dna

Direcția Națională Anticorupție (DNA) este un parchet specializat în combaterea corupției, la nivel mediu și înalt, o organizație juridică în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Instituția se ocupă cu combaterea și prevenirea infracțiunilor de corupție care au cauzat daune mai mari de 200.000 de euro sau dacă obiectul infracțiunii îl reprezintă bunuri sau sume de bani în valoare de peste 10,000 euro.

A fost înființată în anul 2002 prin Ordonanța de Urgență nr. 43/2002 a Guvernului României.

La înființare parchetul a fost numit Parchetul Național Anticorupție, iar între octombrie 2005 - martie 2006 a fost denumit Direcția Națională Anticorupție, ambele organizații funcționând ca o organizație autonomă pe lângă Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Modelul de organizare a DNA a fost inspirat după structuri similare din Spania, Norvegia și Belgia.

Kovesi și „elita” procurorilor vor ajunge să citeze din Postelnicu: Am fost niște dobitoci!

Kovesi și „elita” procurorilor vor ajunge să citeze din Postelnicu: Am fost niște dobitoci!

A-nceput de ieri să cadă câte-un procuror. O parafrază actuală. Întâi au fost procurorii Eva, Papici, Țuluș, Iorga, Stoina, apoi nervoșii și infatuații Mircea Negulescu-Portocală și Lucian Onea, urmați de...

Lovitură pentru DNA. Marius Iacob a fost sancționat „pentru săvârşirea abaterii disciplinare”

Lovitură pentru DNA. Marius Iacob a fost sancționat „pentru săvârşirea abaterii disciplinare”

Procurorul-șef adjunct al DNA, Marius Iacob, a fost sancționat cu avertisment pentru săvârșirea unei abateri disciplinare, a hotărât, luni, un complet de cinci judecători ai Înaltei Curți de Casație și...

Liviu Dragnea, lovitură dură pe patul de spital. Ce decizie de ultimă oră a luat Înalta Curte

Liviu Dragnea, lovitură dură pe patul de spital. Ce decizie de ultimă oră a luat Înalta Curte

Președintele PSD primește o lovitură de la Înalta Curte, chiar dacă acesta se află internat într-un spital. Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât care va fi data la...

Cutremur în DNA! Cum a încercat instituția condusă de Kovesi să dirtugă un afacerist cu probe nelegale

Cutremur în DNA! Cum a încercat instituția condusă de Kovesi să dirtugă un afacerist cu probe nelegale

Direcția Naționala Anticorupție (DNA) continuă să fie zguduită din temelii. Cel mai recent astfel de eșec s-a petrecut miercuri, 13 martie 2019, când Curtea de Apel Cluj a dispus definitiv...

Încă o victimă în dosarele DNA. Om de afaceri mort în timpul judecării apelului

Încă o victimă în dosarele DNA. Om de afaceri mort în timpul judecării apelului

Completul de cinci judecători ai Înaltei Curți de Casație și Justiție a hotărât, luni, încetarea procesului în care Lucian Coltea era acuzat de trafic de influență și spălare de bani...

Kovesi a primit o nouă lovitură de la ÎCCJ. Breaking news în justiție

Kovesi a primit o nouă lovitură de la ÎCCJ. Breaking news în justiție

Luni, Laura Codruța Kovesi, candidata pentru funcția de procuror-șef european, a intrat la audieri, la Înalta Curte de Casație și Justiție. Fosta șefă a DNA nu a făcut nicio declarație...

Dosarul lui Sebastian Ghiță: Procurorii DNA vor să atace la Curtea Constituțională OUG 7/2019. ICCJ a rămas în pronunțare

Dosarul lui Sebastian Ghiță: Procurorii DNA vor să atace la Curtea Constituțională OUG 7/2019. ICCJ a rămas în pronunțare

Înalta Curte de Casație și Justiție a rămas în pronunțare, luni, cu privire la cererea de sesizare a CCR formulată de DNA în dosarul în care Sebastian Ghiță a fost...

Kovesi, întâlnire de gradul zero cu una dintre victimele DNA. Unde a fost văzută fost șefa a DNA. Nimeni nu se aștepta la așa ceva

Kovesi, întâlnire de gradul zero cu una dintre victimele DNA. Unde a fost văzută fost șefa a DNA. Nimeni nu se aștepta la așa ceva

Într-o postare pe Facebook, fostul procuror DIICOT Ionel Tudosan, una dintre victimele fostei șefe DNA Laura Codruța Kovesi, a relatat întâlnirea pe care care a avut-o cu aceasta la o...

Zi de la foc la ÎCCJ. Un fost baron PSD ar putea primi o condamnare definitivă. News alert

Zi de la foc la ÎCCJ. Un fost baron PSD ar putea primi o condamnare definitivă. News alert

Judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ar putea pronunţa, luni, o decizia definitivă în dosarul în care fostul deputat Cristian Rizea este acuzat de trafic de influenţă, spălare de...

Augustin Lazăr nu scapă de ce se temea cel mai tare. Ce îi pregătește Secția specială de investigare a magistraților

Augustin Lazăr nu scapă de ce se temea cel mai tare. Ce îi pregătește Secția specială de investigare a magistraților

În ediția de duminică seară a emisiunii „Sinteza zilei”, au fost dezvăluite informații potrivit cărora șeful Parchetului General, Augustin Lazăr, ar urma să fie audiat de către Secția de investigare...

Greșeala fatală care o va costa totul pe Kovesi. Poate să își ia adio de la șefia Parchetului European

Greșeala fatală care o va costa totul pe Kovesi. Poate să își ia adio de la șefia Parchetului European

Fostul procuror-șef al DNA și candidatul cu cele mai mari șanse la șefia Parchetului European, Laura Codruța Kovesi, a făcut o greșeală impardonabilă în plângerea de la CEDO privind revocarea...

Se surpă șandramaua lui Kovesi. Un celebru avocat, distrus de DNA. Cine este procurorul-torționar

Se surpă șandramaua lui Kovesi. Un celebru avocat, distrus de DNA. Cine este procurorul-torționar

Avocatul Gerenyi Istvan Peter, avocat în cadrul baroului Satu Mare, a intrat telefonic în emisiunea „Ediția Specială” de la Antena3. Acesta a fost cercetat de procurorii DNA Oradea, a fost...

Boureanu, din nou lovit de probleme. Ce s-a întâmplat cu dosarul fostul deputat?

Boureanu, din nou lovit de probleme. Ce s-a întâmplat cu dosarul fostul deputat?

Se pare că Cristian Boureanu nu mai scapă de probleme. Dosarul în care a fost anchetat și fostul deputat a luat o întorsătură mare. Dosarul de luare de mită în...

Un dosar foarte important a fost clasat de DNA. Două nume grele scapă de anchetă. Breaking news

Un dosar foarte important a fost clasat de DNA. Două nume grele scapă de anchetă. Breaking news

DNA a anunțat că a clasat dosarul Hidroelectrica, soluția de clasare fiind dată în luna iulie a anului trecut, pe fondul deciziei CCR care a dezincriminat abuzul în serviciu prin...

Enigma anului imposibil de dezlegat: moartea fostul șef al DNA Timișoara. Sinucidere sau crimă?

Enigma anului imposibil de dezlegat: moartea fostul șef al DNA Timișoara. Sinucidere sau crimă?

Moartea procurorului Tamaș Schiffbeck este un eveniment despre care se va discuta mult timp, chiar și după ce parchetul va da un verdict, probabil că vor mai circula speculații și...

Avocatul Toni Neacșu, despre șantajul exercitat de DNA. Prin înființarea SIIJ, Judecătorii sunt eliberați de presiune

Avocatul Toni Neacșu, despre șantajul exercitat de DNA. Prin înființarea SIIJ, Judecătorii sunt eliberați de presiune

Avocatul Toni Neacșu susține, cu argumente, că Secția pentru investigarea infracțiunilor din justiție respectă „cele mai mari standarde de independență existente la nivel european, ba chiar le depășește cu mult”....

Rareș Bogdan reacționează vehement. Declarație bombă despre moartea șefului DNA Timișoara

Rareș Bogdan reacționează vehement. Declarație bombă despre moartea șefului DNA Timișoara

Candidatul PNL la europarlamentare, Rareș Bogdan, a reacționat, astăzi, după aflarea veștii potrivit căreia Tamas Schiffbeck, fostul șef DNA Timișoara, s-ar fi sinucis aruncându-se în gol de la etajul 6....

Parchetul a decis. Ce se va întâmpla în cazul procurorul care s-ar fi aruncat de la etajul VI

Parchetul a decis. Ce se va întâmpla în cazul procurorul care s-ar fi aruncat de la etajul VI

Parchetul de pe lângă Tribunalul Timişoara a deschis un dosar de moarte suspectă în cazul fostului procuror-şef al DNA Timişoara Tamaş Schiffbeck, după ce acesta a căzut de la etajul...

Fostul șlef al DNA Timișora s-a aruncat de la etajul 6 al instituției

Fostul șlef al DNA Timișora s-a aruncat de la etajul 6 al instituției

Fostul șef al DNA Timișoara, Tamas Schiffbeck s-a sinucis în această dimineață, aruncându-se de la etajul șase al clădirii în care funcționează instituția. Tamas Schiffbeck a fost șeful DNA Timișoara...

Judecătoarea Dana Gîrbovan: „Problemele reale ale Justiţiei sunt acoperite de zgomot”

Judecătoarea Dana Gîrbovan: „Problemele reale ale Justiţiei sunt acoperite de zgomot”

Preşedintele Uniunii Naţionale a Judecătorilor din România, Dana Gîrbovan, a dicutat despre starea justiţiei cu Dragoş Pătraru, în emisiunea „Cafeneaua Naţiei”. Judecătoarea Dana Gîrbovan a fost unul dintre magistraţii care...