alegeri prezidențiale

Alegerile prezidențiale reprezintă alegerea oricărui șef de stat al cărui titlu oficial este președinte.

Se desfășoară în statele a căror formă de guvernare este republicană, la intervale de timp stabilite prin constituție sau legi speciale, de regulă prin vot universal, direct și secret.

Mandatele unui președinte variază între, de regulă, 4 ani, și 7 ani în Franța. Numărul de mandate prezidențiale este, de regulă, limitat.

CCR a respins contestațiile cu privire la candidatura lui Călin Georgescu. Update

CCR a respins contestațiile cu privire la candidatura lui Călin Georgescu. Update

Update: Curtea Constituțională a României a respins ca inadmisibile contestațiile formulate, întrucât acestea nu îndeplineau condițiile procedurale prevăzute de lege. ”În ședința din data de 8 martie 2025, Curtea Constituțională,...

CCR a programat sâmbătă o ședință. Se vor analiza contestațiile împotriva candidaturii lui Georgescu

CCR a programat sâmbătă o ședință. Se vor analiza contestațiile împotriva candidaturii lui Georgescu

CCR ar urma să aibă o ședință sâmbătă, ca urmare a unor sesizări referitoare la anumite candidaturi pentru alegerile prezidențiale. Conform surselor, întâlnirea este planificată pentru această după-amiază. Judecătorii CCR,...

Cum s-a implicat Rusia în acțiunile de trădare ale Grupului „Comandamentul Vlad Țepeș”. Dovezile procurorilor

Cum s-a implicat Rusia în acțiunile de trădare ale Grupului „Comandamentul Vlad Țepeș”. Dovezile procurorilor

Recentele arestări ale liderilor unui grup care se dorea o structură de tip militar, intitulat “Comandamentul Vlad Țepeș” au provocat multă agitație. Citind referatul cu propunerea de arestare formulat de...

Portretul lui Călin Georgescu, făcut de un politolog: E într-o perpetuă metamorfoză. Își creează personalități succesive

Portretul lui Călin Georgescu, făcut de un politolog: E într-o perpetuă metamorfoză. Își creează personalități succesive

Politologul și istoricul Stelian Tănase a făcut o serie de declarații despre Călin Georgescu. Tănase a explicat de ce nu are încredere în politicianul care a atras milioane de voturi...

Cum explică CEDO respingerea cererii lui Georgescu: Parlamentul României este singura autoritate legislativă

Cum explică CEDO respingerea cererii lui Georgescu: Parlamentul României este singura autoritate legislativă

CEDO clarifică decizia prin care a respins solicitarea lui Călin Georgescu de anulare a alegerilor, subliniind că nu a judecat corectitudinea alegerilor sau decizia de anulare. De asemenea, CEDO nu...

Contestațiile depuse la candidatura lui Georgescu, trimise la CCR. Ședința de judecată, pe 8 martie. Update

Contestațiile depuse la candidatura lui Georgescu, trimise la CCR. Ședința de judecată, pe 8 martie. Update

Update 21:44. Primarul din Cavnic a anunțat că a depus contestație la candidatura lui Călin Georgescu. Biroul Electoral Central a trimis, vineri, la Curtea Constituţională, contestaţiile depuse la candidatura lui...

Candidatura lui Călin Georgescu. Când va anunța BEC dacă a fost validată

Candidatura lui Călin Georgescu. Când va anunța BEC dacă a fost validată

Călin Georgescu, susținut de partidele de AUR și POT, și-a depus candidatura pentru alegerile prezidențiale din 4 mai. După o oră, contestațiile privind intrarea sa în competiția electorală au început să...

Antonescu, iritat de favoritul Bolojan. Ce s-a discutat în biroul premierului

Antonescu, iritat de favoritul Bolojan. Ce s-a discutat în biroul premierului

Crin Antonescu a recunoscut că îl deranjează speculațiile potrivit cărora o candidatură a lui Ilie Bolojan ar fi mai potrivită. În ultimele zile, câteva voci de pe scena politică au...

Cum a ieși Călin Georgescu de la BEC, după ce și-a depus candidatura. Video

Cum a ieși Călin Georgescu de la BEC, după ce și-a depus candidatura. Video

Călin Georgescu a fost protagonistul unor momente tensionate vineri, în fața Biroului Electoral Central (BEC), unde și-a depus candidatura la prezidențiale.  Însoțit de soția sa și de un număr impresionant...

Cum ar arăta Guvernul României, sub președinția lui Crin Antonescu. Calculele candidatului

Cum ar arăta Guvernul României, sub președinția lui Crin Antonescu. Calculele candidatului

Crin Antonescu, candidatul coaliției la prezidențiale, a declarat că nu are vreo înțelegere cu PSD sau cu Marcel Ciolacu privind menținerea acestuia în funcția de premier. Potrivit fostului lider PNL,...

Antonescu ar vrea ca Georgescu să poată candida „dacă respectă criteriile”

Antonescu ar vrea ca Georgescu să poată candida „dacă respectă criteriile”

Crin Antonescu, candidatul coaliției de guvernare, a susținut că Georgescu ar trebui să participe la cursa prezidențială, atâta timp cât îndeplinește criteriile necesare. Acesta a adăugat că, dacă majoritatea românilor...

Ponta, atac la Bolojan: De unde împrumutăm banii pentru apărare?

Ponta, atac la Bolojan: De unde împrumutăm banii pentru apărare?

Victor Ponta a spus că a calculat pentru români cât costă angajamentele de cheltuieli suplimentare luate de președintele interimar, Ilie Bolojan, la Bruxelles. Acesta a declarat că n-a fost informat...

Crin Antonescu încrezător în șansele sale. „Sunt pe a doua poziție”

Crin Antonescu încrezător în șansele sale. „Sunt pe a doua poziție”

Candidatul coaliției la alegerile prezidențiale, Crin Antonescu, a declarat că nu poți să vorbești despre sondaje momentan pentru că cifrele sunt în schimbare. Cu toate acestea, el a subliniat că...

Nicușor Dan nu se retrage pentru nimeni din cursa pentru Cotroceni. Update

Nicușor Dan nu se retrage pentru nimeni din cursa pentru Cotroceni. Update

Update:  Primarul Capitalei Nicușor Dan, a ajuns la Biroul Electoral Central pentru a-și depune candidatura. Fostul președinte al PNL Ludovic Orban, care s-a retras în favoarea Elenei Lasconi în anterioara...

Candidatura lui Călin Georgescu va fi respinsă, scrie Financial Times

Candidatura lui Călin Georgescu va fi respinsă, scrie Financial Times

Ziarul britanic Financial Times a scris că noua candidatură a lui Călin Georgescu va fi respinsă din cauza dosarelor penale care îl vizează. Jurnaliștii din străinătate au spus că Georgescu...

Cine ar putea fi candidatul extremiștilor pro-Rusia, în locul lui Georgescu

Cine ar putea fi candidatul extremiștilor pro-Rusia, în locul lui Georgescu

Problemele legale cu care se confruntă Călin Georgescu, inclusiv măsura punerii sale sub control judiciar, au generat o mare agitație în rândul susținătorilor. În ultima perioadă, au apărut nume noi...

Prima candidatură la alegerile prezidențiale din 2025 respinsă de BEC

Prima candidatură la alegerile prezidențiale din 2025 respinsă de BEC

Primul dosar de candidatură înregistrat la Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din luna mai a fost respins, întrucât nu a îndeplinit cerințele legale prevăzute. Decizia a fost luată...

Lasconi: Judecătorii n-ar trebui să permită candidatura lui Georgescu

Lasconi: Judecătorii n-ar trebui să permită candidatura lui Georgescu

Președinta USR, Elena Lasconi, a declarat că atât ancheta DIICOT, în care o grupare este acuzată de trădare, cât și comunicatul serviciului secret rus SVR, care acuză Uniunea Europeană de...

Detalii grave despre gruparea de trădători pro-Rusia. Planurile „Comandamentului Vlad Țepeș”

Detalii grave despre gruparea de trădători pro-Rusia. Planurile „Comandamentului Vlad Țepeș”

După înființarea unor grupuri de orientare legionară, fascistă și antisemită, au ieșit la iveală și acuzații de trădare. Organizația Comandamentul „Vlad Țepeș” urmărea preluarea puterii prin forță, retragerea din Uniunea...

Călin Georgescu recunoaște că a mințit. Adevărul despre legătura cu Potra

Călin Georgescu recunoaște că a mințit. Adevărul despre legătura cu Potra

Călin Georgescu a recunoscut că mințit cu privire la Horațiu Potra. Fostul candidat la alegerile prezidențiale a declarat că liderul grupării de mercenari l-a rugat să spună că nu l-a...