brasov

Brașov este un oraș în Transilvania, România și reședința de județ a județului Brașov.

Conform recensământului din 2021, cu 237.589 de locuitori, Brașovul este al șaselea oraș ca populație din România. Zona metropolitană găzduia 371.802 locuitori.

Brașovul este situat în partea centrală a țării, la aproximativ 166 km nord de București și la 380 km de Marea Neagră. Este înconjurat de Carpații Meridionali și face parte din regiunea istorică Transilvania.

Din punct de vedere istoric, orașul a fost centrul Țării Bârsei, cândva dominată de sașii transilvăneni, și un important centru comercial pe drumurile comerciale dintre Austria și Turcia (Imperiul Otoman).

De asemenea, la Brașov a fost intonat pentru prima dată imnul național al României.

Unde putem schia în România

Unde putem schia în România

Pasionaţii de schi sau începătorii au de unde alege: reţeaua de pârtii din ţară s-a dezvoltat puternic în ultimii ani, graţie şi fondurilor europene Dacă cele mai renumite destinaţii interne...

Trafic feroviar dat peste cap între Braşov şi Predeal

Trafic feroviar dat peste cap între Braşov şi Predeal

Traficul feroviar între Braşov şi Predeal se desfăşoară luni cu dificultate, pe un singur fir, din cauza unor probleme apărute la sistemul de semnalizare, a precizat, pentru Agerpres, directorul Regionalei...

Moș Crăciun nu sosește în Ceasu’ Rău! Feerie în Brașov, Poiana Brașov și Predeal

Moș Crăciun nu sosește în Ceasu’ Rău! Feerie în Brașov, Poiana Brașov și Predeal

În Brașov, în aer liber, în superba Piață a Sfatului a fost amenajat, ca de obicei, Târgul de Crăciun, în timp ce în Centrul Civic, din 17 decembrie și până...

Cel mai EXTRAVAGANT parlamentar. Are o meserie UNICĂ în România

Cel mai EXTRAVAGANT parlamentar. Are o meserie UNICĂ în România

Parlamentari extravaganți în Senatul ce va fi format în urma alegerilor din 11 decembrie din țara noastră. Are o meserie unică în România. Alegerile din 11 decembrie au scos un...

Au trecut 27 de ani! 16 decembrie 1989. Ziua în care a început Revoluția

Au trecut 27 de ani! 16 decembrie 1989. Ziua în care a început Revoluția

În seara zilei de 15 decembrie 1989, mai mulți oameni s-au adunat în jurul Bisericii Reformate din Piața Sfânta Maria, din Timișoara, nemulțumiți de anunțul că pastorul reformat Laszlo Tokes...

Ce alimente românești mâncăm din Kaufland | Campanie EVZ. Produs în România!

Ce alimente românești mâncăm din Kaufland | Campanie EVZ. Produs în România!

Au intrat pe piaţa românească în 2005 și au ajuns să deţină cea mai mare cotă din comerţul modern cu dominantă alimentară. Vorbim despre hipermarketurile Kaufl and, unde EVZ și-a...

Genică Boerică și Adrian Marius Berceanu  căutați prin INTERPOL

Genică Boerică și Adrian Marius Berceanu căutați prin INTERPOL

Omul de afaceri Adrian Radu Berceanu, fugit din țară înainte să fie condamnat definitiv în două dosare penale, trebuie să execute opt ani de închisoare. Cerere de contopire și pentru...

Copiii care trăiau în câmp îşi vor petrece Sărbătorile în casă nouă

Copiii care trăiau în câmp îşi vor petrece Sărbătorile în casă nouă

Moş Nicolae a venit cu cel mai frumos cadou pentru familia Ion. De 15 ani se chinuie să supravieţuiască într-o bojdeucă amplasată, ilegal, pe un câmp din spatele Pepinierei Tei-...

E ALERTĂ ÎN ROMÂNIA! Încă trei județe sub COD PORTOCALIU de viscol

E ALERTĂ ÎN ROMÂNIA! Încă trei județe sub COD PORTOCALIU de viscol

Administrația Națională de Meteorologie a emis vineri o atenționare Cod Portocaliu de viscol, valabilă vineri de la ora 12:30 până ora 18:00, pentru zona de munte a județelor Brașov, Sibiu...

BOMBĂ! Un celebru MILIONAR ROMÂN ar putea sta ani grei în închisoare. FAPTELE INCREDIBILE pentru care este judecat

BOMBĂ! Un celebru MILIONAR ROMÂN ar putea sta ani grei în închisoare. FAPTELE INCREDIBILE pentru care este judecat

Caz șocant în care este implicat un celebru milionar din România. Omul riscă să stea 5 ani în spatele gratiilor după finalizarea unui nou dosar. Despre cine e vorba? Despre...

Principesa Margareta și Principele Radu, într-o călătorie cu TRENUL REGAL de 1 Decembrie: Sinaia-Bușteni-Predeal-Brașov-Codlea-Făgăraș-Avrig-Sibiu

Principesa Margareta și Principele Radu, într-o călătorie cu TRENUL REGAL de 1 Decembrie: Sinaia-Bușteni-Predeal-Brașov-Codlea-Făgăraș-Avrig-Sibiu

Alteţele Lor Regale Principesa Moștenitoare Margareta și Principele Radu, însoțiți de Principesa Maria, vor lua parte la călătoria anuală a Trenului Regal de 1 Decembrie, pornind de la Gara Sinaia...

Dosarul „Prințul Paul” rămâne la Înalta Curte, care reia dezbaterile pe 8 decembrie. DNA trebuie să declasifi ce un mandat de interceptare

Dosarul „Prințul Paul” rămâne la Înalta Curte, care reia dezbaterile pe 8 decembrie. DNA trebuie să declasifi ce un mandat de interceptare

Înalta Curte a decis să reia dezbaterile în dosarul în care sunt inculpați Prințul Paul, Remus Truică, alți oameni de afaceri și Dan Andronic, pe data de 8 decembrie.  După...

După ce ar fi fugit cu un million de euro. Patronul Caritas-ului din Chile se „trata” de cancer la Brașov cu iubita sa din Harghita

După ce ar fi fugit cu un million de euro. Patronul Caritas-ului din Chile se „trata” de cancer la Brașov cu iubita sa din Harghita

Rafael Garay tocmai își bea cafeaua într-un mall. El ar fi fugit din Chile cu un million de euro, după ce s-a dat bolnav de cancer și a zis că...

METEOROLOGII îi atenționează pe ȘOFERI să se ferească de FENOMENUL METEO FATAL. Ce se poate întâmpla

METEOROLOGII îi atenționează pe ȘOFERI să se ferească de FENOMENUL METEO FATAL. Ce se poate întâmpla

Meteorologii au emis, vineri dimineaţa, noi atenţionări nowcasting Cod galben de ceaţă şi depuneri îngheţate, valabile pe durata următoarelor ore, în cinci judeţe din Transilvania. Potrivit sursei citate, până la...

O zi la Instanța Supremă. Înalta Curte, locul în care pauzele sunt cea mai grea pedeapsă

O zi la Instanța Supremă. Înalta Curte, locul în care pauzele sunt cea mai grea pedeapsă

La Înalta Curte ședinţele de judecată încep, oficial și teoretic, la nouă dimineaţa fix. Ajung cu câteva minute înainte, trec de filtru antitero de la intrare și mă îndrept spre...

Băsescu ia trenul în campanie

Băsescu ia trenul în campanie

Preşedintele PMP, Traian Băsescu, a mers, ieri, la Braşov, să lanseze candidaţii partidului. Inedit a fost faptul că fostul şef al statului a ales să meargă cu trenul. „Suntem în...

Sfârşitul lui CEAUŞESCU a început într-o zi de 15 noiembrie. De ce era SUPĂRAT DICTATORUL

Sfârşitul lui CEAUŞESCU a început într-o zi de 15 noiembrie. De ce era SUPĂRAT DICTATORUL

În niciun organ de presă şi în niciun discurs public al conducătorilor de atunci ai României nu s-a suflat un cuvânt despre revolta de la Braşov din 15 noiembrie 1987....

Ce a declarat Traian Băsescu despre CĂLĂTORIA sa cu TRENUL spre Braşov!

Ce a declarat Traian Băsescu despre CĂLĂTORIA sa cu TRENUL spre Braşov!

Traian Băsescu a călătorit, în această dimineaţă, cu trenul. Acesta va participa la comemorarea Revoltei anticomuniste din 1987 în Braşov. Traian Băsescu a plecat, în această dimineaţă, cu trenul spre...

Programul transmisiunilor sportive de astăzi

Programul transmisiunilor sportive de astăzi

Programul transmisiunilor sportive de astăzi, luni, 14 noiembrie. 15.00 - Eurosport 2 - RUGBY Franța - Samoa 16.00 - Digi Sport 2 - TENIS Turneul Campionilor 19.00 - Digi Sport...

Meteorologii AVERTIZEAZĂ POPULAȚIA privind PRĂPĂDUL ALB. În ce zone va lovi NINSOAREA

Meteorologii AVERTIZEAZĂ POPULAȚIA privind PRĂPĂDUL ALB. În ce zone va lovi NINSOAREA

Meteorologii au emis, sâmbătă, o atenționare cod galben de ninsori moderate în nordul și centrul României. Totodată, în nord-estul țării se vor înregistra precipitații mixte abundente. Avertizarea este valabilă de...