sarcini clare lui Caragață Valeriu pentru a-l convinge pe supervizor să elibereze CIP-urile legate de plăți.
Ulterior, președintele CJ Vaslui l-a contactat pe Savin Emil solicitând o întâlnire pentru a discuta aspecte importante, care, se pare, nu puteau fi transmise prin telefon.
Se remarcă faptul că Buzatu Dumitru folosește pretextul unei partide de pescuit pentru a-i expune lui Savin implicarea sa în accelerarea procesului de plată și pentru a-i cere o cotă procentuală din această sumă.
Supervizorul proiectului, băgat în sperieți
Pentru a putea efectua deconturile către constructor, era necesar ca supervizorul proiectului, Emeric Koti, să semneze mai multe devize.
Ordinea în care trebuia să le semneze l-a îngrijorat pe acesta, care i-a solicitat managerului tehnic al proiectului să evite situațiile în care ar fi fost implicat în practici necinstite.
„TOMA Cătălin Alexandru: – Și tocmai îți spuneam că tovarășii de la ADR, având în vedere că noi ne-am întocmit documentele respective, devizele alea generale în baza declarației supervizorului..
KOTI Emeric: – Da! Da!
TOMA Cătălin Alexandru: – … vroiau să fie semnate de diriginte și de .. și de…sau de constructor, înțelegi? Și cum noi nu mai avem constructor care să semneze, erai tu următorul pe listă.
KOTI Emeric: – Legislația din România nu mă obligă să fac asta! Domnii de la ADR au blocat două contracte de lucrări! Nu mă…să nu mă pună să fac măgării că nu fac! Aveți management … contractelor. De ce nu trimiteți la Alpha?”, se arată în rechizioriu.
După dialogul cu Valeriu Caragață, supervizorul Koti pare să nu fi înțeles mesajul transmis de la Consiliul Județean, ceea ce îl irită pe Dumitru Buzatu. Acesta se adresează lui Caragață pentru a-l determina pe Koti să respecte indicațiile date.
Lui Dumitru Buzatu îi era frică să nu piardă șpaga
Luna august devine o perioadă intens solicitantă pentru membrii Consiliului Județean Vaslui implicați în proiectul Drumului Strategic Bârlad-Laza-Codăești.
Aceștia sunt convocați în biroul lui Buzatu, unde primesc noi instrucțiuni. În conformitate cu rechizitoriul procurorilor DNA, supervizorul proiectului, Emeric Koti, persistă în a-i crea probleme baronului PSD.
„Controlul exercitat zilnic de către numitul Buzatu Dumitru asupra managerilor proiectului Drumului Strategic evidențiază presiunea pe care acesta o exercită pentru a urgenta întocmirea documentației decontului pentru SC Soragmin SRL. Acest demers este unul de importanță deosebită pentru numitul Buzatu Dumitru deoarece se interesează zilnic de această procedură și dorește să fie informat de îndată de orice acțiune se întreprinde de funcționarii responsabili din cadrul CJ Vaslui. (…)
La data de 25.08.2023, ora 09.54 și la ora 13.03 numitul Toma Cătălin Alexandru, managerul tehnic al proiectului Drumului Strategic, ia legătura telefonic cu Koti Emeric, supervizorul proiectului, respectând în acest fel sarcinile trasate anterior dă către Buzatu Dumitru, președintele CJ Vaslui, care i-a transmis că trebuie să-l determine pe Koti Emeric să efectueze documentele care cad în atribuțiile acestuia pentru a urgenta întocmirea documentației aferente decontului către SC Soragmin SRL.
Numitul Koti Emeric afirmă că a mai avut o astfel de convorbire telefonică cu numitul Caragață Valeriu și era prezent și Buzatu Dumitru. Supervizorul a înțeles mesajul pe care a dorit să-l transmită numitul Toma Cătălin, că va da curs sarcinilor trasate de către președintele CJ Vaslui”, mai scriu procurorii.
Văzând că treburile nu se mișcă, baronul PSD îi cere acestuia să-l aducă la Vaslui pe supervizorul proiectului pentru a-l determina să emită urgent documentele necesare întocmirii documentației necesare pentru plata lucrărilor, potrivit vremeanoua.ro.