Ordonanța pentru organizarea alegerilor prezidențiale 2025, adoptată tacit. Toate detaliile
- Antonia Hendrik
- 10 martie 2025, 18:47
Senatul României. Sursa foto: facebookAlegeri prezidențiale 2025. Luni, în ședința plenară, Senatul a adoptat tacit ordonanța care reglementează organizarea și desfășurarea alegerilor prezidențiale din luna mai, precum și alegerile locale parțiale pentru președintele Consiliului Județean Bihor și primarii din 17 comunități locale.
Alegeri prezidențiale: Senatul a aprobat tacit ordonanța
Nota de adoptare tacită a propunerii legislative, al cărei termen de dezbatere și vot s-a încheiat pe 3 martie, a fost prezentată de președintele interimar al Senatului, Mircea Abrudean, care a condus şedinţa de luni a plenului din Senat.
Conform Ordonanței, votul pentru alegerile prezidențiale din România va începe pe 4 mai, la ora locală 7:00, și se va încheia la ora 21:00, tot în ora locală. În străinătate, votarea va avea loc și în zilele de vineri și sâmbătă imediat anterioare zilei votării.
De asemenea, în ordonață se mai arată că vineri și sâmbătă, votarea se desfășoară între orele locale 7:00 și 21:00, iar duminică, programul este același, cu mențiunea că votarea nu se va încheia mai târziu de ora locală a României 21:00.
Ce se întâmplă cu cei care stau la coadă pentru a vota
Alegătorii care se află la sediul secției de votare la ora 21:00, precum și cei care așteaptă în afara acesteia pentru a intra, au dreptul să voteze până la ora locală 23:59, conform Ordonanței.
Pe 3 martie, proiectul de lege care vizează aprobarea OUG 1/2025, ce reglementează măsurile pentru organizarea și desfășurarea alegerilor pentru Președintele României și alegerile locale parțiale din 2025, nu a obținut în plenul Senatului numărul necesar de voturi (68) pentru a fi adoptat sau respins ca act normativ de natură organică.
Având în vedere că termenul de dezbatere și vot în prima Cameră sesizată a fost depășit, proiectul este considerat adoptat tacit. Propunerea legislativă va fi supusă dezbaterii în Camera Deputaților, care este for decizional în acest caz.
Alegeri prezidențiale 2025: Candidați
Crin Antonescu a depus oficial candidatura pentru alegerile prezidențiale 2025, însoțit de liderii coaliției PSD-PNL-UDMR. De asemenea, doi dintre principalii candidați independenți, Nicușor Dan, susținut de PMP și Forța Dreptei, și Călin Georgescu, susținut de AUR și POT, și-au depus vineri candidaturile pentru alegerile prezidențiale din 2025.
Reaminitm faptul că Biroul Electoral Central a declarat inadmisibil dosarul de candidatură al lui Călin Georgescu pentru alegerile prezidențiale. Hotărârea a fost luată cu 10 voturi pentru anulare și patru împotrivă.