Echipa AIEA intenționează să rămână la centrala nucleară din Zaporojie, afirmă șeful agenției
- Adriana Popescu
- 5 septembrie 2022, 06:45
Inspectorul-șef al sectorului nuclear, Rafael Grossi, a spus că a văzut „aspectele-cheie pe care voiam să le văd”, iar echipa sa a putut strânge ”multe informații” pe parcursul atât de mult așteptatei vizite făcute la centrala Zaporojie din Ucraina, ocupată acum de ruși.
Joi, operatorul centralei, Energoatom, a anunțat că Grossi a părăsit centrala după ce vizita a fost întârziată timp de mai multe ore din cauza bombardamentelor cu obuze, dar că, probabil, cinci reprezentanți ai Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA) vor rămâne până sâmbătă.
„Astăzi, am realizat un lucru foarte important, iar acesta este însuși faptul că AIEA se află aici – toată lumea să știe că AIEA rămâne în Zaporojie”, a declarat Grossi într-un mesaj video transmis de agenția rusă de știri RIA Novosti.
El a spus că explicațiile oferite celor 14 delegați pe parcursul vizitei, care a durat „câteva ore”, au fost „foarte clare”. El a lăudat „munca responsabilă” a angajaților centralei, care și-au făcut meseria „în niște momente extrem de grele”.
Centrala a fost ocupată de forțele ruse în luna martie, dar ea încă mai este conectată la rețeaua ucraineană, fiind administrată de angajații de la Energoatom. În ultimele săptămâni, zona a fost ținta unor atacuri repetate, existând temeri legate de eventualitatea unui dezastru radioactiv. Moscova și Kievul s-au acuzat reciproc că ar fi lansat atacuri cu obuze, Ucraina estimând că Rusia folosește centrala drept scut, depozitând armament și lansând atacuri din zona din jurul acesteia, în vreme ce Moscova acuză Ucraina că atacă zona neîncetat.
Declarațiile lui Grossi survin după ce ambele părți s-au acuzat reciproc că încearcă să boicoteze vizita delegației AIEA, menită să aducă „siguranța și securitatea nucleară indispensabilă, precum și protecția activității”, ele întârziind astfel cu câteva ore vizita delegației.
Enerhodar, localitatea aflată în apropierea centralei, a devenit ținta unor atacuri în zorii zilei, potrivit declarațiilor primarului din oraș, iar forțele rusești au atacat repetat cu obuze drumul rezervat inspectorilor. Moscova a pretins că a zădărnicit o tentativă a ucrainenilor de a ocupa centrala.
Serghei Lavrov susține că Moscova „a făcut totul” pentru ca vizita inspectorilor „să-și poată atinge obiectivele”
Grossi a spus că inspecția ar urma să ducă la stabilirea unei prezențe permanente la centrală, dar oficialii ruși au afirmat că inspectorii, cu armuri albastre și călătorind în mașini Land Cruiser cu sigla ONU, vor rămâne doar o singură zi.
Ucraina a precizat că nu poate garanta securitatea echipei. Ministrul energiei, Herman Halușcenko, a declarat pentru CNN că Ucraina „și-a îndeplinit obligațiile internaționale” și a făcut tot ce a putut, dar situația din jurul centralei rămâne „precară”.
Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a spus că Moscova „a făcut totul” pentru ca vizita inspectorilor „să-și poată atinge obiectivele”.
Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a condamnat Ucraina pentru orice eventual pericol datorat radiațiilor.
„UE e ocupată cu luarea unei decizii importante – dacă să le acorde sau nu viză rușilor”, a adăugat ea. „Dar o radiație nu are nevoie de viză ca să treacă frontiera. Dacă se întâmplă ceva la Zaporojie, asta nu va avea nicio legătură cu vizele, pașapoartele sau frontierele”.
Robert Mardini, șeful Comitetului Internațional al Crucii Roșii, a declarat că „e momentul să nu ne mai jucăm cu focul și să protejăm în schimb centrala. Cel mai mic calcul greșit ar putea provoca un dezastru pe care-l vom regreta zeci de ani”, a mai spus el.
Mardini a spus că este încurajator faptul că delegația AIEA a putut vizita centrala, din cauză că miza este „imensă... Când niște puncte nevralgice devin câmp de luptă, pentru milioane de oameni și pentru mediu, consecințele pot fi catastrofale și vor dura ani de zile”.
Joi, Energoatom a anunțat declanșarea procedurilor de urgență, drept care a închis reactorul 5 „ca urmare a unui nou atac cu mortiere lansat de forțele rusești din jurul instalației”.
Zelenski a acuzat Moscova că încearcă să împiedice inspecția
Dmitro Orlov, primarul din Enerhodar, a postat pe Telegram imagini cu clădiri fumegânde, afirmând că rușii au atacat „încă din zori” localitatea cu mortiere, rachete și arme automate.
Energoatom a spus că orașul este ținta unor atacuri aeriene. „Un grup de elicoptere rusești K-52 au zburat deasupra orașului, bombardând zone rezidențiale”, a subliniat compania, adăugând că un atac cu mortiere s-a semnalat „în imediata vecinătate” a centralei.
Andrii Iermak, șeful administrației președintelui Volodimir Zelenski, a acuzat Moscova că încearcă să împiedice inspecția, afirmând că Rusia acționează ca un stat terorist. „Rusia este responsabilă pentru tot ceea ce se întâmplă la centrală și în Enerhodar”, a spus el.
Pe de altă parte, fără să prezinte însă vreo probă, Moscova a acuzat Kievul că încearcă să saboteze și să recucerească centrala Zaporojie, trimițând acolo „circa 60 de oameni la bordul unor ambarcațiuni cu motor de mare viteză”.
Joi dimineața, misiunea AIEA fusese oprită la Novoleksandrivka, o localitate aflată la circa 10 km. de centrală. Oleksandr Staruh, șeful administrației regiunii Zaporojie, a acuzat forțele rusești că „bombardează cu obuze drumul prestabilit” (al delegației).
În același timp, lupte crâncene au reizbucnit în regiunea Herson, din apropiere, în mare parte ocupată de forțele ruse încă de la lansarea invaziei din urmă cu șase luni, dar unde, începând de luni, Ucraina și-a început contraofensiva, notează theguardian.com.
Articol de Jon Henley
(Traducerea Rador)