buget

Bugetul este un document financiar oficial care prezintă estimarea veniturilor și cheltuielilor unei persoane, instituții, organizații sau a unui stat pentru o perioadă determinată, de obicei un an.

În sens economic și administrativ, bugetul reprezintă instrumentul principal de planificare și control financiar, prin care se stabilește modul de colectare a resurselor și de alocare a fondurilor pentru atingerea unor obiective economice, sociale sau politice.

Tipuri principale de bugete:

Buget public / de stat – stabilește veniturile și cheltuielile statului (impozite, taxe, investiții, educație, sănătate etc.);

Buget local – gestionat de autoritățile locale pentru comunități (orașe, comune, județe);

Buget privat – al unei companii sau persoane fizice, privind planificarea resurselor proprii;

Buget al instituțiilor publice – reflectă finanțarea și cheltuielile fiecărei instituții din bani publici.

Un buget echilibrat presupune ca veniturile să acopere cheltuielile, iar un deficit bugetar apare când cheltuielile depășesc veniturile.

Bugetul este o proiecție financiară planificată, un instrument de gestionare a resurselor și un indicator al priorităților economice și sociale ale unei entități.

Philip Morris International lansează Raportul Integrat pentru anul 2023

Philip Morris International lansează Raportul Integrat pentru anul 2023

Aproximativ 33 de milioane de utilizatori adulți folosesc produsele fără fum ale PMI Philip Morris International (PMI) a publicat cel de-al cincilea Raport Integrat, care subliniază progresele continue realizate de...

„Marea curățenie” în sistemul bugetar. Premierul Marcel Ciolacu anunță schimbări în administrație

„Marea curățenie” în sistemul bugetar. Premierul Marcel Ciolacu anunță schimbări în administrație

Premierul Marcel Ciolacu spune că reforma bugetară se va face,chiar dacă este an electoral, iar restructurarea agențiilor guvernamentale ar fi prioritate. Șeful Executivului consideră că„reorganizarea” în sistemul bugetar ar fi...

Marcel Boloș, despre deficitul bugetar tot mai mare. Unde s-au cheltuit cei mai mulți bani

Marcel Boloș, despre deficitul bugetar tot mai mare. Unde s-au cheltuit cei mai mulți bani

Marcel Boloș a vorbit despre deficitul bugetar tot mai mare pe care-l are România. Ministrul Finanţelor a anunțat unde s-au dus cei mai mulți bani din bugetul țării. Mai exact,...

Salariu minim de 500 de euro, obiectivul PSD pentru 2024

Salariu minim de 500 de euro, obiectivul PSD pentru 2024

Partidul Social Democrat și-a luat angajamentul ca până la finalul acestui an să introducă salariul minim european. Un prim pas în acest sens a fost făcut prin anunțul premierului Marcel...

Deficitul bugetar nu e o problemă pentru Nicolae Ciucă: „Se îndeplinește planul”

Deficitul bugetar nu e o problemă pentru Nicolae Ciucă: „Se îndeplinește planul”

Nicolae Ciucă susține că deficitul bugetar este rezultatul plăților efectuate la începutul anului, care se refereau la contractele din luna decembrie. Deficitul bugetar nu e o problemă pentru Nicolae Ciucă...

SUA, buget impresionant pentru reconstrucția podului din Baltimore

SUA, buget impresionant pentru reconstrucția podului din Baltimore

Guvernul SUA va oferi statului Maryland 60 milioane de dolari. Fondurile vor putea fi utilizate pentru reconstruirea podului prăbuşit în Baltimore. Procedura cuprinde proiectarea și ridicarea pilonilor care vor susține...

Palmieri pe marginea șanțului, în comuna Șimian. Primarul s-a inspirat din vacanțele exotice

Palmieri pe marginea șanțului, în comuna Șimian. Primarul s-a inspirat din vacanțele exotice

Comuna Șimian, județul Mehedinți, nu are asfalt, dar Primăria a plantat palmieri ca în insulele tropicale. Primarul  Constantin Trușcă a declarat că și-a dorit ca această comună să aibă palmieri...

Franţa taie din cheltuieli după ce a depășit ținta de deficit bugetar

Franţa taie din cheltuieli după ce a depășit ținta de deficit bugetar

Franţa își va diminua cheltuielile bugetare, a anunţat ministrul de Finanţe, Bruno Le Maire, după ce datele publicate marţi de Insee au arătat că ţinta de deficit bugetar pentru anul...

Deficitul bugetar a explodat, în ciuda creșterilor de taxe

Deficitul bugetar a explodat, în ciuda creșterilor de taxe

Deficitul bugetar a urcat la 28,99 miliarde de lei (1,67% din PIB) după primele două luni ale acestui an. Prin comparație, anul trecut, România înregistra un sold negativ al execuției...

SUA, la un pas de colaps. Decizia care a salvat o situație catastrofală

SUA, la un pas de colaps. Decizia care a salvat o situație catastrofală

Congresul SUA a aprobat, sâmbătă, 23 martie,  un proiect de lege  care permite finanțarea guvernului federal până în septembrie şi să împiedice cea mai mare economie a lumii să intre...

Răsturnare de situație la Chefi la cuțite. Ce se întâmplă cu noii jurați

Răsturnare de situație la Chefi la cuțite. Ce se întâmplă cu noii jurați

Fanii Antenei 1 ar putea fi suprinși cu noi schimbări. După audiențele înregistrate în urma premierei noului sezon Chefi la cuțite, șefii postului iau în calcul renegocierea contractelor cu cei...

Bucureștiul are, în sfârșit, buget. După patru ședințe, majoritatea PSD-PNL a votat hotărârea

Bucureștiul are, în sfârșit, buget. După patru ședințe, majoritatea PSD-PNL a votat hotărârea

Primăria Generală are buget pentru anul 2024. A patra ședință organizată în Consiliul General al Municipiului București s-a încheiat cu un vot pozitiv. Majoritatea PSD - PNL din Consiliul General...

Alți bugetari primesc salarii mai mari. Armata și serviciile secrete beneficiază de generozitatea din anul electoral

Alți bugetari primesc salarii mai mari. Armata și serviciile secrete beneficiază de generozitatea din anul electoral

Guvernul a adoptat un act normativ în baza căruia vor fi majorate salariile personalului din instituţiile de apărare, ordine publică şi securitate naţională. De asemenea, vor fi majorate și indemnizaţiile...

Se fac economii și la sport. Bugetul alocat pentru federații a scăzut cu peste 12 milioane de lei

Se fac economii și la sport. Bugetul alocat pentru federații a scăzut cu peste 12 milioane de lei

Valoarea anunțată cu nici două luni în urmă de Elisabeta Lipă, președintele Agenției Naționale pentru Sport, a fost redusă cu peste 10%. Doar 25 de federații primesc peste 1 milion...

Se lansează Programele Rabla Clasic și Rabla Plus. Criteriile de eligibilitate

Se lansează Programele Rabla Clasic și Rabla Plus. Criteriile de eligibilitate

Ministerul Mediului a anunțat că se lansează Programele Rabla Clasic şi Rabla Plus. Persoanele fizice se pot adresa producătorilor validaţi, iar persoanele juridice pot încărca în aplicaţia informatică documentele necesare...

Piedone o acuză pe Clotilde Armand că și-a bătut joc de un buget uriaș, la Sectorul 1

Piedone o acuză pe Clotilde Armand că și-a bătut joc de un buget uriaș, la Sectorul 1

Piedone critică abordarea lui Clotilde Armand și implicit gestionarea banilor și sugerează că, dacă avea la dispoziție același buget precum edilul Sectorului 1, ar fi transformat Sectorul 5 într-un veritabil...

Nicușor Dan, USR și PMP caută caută bani pentru serviciile publice

Nicușor Dan, USR și PMP caută caută bani pentru serviciile publice

Bugetul Capitalei pentru anul 2024 propus de Nicușor Dan a fost respins, luni, pentru a treia oară de Consiliul General. În consecință, primarul, împreună cu consilierii USR și PMP și-au...

Deficitul bugetar lovește în portofelele românilor. Măsurile pe care le poate lua Guvernul

Deficitul bugetar lovește în portofelele românilor. Măsurile pe care le poate lua Guvernul

Deficitul bugetar generează taxe, impozite și prețuri mai mari înRomânia, spun analiștii financiari. Anul 2024 a adus modificări substanțiale în Codul Fiscal, cu impact direct în portofelul românilor. Conform unor...

Horoscopul lunii martie. Zodiile care dau marea lovitură pe plan financiar

Horoscopul lunii martie. Zodiile care dau marea lovitură pe plan financiar

Primăvara a pregătit surprize uriașe pentru anumite zodii din Horoscop. Schimbarea are loc atât pe plan personal cât și profesional. Norocul le va surâde în cel mai prielnic moment. În...

Românii plătesc ca în străinătate, dar câștigă puțin. Ce salarii sunt în Sănătate și Educație

Românii plătesc ca în străinătate, dar câștigă puțin. Ce salarii sunt în Sănătate și Educație

Românii se confruntă cu o realitate în care costurile de trai sunt comparabile cu cele din alte țări, însă salariile în sectoarele sănătății și educației rămân relativ scăzute. Profesioniștii din...