Gong final în „Afacerea Rostok”. Curtea de Apel Constanţa a salvat bugetul statului de la plata a 13 milioane de euro

Scufundată în cursul anului 1991, epava navei Rostok a creat serioase probleme, blocând cea mai mare parte a traficului fluvial pe canalul Sulina al Dunării pentru mai bine de 15 ani

După 3 încercări nereuşite de extragere din canalul navigabil în anii ’90, urmare a unei licitaţii internaţionale cu finanţare europeană, în anul 2004 Regia Autonomă „Administrația Fluvială a Dunării de Jos” (AFDJ) a angajat serviciile RWRC, un consorţiu Olanda-SUA-România, pentru scoaterea epavei la suprafață şi aducerea ei la mal. Contractul a fost unul de tip no cure no pay (cu plata la final, numai în caz de reuşită) pentru un preţ fix de 5 milioane de euro, la care s-ar fi putut adăuga un contingent de încă cel mult 1 milion de euro pentru cazul apariţiei unor împrejurări neprevăzute. Deşi conform Contractului epava trebuia scoasă până la începutul anului 2005, lucrările s-au finalizat abia în 2006, când RWRC şi-a încasat preţul de 5 milioane de euro, partea română onorându-și astfel angajamentele. Cu toate acestea, Consorţiul nu a fost mulțumit de preț, considerând că este îndreptăţit la plata unei sume mult mai mari. AFDJ Galați a refuzat efectuarea de plăți suplimentare, considerând ca o astfel de acțiune ar fi însemnat o încălcare a legislației achizițiilor publice.

RWRC a chemat AFDJ în judecată în fața unei instanțe arbitrale din Elveția, solicitând obligarea AFDJ la plata unor sume suplimentare, cunatificate în final la 12,5 milioane de euro plus dobânzi. Deşi contractul prevedea că orice litigiu arbitral legat de contract ar fi trebuit să fie supus arbitrajului Camerei de Comerţ şi Industrie a României (CCIR) şi în ciuda obiecţiunilor ridicate de AFDJ, instanța din Elveția s-a declarat competentă să se pronunţe în acest caz care a ajuns, astfel, să se soluționeze la Zurich, sub imperiul legislației elveţiene, de către 3 arbitri, unul român si doi străini.

Presiuni diplomatice olandeze

Renunțarea la ora de vară, hotărâre istorică. Argumentele din spatele deciziei

Unul dintre cei mai bogați români, propus candidat la președinție. Are o avere uriașă

La capătul unui litigiu arbitral ce a durat aproape 6 ani, prin Hotărârea pronunţată în anul 2012, tribunalul arbitral a admis în parte pretenţiile RWRC şi a obligat AFDJ la plata unei sume de 8,5 milioane euro, la care se adăugau dobânzi aferente, suplimentar față de prețul ferm al contractului.

După pronunţarea Hotărârii arbitrale, începând din anul 2012, autorităţile olandeze au făcut presiuni diplomatice imense asupra autorităţilor române pentru a plăti suma cuprinsă în respectiva hotărâre. Totuşi, Hotărârea arbitrală era din punct de vedere formal una elveţiană, iar pentru executarea ei în România era necesar un proces de recunoaştere şi încuviinţare a executării silite în faţa unei instanţe române. Întrucât după aproape 3 ani, la limita termenului de prescripţie, autorităţile române nu au găsit o soluţie de plată voluntară a sumei, în vara anului 2015 RWRC a iniţiat procesul de recunoaştere şi încuviinţare a executării silite a Hotărârii de la Zurich în faţa Tribunalului Galaţi.

Astfel, la capătul unui litigiu de 10 ani, prin Decizia din data de 16 iunie 2016, Curtea de Apel Constanţa a admis apelul formulat de Regia Autonomă AFDJ Galaţi şi a respins cererea de recunoaştere şi executare silită pe teritoriul României a Hotărârii arbitrale ICC pronunţate la Zurich la 12 iunie 2012 prin care Regia a fost obligată la plata unor costuri suplimentare pentru lucrările de extragere a epavei navei Rostok.

Decizia este definitivă, iar prin efectul ei AFDJ (şi implicit Statul român) este scutită de plata unei sume ce se ridică la peste 13 milioane de euro, ce ar urma să fie suportată din buzunarul contribuabilului. AFDJ a fost reprezentată de o echipă de avocaţi aflată sub coordonarea d-lui Adrian Raţiu, partener coordonator al casei de avocaţi „Raţiu & Raţiu”.