comisia europeana

Comisia Europeană (CE) este principala ramură executivă a Uniunii Europene (UE).

Funcționează ca un cabinet de miniștri, cu un număr de membri ai Comisiei (sistem directorial, cunoscuți informal sub numele de „comisari”) corespunzător la două treimi din numărul statelor membre, cu excepția cazului în care Consiliul European, hotărând în unanimitate, decide să modifice acest număr.

Numărul actual de comisari este de 27, inclusiv președintele. Aceasta include un organism administrativ format din aproximativ 32.000 de funcționari publici europeni.

Comisia este împărțită în departamente cunoscute sub numele de Direcții Generale (DG), care pot fi asemănate cu departamentele sau ministerele, fiecare condusă de un director general care este responsabil în fața unui comisar.

ANA, criticată și de Comisia Europeană. Specialiștii recomandă dezincriminarea consumului

ANA, criticată și de Comisia Europeană. Specialiștii recomandă dezincriminarea consumului

Comisia Europeană recomandă noi măsuri împotriva traficului de stupediante, iar specialiștii spun că ar trebui dezincriminate consumul și deținerea. Comisia Europeană cere noi măsuri împotriva luptei cu traficul de droguri....

Românii evită folosirea serviciilor publice digitale. Robotul ION, aproape de eșec

Românii evită folosirea serviciilor publice digitale. Robotul ION, aproape de eșec

Un număr extrem de mic dintre utilizatorii de internet din România aleg să folosească serviciile publice digitale. Cei mai mulți dintre români preferă să își plătească taxele și impozitele la...

TikTok și Facebook, anchetate de Comisia Europeană

TikTok și Facebook, anchetate de Comisia Europeană

Două dintre cele mai cunoscute platforme de socializare din lume fac obiectul unei anchete. Ambele sunt suspectate că ar fi încălcat Regulamentul serviciilor digitale. TikTok și Meta sunt două dintre...

Victor Negrescu: Ce portofolii vizează România în viitoarea Comisie Europeană

Victor Negrescu: Ce portofolii vizează România în viitoarea Comisie Europeană

Victor Negrescu, europarlamentar român din partea PSD, spune că funcțiile de Înalt Reprezentant pentru afaceri externe şi de comisar european pentru piaţa internă sunt relevante pentru România. El este de...

Eugen Tomac are promisiuni de la vicepreședintele CE. România va fi primită în Schengen

Eugen Tomac are promisiuni de la vicepreședintele CE. România va fi primită în Schengen

Eugen Tomac are promisiuni de la vicepreședintele Comisiei Europene Margaritis Shinas că România va primi acordul pentru a adera la Spațiul Schengen. Iar acest lucru se va petrece în curând....

Zi importantă pentru sistemul medical românesc. Vin miliardele de la Bruxelles, unde ajung banii

Zi importantă pentru sistemul medical românesc. Vin miliardele de la Bruxelles, unde ajung banii

Echipa Ministrului Rafila a finalizat în această vară Strategia Națională de Sănătate pentru perioada 2023-2030 și Planurile de dezvoltare Regională. În baza acestor documente programatice, Comisia Europeană va oferi finanțarea...

Comisia Europeană, pe punctul de a intra în instanța europeană din cauza  depășirii competențelor sale în ce privește legea tutunului

Comisia Europeană, pe punctul de a intra în instanța europeană din cauza depășirii competențelor sale în ce privește legea tutunului

Comisia Europeană se confruntă cu o provocare majoră în legătură cu acuzațiile că și-a depășit competențele prin emiterea unei directive care încearcă să facă o lege, mai degrabă decât să...

Ministerul Finanțelor a rămas fără bani. Urmează o rectificare bugetară negativă

Ministerul Finanțelor a rămas fără bani. Urmează o rectificare bugetară negativă

Ministerul Finanțelor a rămas fără bani, iar Marcel Boloș anunță o rectificare bugetară negativă. Ministrul a precizat că veniturile prognozate nu au fost realizate, astfel că este nevoie de măsuri...

Poți merge gratis cu trenul în Europa! Cine poate beneficia de DiscoverEu

Poți merge gratis cu trenul în Europa! Cine poate beneficia de DiscoverEu

DiscoverEU este parte a programului Erasmus+ care oferă posibilitatea de a explora diversitatea Europei, de a învăța despre moștenirea culturală și istoria sa și de a intra în contact cu...

Deblocarea fondurilor europene pentru Ungaria. Guvernul Orban, strâns cu ușa

Deblocarea fondurilor europene pentru Ungaria. Guvernul Orban, strâns cu ușa

Comisia Europeană are în plan să elibereze fonduri europene pentru Ungaria până la sfârșitul lunii noiembrie. Această acțiune face parte dintr-un acord care implică sprijinul Budapestei pentru creșterea bugetului Uniunii...

Ciolacu aruncă cartoful fierbine al pensiilor speciale la Ministerul Justiției

Ciolacu aruncă cartoful fierbine al pensiilor speciale la Ministerul Justiției

Marcal Ciolacu a declarat că cei de la Comisia Europeană au venit cu un punct de vedere asupra proiectului de pensii speciale. Iar Ministerul Justiției va înainta modificările ulterioare. Iar...

Taxa pe carbon a intrat în vigoare de astăzi. Ce costuri presupune

Taxa pe carbon a intrat în vigoare de astăzi. Ce costuri presupune

Taxa de carbon a intrat în vigoare începând de astăzi 1 octombrie 2023. Aceasta a fost introdusă de Comisia Europeană și are o destinație fixă. Taxa pe carbon vizează importurile...

România a primit a doua tranșă din PNRR. Planul de investiții, asumat de Guvernul Ciolacu

România a primit a doua tranșă din PNRR. Planul de investiții, asumat de Guvernul Ciolacu

Comisia Europeană a livrat cea de-a doua tranșă din PNRR în valoare de aproximativ 2,7 miliarde de lei. Potrivit declarațiilor făcute de Marcel Ciolacu mare parte din bani vor fi...

Ședință comună a miniștrilor români și ucraineni. Ciolacu are planuri mari de colaborare

Ședință comună a miniștrilor români și ucraineni. Ciolacu are planuri mari de colaborare

Ședință comună, a miniștrilor români și ucraineni la Kiev, luna viitoare. Marcel Ciolacu a anunțat care vor fi principalele teme abordate în discuții. Premierul spune că, între altele, va căuta...

Margaritis Schinas în misiune în trei țări din Africa

Margaritis Schinas în misiune în trei țări din Africa

Margaritis Schinas în misiune în trei țări din Africa. Este vorba despre Coasta de Fildeș, Senegal și Noua Guinee. Vicepreședintele Comisiei Europene, Margaritis Schinas, se află în aceste zile în...

Controverse la Bruxelles. UE prelungește autorizația unui erbicid „posibil cancerigen”

Controverse la Bruxelles. UE prelungește autorizația unui erbicid „posibil cancerigen”

Controverse la Bruxelles unde Comisia Europeană a propus prelungiarea autorizației pentru folosirea unui erbicid „posibil cancerigen”. Este vorba despre glifosat, substanță folosită pe scară largă în agricultură. Agenția Internațională de...

Comisia Europeană încurajează iresponsabilitatea fiscală. Limitele deficitului bugetar, modificate

Comisia Europeană încurajează iresponsabilitatea fiscală. Limitele deficitului bugetar, modificate

Sâmbătă, miniștrii de finanțe ai UE au încercat să ajungă la un acord până la sfârșitul anului cu privire la o reformă fiscală care să abordeze deficitele bugetare și datoria...

UE pune capăt interdicției de import pentru cerealele ucrainene în țările învecinate

UE pune capăt interdicției de import pentru cerealele ucrainene în țările învecinate

Comisia Europeană a comunicat că nu va mai menține restricțiile privind importurile de cereale din Ucraina, care au fost solicitate anterior de România, Polonia, Ungaria și Slovacia. Bulgaria s-a retras...

Comisia Europeană a închis în mod oficial MCV-ul pentru Bulgaria și România

Comisia Europeană a închis în mod oficial MCV-ul pentru Bulgaria și România

Comisia Europeană închide în mod oficial Mecanismul de Cooperare și Verificare (MCV) pentru Bulgaria și România, se arată în comunicatul al instituției. Astăzi, Comisia Europeană  închide oficial Mecanismul de Cooperare și...

Austria sfidează și Comisia Europeană. Votul negativ pe Schengen, menținut

Austria sfidează și Comisia Europeană. Votul negativ pe Schengen, menținut

Austria nu cedează în fața Comisiei Europene și a președintei acesteia, Ursula von der Leyen. Viena își menține poziția cu privire la Schengen și refuză să voteze în favoarea aderării...