demisie

Demisie înseamnă actul prin care o persoană renunță voluntar la o funcție, un post sau o calitate pe care o deține, anunțând în mod oficial încetarea raportului de muncă, a mandatului sau a responsabilităților respective.

Termenul provine din limba latină demissio („renunțare”, „retragere”) și este utilizat în mai multe contexte:

În dreptul muncii: demisia este manifestarea unilaterală de voință a salariatului de a înceta contractul individual de muncă. Angajatul are obligația să anunțe angajatorul în scris și să respecte perioada de preaviz prevăzută de lege sau contract.

În viața politică sau publică: demisia reprezintă renunțarea la o funcție de conducere sau demnitate publică (premier, ministru, director etc.), ca gest politic, moral sau juridic.

În sens general: orice retragere voluntară dintr-o poziție sau responsabilitate asumată.

În esență, demisia este un act liber, unilateral și irevocabil, care exprimă voința persoanei de a înceta raportul juridic sau profesional în care se află.

Incredibil! FBI DEZMINTE cele spuse de Donald Trump: ''Comey se bucura de toată încrederea noastră!''

Incredibil! FBI DEZMINTE cele spuse de Donald Trump: ''Comey se bucura de toată încrederea noastră!''

''Nu ne-am pierdut niciodată încrederea în James Comey, care continua să aibă o susţinere majoră din partea noastră'', a spus directorul interimar al FBI, Andrew McCabe, care în faţa comisiei...

Motivul SECRET pentru care Trump l-a demis pe directorul FBI: James Comey a REFUZAT să spună TREI CUVINTE

Motivul SECRET pentru care Trump l-a demis pe directorul FBI: James Comey a REFUZAT să spună TREI CUVINTE

Directorul FBI a fost demis marți mai ales din cauză că a refuzat să declare public că nu există nici o legătură între Trump și Putin. Potrivit unei surse de...

Turcan: PNL solicită demisia în alb lui Dragnea şi Grindeanu

Turcan: PNL solicită demisia în alb lui Dragnea şi Grindeanu

Președintele interimar al PNL, Raluca Turcan, a declarat astăzi că liberalii cer demisia în alb a premierului Sorin Grindeanu şi a preşedintelui Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, pentru a demonstra că...

Probleme la NIVEL ÎNALT în Rusia. Jumătate din ruși CER demisia lui Dmitri Medvedev

Probleme la NIVEL ÎNALT în Rusia. Jumătate din ruși CER demisia lui Dmitri Medvedev

Potrivit unui sondaj făcut recent, numărul rușilor care ar vrea ca premierul Dmitri Medvedev să demisioneze a crescut foarte mult. 45% dintre ruşi își doresc demisiei lui Medvedev, cu 12...

Managerul spitalului „Sfântul Pantelimon” a fost DEMIS!

Managerul spitalului „Sfântul Pantelimon” a fost DEMIS!

Managerul Spitalului "Sfântul Pantelimon", Gheorghe Popescu, a fost demis, momentan nefiind numit niciun înlocuitor al acestuia, a declarat purtătorul de cuvânt al unităţii medicale, Fiorela Miţoiu. Decizia vine după ce...

Funcționarii publici VOR DEMISIA ministrului Muncii, Lia Olguța Vasilescu. VEZI motivul

Funcționarii publici VOR DEMISIA ministrului Muncii, Lia Olguța Vasilescu. VEZI motivul

Funcționarii publici cer demisia ministrului muncii Lia Olguța Vasilescu. Ei susțin că aceasta a încălcat gra Constituția, nerespectând în proiectul legii salarizării Decizia CCR nr 794/2016 care prevede că Guvernul...

LIGA I. Astra Giurgiu, ÎNVINSĂ și de Dinamo, campioana rămâne fără victorie în play-off. Marius Șumudică și-a anunțat, din nou DEMISIA. „Mi-e JENĂ să ies din casă”

LIGA I. Astra Giurgiu, ÎNVINSĂ și de Dinamo, campioana rămâne fără victorie în play-off. Marius Șumudică și-a anunțat, din nou DEMISIA. „Mi-e JENĂ să ies din casă”

Dinamo s-a impus, luni, pe terenul Astrei Giurgiu (scor 2-1), într-o confruntare din runda a 5-a a play-off-ului campionatului intern. Marius Șumudică și-a anunțat demisia. Dinamo a câștigat cu scorul...

Olguța Vasilescu: Să demisioneze ministrul care are tupeul să majoreze salariile? În iunie legea va fi pe masa Președintelui Iohannis

Olguța Vasilescu: Să demisioneze ministrul care are tupeul să majoreze salariile? În iunie legea va fi pe masa Președintelui Iohannis

Legea salarizării bugetarilor va fi depusă luni la Parlament, iar în luna iunie va ajunge la promulgare la președintele Klaus Iohannis, a anunțat Lia Olguța Vasilescu, ministrul Muncii şi Justiţiei...

Polițiștii vor DEMISIA ministrului Muncii, Olguța Vasilescu. Se simt SFIDAȚI

Polițiștii vor DEMISIA ministrului Muncii, Olguța Vasilescu. Se simt SFIDAȚI

Federaţia Sindicală a Poliţiştilor şi Personalului Contractual (FSNPPC) solicită demisia ministrului Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, arătând că solicitările le-au fost sfidate, iar proiectul Legii unitare de salarizare ar legifera un...

Plecări şi schimbări la postul Digi 24

Plecări şi schimbări la postul Digi 24

Coordonatorul cameramanilor de teren de la producţie, dar şi alţi trei operatori - printre care doi dintre cei mai vechi angajaţi ai staţiei - au decis să plece. Cătălin Isopescu...

USR fuge de SRI. De ce nu vor deputaţii să ocupe locul lăsat liber de Costescu

USR fuge de SRI. De ce nu vor deputaţii să ocupe locul lăsat liber de Costescu

După ce fostul deputat USR, Manuel Costescu, şi-a anunţat demisia la începutul lunii martie, luni, plenul Camerei Deputaţilor a luat act de vacantarea locului rămas liber. De asemenea, el a...

Deputaţii au luat act de DEMISIA lui Manuel Costescu. Cine îi va lua locul în USR

Deputaţii au luat act de DEMISIA lui Manuel Costescu. Cine îi va lua locul în USR

Plenul Camerei Deputaţilor a luat act, astăzi, de vacantarea locului de deputat rămas liber în urma demisiei lui Manuel Costescu. Deputatul USR nu a fost prezent la şedinţă. Costescu, care...

PMP cere DEMISIA conducerii IICCMER: Pentru statul român 3.000 de morţi este prea puţin

PMP cere DEMISIA conducerii IICCMER: Pentru statul român 3.000 de morţi este prea puţin

Preşedintele executiv al PMP, deputatul Eugen Tomac a cerut astăzi demisia conducerii Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER), din cauză că reprezentanţii instituţiei nu au...

Mirel Palada a demisionat din PRU: "Becali nu e o soluție bună"

Mirel Palada a demisionat din PRU: "Becali nu e o soluție bună"

Fostul purtător de cuvânt al PRU, Mirel Palada, şi-a anunţat demisia din formaţiunea naţionalistă spunând că nu ştie dacă acest partid va reuşi să "pună țara înainte de toate". "Nu...

Confruntarea greilor din PSD. Geoană s-a aliat cu Liviu Dragnea

Confruntarea greilor din PSD. Geoană s-a aliat cu Liviu Dragnea

Liviu Dragnea este criticat de Adrian Năstase și Victor Ponta. Năstase îi reproşează că PSD l-a lăsat pe ministrul Justiţiei singur în tot demersul privind anchetarea şefilor DNA şi Parchetului...

KLAUS IOHANNIS VREA SĂ O DEMITĂ PE LAURA CODRUȚA KOVESI, DAR (ÎNCĂ) NU ARE CURAJ! Politică fără delicatețuri de Dan Andronic.

KLAUS IOHANNIS VREA SĂ O DEMITĂ PE LAURA CODRUȚA KOVESI, DAR (ÎNCĂ) NU ARE CURAJ! Politică fără delicatețuri de Dan Andronic.

Klaus Iohannis se dovedește a fi un președinte al României interesant. Câteva mutări, tip "Pas cu Pas", ne arată că nu are de gând să facă figurație la Cotroceni. Schimbarea...

DECIZIE INCREDIBILĂ. Laurențiu Reghecampf a anunțat că pleacă de la Steaua. „Nu mai suport”

DECIZIE INCREDIBILĂ. Laurențiu Reghecampf a anunțat că pleacă de la Steaua. „Nu mai suport”

Laurențiu Reghecampf le-a transmis jucătorilor Stelei că va deisiona, dacă echipa „roș-albastră” va fi învinsă în „Unicul Derby”, de marea rivală Dinamo. Laurențiu Reghecampf a declarat că nu mai suportă...

Demisie la ANCOM. Fostul adjunct al Grupului Regulatorilor Europeni pentru Servicii Poştale pleacă din țară

Demisie la ANCOM. Fostul adjunct al Grupului Regulatorilor Europeni pentru Servicii Poştale pleacă din țară

Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), Cătălin Marinescu şi-a dat demisia, urmând să preia o funcţie în acelaşi domeniu într-o instituţie internaţională. Marinescu conduce instituţia din...

Anunț IMPORTANT pentru cei care doreau să participle la MITINGUL anti-PRALONG

Anunț IMPORTANT pentru cei care doreau să participle la MITINGUL anti-PRALONG

Fostul deputat PSD și doctorand la Academia SRI, Ninel Peia, face un apel disperat la cei care intenționau să participe la mitingul pentru demiterea cosilierului prezidențial Sandra Pralong. Reamintim că...

Parlamentul a VACANTAT funcția de director al SIE

Parlamentul a VACANTAT funcția de director al SIE

Plenul reunit al celor două Camere a luat act, astăzi, de demisia lui Mihai Răzvan Ungureanu din funcţia de director al SIE. Astfel, postul a fost vacantat la şapte luni...