Rutte, apel disperat la cetățenii Europei. NATO n-are de ales
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, spune că este timpul ca țările alianței să treacă la o „mentalitate de război”. El a avertizat țările europene că investesc suficient pentru a...
Aparare se referă la ansamblul de măsuri și acțiuni întreprinse de un stat pentru a-și asigura suveranitatea, independența, unitatea teritorială și securitatea cetățenilor împotriva oricărei agresiuni externe
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, spune că este timpul ca țările alianței să treacă la o „mentalitate de război”. El a avertizat țările europene că investesc suficient pentru a...
Kim Yong-hyun, fostul ministru al Apărării din Coreea de Sud, a fost reținut recent. Acesta a fost acuzat că s-a implicat în impunerea legii marțiale. În spatele gratiilor, acesta a încercat...
Ministrul german al apărării, Boris Pistorius, a avertizat joi, în fața Parlamentului, că Rusia continuă să reprezinte cea mai mare amenințare pentru Germania și a aliaților săi din NATO. El...
Ministrul Apărării din China este anchetat penal. Dictatura comunistă de la Beijing are probleme mari cu corupția de la nivelul forțelor sale armate. Acțiunile în acest sens vin pe fondul...
Militari ai Armatei SUA desfășoară în România exercițiul de apărare antiaeriană cu rază scurtă de acțiune „Southern Shield” (Scutul Sudic), având ca obiectiv consolidarea securității spațiului aerian al NATO. Acest...
Update. Matt Gaetz, fost membru republican al Camerei Reprezentanţilor a Congresului Statelor Unite, şi-a retras joi numele de pe lista candidaţilor la postul de procuror general (ministru al justiţiei) al...
Ministrul Apărării din Republica Populară Chineză a refuzat să se întâlnească cu omologul său din Statele Unite ale Americii. Ministrul Apărării din R.P. Chineză l-a evitat pe Lloyd Austin Ministrul...
Republica Moldova. Survolarea spațiului aerian de dronele și rachetele rusești ar trebui să determine acțiuni de întărire a potențialului de apărare. Opinia a fost exprimată de fostul ministru de Externe,...
Ungaria a avut anul acesta un buget concentrat pe Apărare, în 2025 va fi un buget cu noi oportunități, un buget axat pe politica economică, un buget de pace, a...
Corespondență de la Bruxelles, exclusiv — Parlamentul European a găzduit astăzi o ședință tensionată, unde viitorul relațiilor dintre Uniunea Europeană și Statele Unite a fost unul dintre subiectele de dezbatere dupa...
Ne așteaptă decizii dificile în privința apărării, scrie The Telegraph într-un editorial. Viitorul Ucrainei arată acum mai incert decât în oricare alt moment al invaziei. Decizii complicate pentru Europa Întâlnirea din...
Trump, mutare surpriză. În seria de nominalizări pentru noul cabinet, președintele ales a anunțat nominalizarea pentru un post important. Președintele ales al SUA, Donald Trump, a declarat marți că l-a...
Corespondență de la Bruxelles. Audierea pentru confirmarea comisarului european desemnat pentru afaceri externe și securitate, Kaja Kallas, a avut loc astăzi la Parlamentul European. Într-un context global tensionat, cu provocări...
Ministrul Apărării din Bulgaria, Atanas Zaprianov, speră că, odată cu venirea lui Donald Trump la putere în SUA, bugetul pentru militari va fi majorat. Apel către forțele pro-europene din Bulgaria...
Marcel Ciolacu a fost în vizită la Salonul Euronaval din Paris. Premierul a declarat că un plan de creştere a bugetului apărării la 3% din PIB nu este încă nu...
Guvernul își propune să crească cheltuielile pentru apărare până în anul 2026. Totodată, Ministerul Apărării, condus de Angel Tîlvăr își propune un amplu program de recrutare menit să sporească numărul...
Israelul face pași importanți pentru a-și consolida sistemul de apărare. În acest sens, reprezentanții Ministerului Apărării au semnat un contract privind producția unui sistem antirachetă bazat pe laser. Israel, plan...
Declarația miniștrilor apărării din G7 a reiterat „sprijinul neclintit pentru Ucraina”, la doar câteva zile după ce președintele Volodimir Zelenski și-a prezentat planul de a pune capăt conflictului. Miniștrii din...
Elveția s-a alăturat Inițiativei Europene de Apărare Aeriană (ESSI), un proiect care urmărește construirea unui sistem unificat de apărare aeriană și antirachetă în întreaga Europă care poartă numele Sky Shield,...
Nicolae Ciucă consideră că România este pregătită să-și extindă capacitățile de producție pentru industria de apărare. Liderul PNL a avut o întrevedere, în acest sens, cu comisarul UE Andrius Kubilius....