curtea de apel

Curtea de apel, în România, este o instanță judecătorească superioară.

În prezent funcționează un număr de 15 curți de apel civile și Curtea Militară de Apel București ca instanțe care verifică legalitatea și temeinicia soluțiilor pronunțate de judecătoriile și tribunalele din raza lor de competență (respectiv tribunalele militare).

Soluțiile pronunțate de curțile de apel, cu excepția celor irevocabile, pot fi recurate la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Doi generali UNPR s-au întâlnit pe „câmpul tactic” al Justiției

Doi generali UNPR s-au întâlnit pe „câmpul tactic” al Justiției

Fostul vicepremier Gabriel Oprea și-a salutat colegul de partid, pe fostul edil Neculai Onțanu, aflat la ananghie, în boxa arestaților Gabriel Oprea s-a prezentat, ieri dimineaţă, la Înalta Curte de...

HOTĂRÂRE ISTORICĂ a CAB: Fotografiile persoanelor publice nu mai pot fi publicate fără acordul acestora

HOTĂRÂRE ISTORICĂ a CAB: Fotografiile persoanelor publice nu mai pot fi publicate fără acordul acestora

Curtea de Apel Bucureşti a decis luni, definitiv, că fotografii din viaţa privată a unei persoane nu pot fi difuzate, fără acordul acesteia, chiar dacă este o figură publică şi...

Dosarul "Eterna şi fascinanta Românie". Statul, bun de plată pentru un “tun” girat de Hrebenciuc pe vremea lui Văcăroiu.

Dosarul "Eterna şi fascinanta Românie". Statul, bun de plată pentru un “tun” girat de Hrebenciuc pe vremea lui Văcăroiu.

Secretariatul General al Guvernului (SGG) a fost obligat, luni, să plătească peste 5,79 milioane de dolari către Banca Comercială Română (BCR) despăgubiri pentru contractul încheiat în 1995 privind editarea albumului...

ŢIGĂRI de CONTRABANDĂ în valoare de UN MILION de EURO, ascunse în role de hârtie, descoperite de poliţiştii de frontieră din Constanţa

ŢIGĂRI de CONTRABANDĂ în valoare de UN MILION de EURO, ascunse în role de hârtie, descoperite de poliţiştii de frontieră din Constanţa

Captură de proporţii a poliţiştilor de frontieră de la Garda de Coastă Constanţa. Aproape 125.000 de pachete cu ţigări de contrabandă, ascunse de un cetăţean bulgar în uriaşe role de...

Avocatul Doru Boştină, condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare

Avocatul Doru Boştină, condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare

Avocatul Doru Boştină a fost condamnat, vineri, la 3 ani de închisoare cu suspendare pentru evaziune fiscală în formă continuată, decizia Curţii de Apel Bucureşti putând fi atacată cu apel....

Regele Mihai I a pierdut la prima instanţă procesul cu Fiscul. Majestatea Sa rămâne cu datoriile de peste 4 milioane de lei

Regele Mihai I a pierdut la prima instanţă procesul cu Fiscul. Majestatea Sa rămâne cu datoriile de peste 4 milioane de lei

Judecătorii de la Curtea de Apel Bucureşti au respins cererea Regelui Mihai I de suspendare a executării deciziilor emise de ANAF, după ce Majestatea Sa a contestat obligaţiile fiscale restante...

Ultimul termen în dosarul lui Vitalie Proca. Asasinul plătit de fraţii Mararu susţine că e un "ţap ispăşitor". Procurorii cer pedeapsa maximă

Ultimul termen în dosarul lui Vitalie Proca. Asasinul plătit de fraţii Mararu susţine că e un "ţap ispăşitor". Procurorii cer pedeapsa maximă

Vitalie Proca, presupusul asasin plătit care în 2012 l-a împuşcat pe Răzvan Isăilă, confundându-l cu ţinta sa, Puiu Mironescu, şi-a susţinut nevinovăţia, joi, la ultimul termen al dosarului în apel,...

Puiu Popoviciu, demolatorul din Kiseleff 39

Puiu Popoviciu, demolatorul din Kiseleff 39

În bătălia pentru terenuri în cea mai elitistă zonă a Capitalei, Şoseaua Kiseleff, se pomeneşte, adeseori, numele lui Gabriel Aurel „Puiu” Popoviciu.  Unul din terenurile vizate de acesta: suprafaţa de...

Filmul unui flagrant eşuat. Poliţişti sub acoperire, arestaţi pentru tortură

Filmul unui flagrant eşuat. Poliţişti sub acoperire, arestaţi pentru tortură

Acesta a fost titlul unui articol publicat pe 27 mai 2013 de jurnaliştii Feri Predescu, Violeta Fotache şi Petrişor Cană. Trei ofiţeri de la Serviciul Antidrog- Constanţa erau acuzaţi că...

Traian Băsescu: Nici măcar ca simplu cetățean nu contest hotărârea Curții de Apel în cazul fratelui meu

Traian Băsescu: Nici măcar ca simplu cetățean nu contest hotărârea Curții de Apel în cazul fratelui meu

Preşedintele PMP, Traian Băsescu, a declarat în această seară că nu va contesta hotărârea judecătorilor în cazul fratelui său şi că, dacă a fost condamnat, nu îl poate considera nevinovat....

Primarul municipiului Baia Mare, Cătălin CHERECHEȘ dă indicații din AREST: E GREU să puneţi nişte flori, arbuşti, iarbă?!

Primarul municipiului Baia Mare, Cătălin CHERECHEȘ dă indicații din AREST: E GREU să puneţi nişte flori, arbuşti, iarbă?!

Primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheș, se declară nemulțumit de cum arată orașul în fruntea căruia a fost reales, văzut prin geamul dubei. Aflat în arest, acesta le dă indicații...

Mircea Băsescu, „voiaj” de patru luni la Penitenciarul Poarta Albă

Mircea Băsescu, „voiaj” de patru luni la Penitenciarul Poarta Albă

Curtea de Apel Constanța a pronunțat, ieri, sentința definitivă în dosarul în care Mircea Băsescu este acuzat de trafic de influență. Magistrații au păstrat sentința dată de Tribunal, dar i-au...

Gong final în „Afacerea Rostok”. Curtea de Apel Constanţa a salvat bugetul statului de la plata a 13 milioane de euro

Gong final în „Afacerea Rostok”. Curtea de Apel Constanţa a salvat bugetul statului de la plata a 13 milioane de euro

Scufundată în cursul anului 1991, epava navei Rostok a creat serioase probleme, blocând cea mai mare parte a traficului fluvial pe canalul Sulina al Dunării pentru mai bine de 15...

NEWS ALERT: JUDECĂTOARELE Antonela Costache și VIORICA DINU au primit câte 8 ani de ÎNCHISOARE

NEWS ALERT: JUDECĂTOARELE Antonela Costache și VIORICA DINU au primit câte 8 ani de ÎNCHISOARE

Fostele judecătoare Viorica Dinu și Antonela Costache au fost codnamnate, joi, de Curtea de Apel București, la câte 8 ani de închisoare pentru trafic de influență și luare de mită....

Haos în dosarul retrocedărilor ilegale. Motive de relaxare pentru Radu Mazăre, pe final de proces

Haos în dosarul retrocedărilor ilegale. Motive de relaxare pentru Radu Mazăre, pe final de proces

Stufosul dosar al retrocedărilor ilegale al fostul edil al Constanţei a ajuns al 90-lea termen: instanţa a constatat că un inculpat a fost citat greşit timp de 8 ani, iar...

Mircea Băsescu, în așteptarea sentinței definitive. Ce va decide instanța?

Mircea Băsescu, în așteptarea sentinței definitive. Ce va decide instanța?

Curtea de Apel Constanța se va pronunța, astăzi, în dosarul în care Mircea Băsescu a fost condamnat la patru ani de închisoare, fiind acuzat că ar fi primit bani de...

A decontat 20 de tone de benzină din bugetul primăriei, ca să-și viziteze zilnic iubita

A decontat 20 de tone de benzină din bugetul primăriei, ca să-și viziteze zilnic iubita

După ce a pierdut alegerile din 5 iunie, fostul edil din Teremia Mare, Cosmin Sântean (PNL), a dat de un alt necaz.  Ieri a fost săltat de mascați și dus...

Producătorul românesc de apă grea, cel mai mare din LUME, a intrat oficial, în FALIMENT

Producătorul românesc de apă grea, cel mai mare din LUME, a intrat oficial, în FALIMENT

Combinatul de apă grea din Mehedinţi a intrat oficial în procedura falimentului după ce magistraţii Curţii de Apel Craiova au respins ieri, ca nefondat, apelul formulat de Regia Autonomă de...

TERORTISTUL- REFUGIAT se ascundea în România. SRI: riscuri și amenințări la adresa securității naționale

TERORTISTUL- REFUGIAT se ascundea în România. SRI: riscuri și amenințări la adresa securității naționale

Planul organizațiilor teroriste de a infiltra membri în Europa vizează trasee care trec și prin România. Pe un astfel de drum a venit și Noor Rahman Niazi, un afgan care...

Vrăjitoarele Melissa şi Vanessa, aşteptate la Curtea de Apel Bucureşti

Vrăjitoarele Melissa şi Vanessa, aşteptate la Curtea de Apel Bucureşti

Evenimentul Zilei vă prezintă principalele evenimente ale zilei de miercuri, 15 iunie 2016. Vrăjitoarele Melissa şi Vanessa, aşteptate la Curtea de Apel Bucureşti  Curtea de Apel Bucureşti ia în discuţie,...