CNN

Marea Britanie susține că cele două conducte Nord Stream au fost atacate cu explozibili detonați de la distanță

Marea Britanie susține că cele două conducte Nord Stream au fost atacate cu explozibili detonați de la distanță

Sursa a declarat că minele ar fi putut fi plantate de-a lungul conductelor subacvatice folosind un fir lung, aruncându-le dintr-o barcă sau cu o dronă, cu luni sau ani înainte...

Mircea Badea, discurs emoționant cu ocazia parteneriatului dintre CNN și Antena 3: Ce altceva ți-ai mai putea dori din punct de vedere profesional?

Mircea Badea, discurs emoționant cu ocazia parteneriatului dintre CNN și Antena 3: Ce altceva ți-ai mai putea dori din punct de vedere profesional?

Vizibil emoționat și cu glas tremurat, Mircea Badea și-a început discursul adresat oaspeților de onoare, ambasadori și personalități din toate domeniile, cu cele două cuvinte care marchează de fiecare dată...

Antena 3 va avea o nouă siglă, dar și un nou nume: Antena 3 - CNN: „Ne dorim să oferim publicului informaţie la nivel înalt”

Antena 3 va avea o nouă siglă, dar și un nou nume: Antena 3 - CNN: „Ne dorim să oferim publicului informaţie la nivel înalt”

Postul de televiziune Antena 3 a propus mai multe variante de logo-uri, toate combinând siglele Antena 3 și CNN. Postul de televiziune Antena 3 devine Antena 3 - CNN Sabina...

Echipa AIEA intenționează să rămână la centrala nucleară din Zaporojie, afirmă șeful agenției

Echipa AIEA intenționează să rămână la centrala nucleară din Zaporojie, afirmă șeful agenției

Joi, operatorul centralei, Energoatom, a anunțat că Grossi a părăsit centrala după ce vizita a fost întârziată timp de mai multe ore din cauza bombardamentelor cu obuze, dar că, probabil,...

Exclusiv. Lovitură dură în redacția CNN! Ziariștii anti-Trump încep să fie concediați

Exclusiv. Lovitură dură în redacția CNN! Ziariștii anti-Trump încep să fie concediați

Potrivit unor persoane care cunosc situația, John Harwood mai avea încă valabil contractul cu CNN, ceea ce sugerează că șefii rețelei au decis să pună capăt prematur mandatului său. CNN...

Schimbare majoră în peisajul media. „Antena 3 CNN” va fi numele vechii stații TV

Schimbare majoră în peisajul media. „Antena 3 CNN” va fi numele vechii stații TV

Un cunoscut canal de televiziune de la noi își va schimba denumirea din această toamnă. Astfel, postul de știri Antena 3 își va lua numele de Antena 3 CNN. Pe...

Regulile de aur ale unei cariere de succes în mass-media. Povestea unui cunoscut jurnalist CNN

Regulile de aur ale unei cariere de succes în mass-media. Povestea unui cunoscut jurnalist CNN

Jurnalistul Richard Quest a intervievat, de-a lungul carierei sale în jurnalism, numeroase personalități mondiale. El a povestit despre cariera sa și despre felul în care își organizează munca într-un interviu...

Schimbări în conducerea rețelei de televiziune CNN. Ce se întâmplă cu politica trustului

Schimbări în conducerea rețelei de televiziune CNN. Ce se întâmplă cu politica trustului

Warner Bros. Discovery anunță că urmează să oprească serviciul de streaming numit CNN+, după data de 30 aprilie, deși este lansat de puțină vreme, conform CNBC, citată de News.ro. CNN+...

CNN și Bloomberg date afară din Rusia de Vladimir Putin! Represalii dure împotriva mass-mediei occidentale

CNN și Bloomberg date afară din Rusia de Vladimir Putin! Represalii dure împotriva mass-mediei occidentale

CNN și Bloomberg News au devenit cele mai recente instituții media globale care și-au suspendat operațiunile în Rusia, după ce președintele Vladimir Putin a semnat un nou proiect de lege...

S-a dat ordinul de invazie a Ucrainei. Comandanții ruși sunt pe poziții. CNN a dezvăluit în detaliu planurile lui Putin

S-a dat ordinul de invazie a Ucrainei. Comandanții ruși sunt pe poziții. CNN a dezvăluit în detaliu planurile lui Putin

Postul de televizune american CBC a dezvăluit faptul că generalii ruși au primit ordinele detaliate privind invazia Ucrainei. Pe de altă parte, celebrul post de știri CNN, care evocă surse...

Ce tragedie! Un cunoscut jurnalist a murit fulgerător. Toată lumea e șocată

Ce tragedie! Un cunoscut jurnalist a murit fulgerător. Toată lumea e șocată

Tragedie pentru Marc Lourdes (40 de ani), un fost director CNN Digital Worldwide pentru Regiunea Asia-Pacific. Bărbatul a murit în urma unui accident de motocicletă. Evenimentul a avut loc, sâmbătă,...

Lockdown total de sărbători? Două țări dau semnale clare: izolare strictă, restricții dure

Lockdown total de sărbători? Două țări dau semnale clare: izolare strictă, restricții dure

Întâlnirile în interiorul locuințelor din Olanda vor fi acum limitate la maximum doi oaspeți per gospodărie, până cel puțin la jumătatea lunii ianuarie, a anunțat premierul Mark Rutte, citat de...

Un renumit producător CNN, arestat de FBI pentru atragere de minori în activități sexuale

Un renumit producător CNN, arestat de FBI pentru atragere de minori în activități sexuale

Conform rechizitoriului, din aprilie până în iulie 2020, John Griffin, producător la CNN, a folosit aplicațiile de mesagerie Kik și Google Hangouts pentru a comunica cu persoane care se pretind...

Scandal în televiziune. Un cunoscut prezentator, concediat fără preaviz

Scandal în televiziune. Un cunoscut prezentator, concediat fără preaviz

Gigantul de televiziune CNN l-a concediat pe Chris Cuomo, fratele fostului guvernator de New York, acuzat de infracțiuni sexuale. Decizia conducerii postului a fost o lovitură neașteptată pentru jurnalist, mai...

Concediere de răsunet! Unul dintre cei mai celebri moderatori, dat afară după ce și-a ajutat fratele politician. „Cu efect imediat” FOTO

Concediere de răsunet! Unul dintre cei mai celebri moderatori, dat afară după ce și-a ajutat fratele politician. „Cu efect imediat” FOTO

CNN l-a concediat pe moderatorul de televiziune Chris Cuomo, pentru că s-a implicat în apărarea publică a fratelui său, Andrew Cuomo, care a demisionat din funcția de guvernator al New...

COVID -19. Combinația care ucide românii. Analiza CNN zguduie lumea

COVID -19. Combinația care ucide românii. Analiza CNN zguduie lumea

Jurnaliștii de la CNN au relatat situația din România, aflată în luptă cu cel mai puternic val Covid-19. Suspiciunile privind vaccinul și credințele religioase duc la o combinație mortală, se...

CNN, analiză devastatoare despre România. Cine e vinovat pentru rata scăzută a vacinării

CNN, analiză devastatoare despre România. Cine e vinovat pentru rata scăzută a vacinării

Jurnaliștii de peste ocean analizează și situația României, despre care afirmă că, în ciuda unei aprovizionări corespunzătoare cu dozele de vaccin, are o rată foarte scăzută a vaccinării.  Așa se...

Un celebru jurnalist a cutremurat mass-media: „Nu-mi place să-mi spună Guvernul ce să fac, dar... Vă voi împărtăși un secret” FOTO

Un celebru jurnalist a cutremurat mass-media: „Nu-mi place să-mi spună Guvernul ce să fac, dar... Vă voi împărtăși un secret” FOTO

Jurnalist CNN suferă de scleroză multiplă „Am să vă împărtășesc un secret pe care nu l-am mai spus înainte. Am scleroză multiplă”, a anunțat prezentatorul și corespondentul-șef al CNN, John...

Mărturii cutremurătoare din închisoare. Gardienii îi obligau pe deținuți să se violeze între ei. Gradul de tortură întrece orice film de groază

Mărturii cutremurătoare din închisoare. Gardienii îi obligau pe deținuți să se violeze între ei. Gradul de tortură întrece orice film de groază

„Unii sunt doar psihopați”, spune detectivul chinez în exil care dezvăluie gradul de tortură împotriva minorităţilor. China neagă acuzațiile din partea Departamentului de Stat al SUA că Beijingul a reținut...

Schimbare șocantă pentru corespondenta CNN în Kabul. Obligată să apară la TV cu veșmânt negru și capul acoperit

Schimbare șocantă pentru corespondenta CNN în Kabul. Obligată să apară la TV cu veșmânt negru și capul acoperit

Practic, pentru jurnalistă, retragerea americanilor din Afganistan a însemnat inclusiv schimbarea modului în care îşi exercita profesia. Schimbarea de regim a însemnat pentru ea obligativitatea de a purta veşmintele agreate...